Vodafone a donat Aradului aparat de testare pentru coronavirus, în valoare de 150.000 euro. Acesta a fost inaugurat aseară





De marți seară, Aradul are aparat de testare pentru coronavirus funcțional. Dispozitivul Realtime PCR de testare pentru coronavirus a ajuns luni noapte la Arad, iar ieri după-masă toate componetele au fost instalate.
Aparatul de testare și 5.000 de teste PCR a fost cumpărat cu sprijinul financiar al Fundației Vodafone România, suma la care se ridică achiziția fiind 150.000 de euro.
De asemenea, menționăm că în dimineața zilei de marți, o echipă de trei cadre didactice, angajate ale Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara s-au deplasat la Spitalul Județean de Urgență Arad pentru a sprijinii colegii medici din Arad în înființarea liniei de testare RT-PCR destinată diagnosticării COVID-19 în cadrul Spitalului Județean de Urgență Arad. Totodată, UMFVBT oferă suport în completarea aparaturii necesare laboratorului precum și prin detașarea de personal voluntar în vederea punerii în funcțiune și a operării echipamentului.
Update – Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii, momentan nu a început testarea propriu-zisă, ci a avut loc doar instruirea medicilor pentru ca ei să știe să opereze corect aparatul. De mâine însă ar urma să înceapă oficial și folosirea aparatului pentru testare.
Comentariile portalului
Un specialist în IT mai serios nu lucrează moca. Între timp, desigur, nimeni nu mai dă un ban pe un ziar, fie și online, dar pretențiile (deseori cu acuzaț (...)
Urmeaza scumpiri f. mari la materialele de constructii, cine va suporta noile costuri, poate aflam daca nu este "SS" cat au fost pusi la plata vinovatii acestui esec....anuntat, tot (...)
@alexandrion Stai liniștit că moderatorii umblă la comentariile care nu le sunt pe plac și nu le mai afișează, dar nu se consideră cenzură. În loc să-ș (...)