vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Florin Tripa: „CJA își bate joc de tradițiile județului Arad“

    de - | 12 august 2019, 3:29 PM | Comunicate contra cost

    0

    Consiliul Județean Arad a decis, fără nicio explicație plauzibilă, să mute la Sebiș Festivalul Cântecului Popular din Țara Zărandului, un eveniment care se desfășoară de zeci de ani în stațiunea Moneasa. Singura explicație care poate sta în picioare este folosirea acestui eveniment în scop electoral de către mai marii județului, care calcă astfel în picioare, încă o dată, tradițiile județului Arad.

    „Iustin Cionca dovedește încă o dată că nu are nimic sfânt pe lumea asta și nu respectă valorile și tradițiile județului Arad. Într-un mod barbar, își permite să calce în picioare spiritul unei manifestări atât de dragi cetățenilor acestui județ, operând un rebranding nerușinat și o relocare contra naturii, ce strivesc Festivalul Cântecului Popular din Țara Zărandului, pe care s-au gândit să-l mute peste noapte la Sebiș. Nu numai că acest eveniment peren are o continuitate de jumătate de secol, dar este și indisolubil legat afectiv de Moneasa. Într-un spirit stahanovist ordinar, Cionca îl duce la Sebiș, în plin fief portocaliu, încercând să îi imprime conotații electorale, croite pe măsura suitei PNL-PDL. Nimic nu mai pare excesiv pentru acești politicieni cinici care nesocotesc tot ce este pur, armonios și de valoare în județul Arad. Nu mă îndoiesc că vor deconta cu vârf și îndesat la anul toate aceste excese de neimaginat !

    Până atunci însă, noi trebuie să salvăm ce mai poate fi salvat legat de această manifestare de tradiție a stațiunii Moneasa, care nu trebuie să dispară din cauza mofturilor unor politicieni care vremelnic conduc județul Arad. Împreună cu primarul Nuțu Herbei, am discutat cu alți primari din zonă, cu iubitori de folclor din județ, cu ansambluri populare arădene și am căzut de acord să continuăm acest eveniment, astfel că a 50 ediție a adevăratului Festival al Cântecului Popular din Țara Zărandului va avea loc tot la Moneasa, în ciuda opoziției celor de la Consiliul județean“, declară deputatul PSD Florin Tripa.

     


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.