joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Florin Tripa: „Conducerea CJA dă dovadă de lipsă totală de transparenţă în preziua alocărilor bugetare către localităţile din judeţ”

    de - | 21 martie 2019, 6:30 PM | Comunicate contra cost

    0

    Deputatul PSD Florin Tripa şi-a exprimat astăzi, într-o conferinţă de presă, indignarea faţă de atitudinea conducerii CJA, care învăluie în mister alocările de cote defalcate către localităţile din judeţ. Liderul social-democrat îşi manifestă îndoielile faţă de corectitudinea repartiţiei, bazându-se pe exemplul nefast al anului trecut, când o serie de localităţi importante din judeţ, precum Moneasa, au fost văduvite de fonduri, pe considerentul că au primar PSD.

    „Domnul Marinel Cionca şi cei care îl secondează afişează o tăcere suspectă, în condiţiile în care în mod voit, mâine la ora 13.00, şedinţa în care se votează alocările va fi precedată de dezbateri de specialitate în comisii, programate cu doar 30 de minute înainte de plen. Este un joc politicianist, cred ei abil, prin care cu 24 de ore înainte de şedinţă consilierii judeţeni social-democraţi nu au la dispoziţie materialele specifice pentru a formula amendamente. Nu este nici etic, nici moral şi cu atât mai puţin legal ceea ce se întâmplă. Din păcate, mâine, probabil vor apărea din nou din senin acele discrepanţe uriaşe în alocările bugetare. Se ştie că Guvernul României când a iniţiat Programul Naţional de Dezvoltare Locală nu a ţinut cont de culoarea politică în finanţarea unor obiective cheie pe linie de infrastructură în judeţul Arad. PNL, PSD sau bunăoară UDMR, au fost bugetate şi finanţate, fără discriminări, drumuri comunale, canalizări sau construcţia ori reabilitarea unor instituţii de învăţământ.

    În aceste condiţii, îl somez pe Marinel Cionca să lase deoparte jocurile murdare şi să îşi exercite prerogativele funcţiei în mod corect şi mai ales transparent.” spune deputatul PSD Florin Tripa.


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.