Florin Mărcuş, un „electro-Indiana Jones” al Aradului. Ce oferă și – mai ales – ce va oferi Muzeul de Istoria Calculatoarelor?

    Nu mai puțin de o lună a trecut de la deschiderea oficială a Muzeului de Istoria Calculatoarelor, așa că am întârziat nițel, dar singurul regret, în ceea ce ne privește, nu este altceva decât faptul că nu prea mai avem cum să eclipsăm titlul debordant de creativ al reportajului video realizat de colegul Kristian Varjasi de la Radio/TV Arad: „La pupat de moaște electronice”. Nimic nu e pierdut însă, ba chiar sunt mult mai multe de povestit. Muzeul își așteaptă vizitatorii în continuare, iar cel mai important lucru e că acesta e doar începutul, așa cum ne-a mărturisit Florin Mărcuș, colecționarul pasionat al acestor obiecte rare, despre care – raportându-ne la secolul vitezei în care trăim și la evoluția tehnologiei la care suntem martori – am putea spune deja că sunt niște adevărate relicve ale electronicii, dintr-o eră aproximativ mult prea îndepărtată, aproape uitată.

    Despre „Muzeul de Istoria Calculatoarelor” din Arad e de știut în primul rând că totul aparține unui arădean care, pur și simplu, a adus hobby-ul său la un alt nivel. Cu toate că și-a expus deja de câteva ori colecția impresionantă atât la Arad, cât și la Timișoara sau la Constanța, visul lui Florin Mărcuș a fost să-și deschidă un muzeu. Când i s-a oferit șansa de a închiria spațiul de pe str. Lucian Blaga nr. 16, nu a ezitat nici o secundă. Spațiul e la subsol, e relativ mic și are doar două camere, așa că nici nu au încăput toate aparatele din întreaga colecție, „dar asta e”, spune Florin, „trebuie început de undeva”. Nu se va opri aici însă, vrea să-și facă o asociație și să creeze un fel de hub al pasionaților de electronică pe plan local și, în același timp, să facă parte dintr-o rețea națională în care toți împărtășesc același hobby.

    Există mai mulți colecționari de calculatoare vechi în țară, dar „Retro IT” – căci așa se numește proiectul lui Florin – este primul astfel de muzeu de colecție privată, individuală. Deocamdată este un muzeu neacreditat de Ministerul Culturii, pentru că acel lucru necesită o sumedenie de documente și un program fix de vizitare, dar pasul următor, dacă totul va decurge bine, chiar asta va fi. Muzeul poate fi vizitat în fiecare sâmbătă de la ora 10 la 16, iar în restul zilelor vizitarea este posibilă pe bază de programare. Aceasta se poate face folosind mesageria paginii de facebook Retro IT. Florin a subliniat categoric că intrarea este și va rămâne gratuită, indiferent de evoluția proiectului.

    Cam 200 de oameni au fost prezenți la deschiderea oficială din 23 iunie și de atunci a avut vizitatori chiar și din Marea Britanie, Germania și SUA (din San Diego), ceea ce e de-a dreptul halucinant pentru Arad, un oraș în care oferta turistică e egală cu zero. Dar nu ridicarea turismului arădean îl motivează pe Florin. Cu toate că e conștient că Aradul e un oraș mic, în care – dincolo de turism – nu există nici măcar un mediu IT prea înflorit, el speră că a declanșat un efect de bulgăre de zăpadă în țară și vrea să colaboreze cât se poate de mult cu ceilalți colecționari.

    „Sper că am dat tonul, că după ce am început eu cu acest proiect, au anunțat și alții că vor. Vrem să fie o mini-rețea de muzee de calculatoare. Sunt câțiva colecționari mai mari în țară, dar fiecare are particularitățile lui. Eu am o colecție foarte mare de procesoare și mai multe calculatoare românești, ceilalți au pus accentul fie pe calculatoare românești, fie pe cele străine. E un fel de concurență între noi, dar o concurență constructivă, ne motivăm unul pe altul”, spune Florin.

    Colaborează și cu un Muzeu de Istoria Calculatoarelor din California. Florin vrea să obțină pe viitor o înfrățire instituțională cu acesta, chiar dacă diferențele sunt astronomice. „Muzeul de acolo e cât un stadion… sau cât mall-ul nostru”, spune arădeanul.

    Planuri de viitor

    Florin și-a pus în cap foarte serios să-și facă o asociație și ca din toamnă să organizeze și anumite evenimente tematice în muzeul său. Deocamdată sunt doar idei, dar se gândește la cursuri de robotică, de programare, workshop-uri, prezentări de produse sau seri de retro gaming. De altfel, este deschis la orice colaborare. Ne-a dat și un exemplu: ar putea oferi spațiul pentru cursuri de limbi străine. Singura condiție e ca aceste cursuri să fie gratuite. „Așa am vrut de la bun început. Nonprofit. Mă voi baza pe viitor pe donații și sponsorizări”, spune Florin, deși e conștient că românii sunt extrem de reticienți când vine vorba de donații pentru un hobby, până și dacă acest hobby e cu o tematică cultural-educațională de care s-ar bucura mai mulți oameni.

    Dar Florin este încrezător. Targetul e ca în aproximativ 3 ani de zile să găsească un spațiu mai mare pentru muzeu, de 500 mp măcar, pe care să și-l poată permite din donații de 2 % și, eventual, sponsorizări. Momentan, din pură pasiune, el cheltuie lunar undeva între 200 și 400 euro (minim) pe achiziționarea unor calculatoare de colecție.

    Chiar dacă muzeul lui ar putea fi o atracție turistică deosebită pentru oraș, sprijin din partea autorităților nu a primit, dar nici nu a căutat. „Nu sunt genul care să meargă să bată la ușă. E colecția mea, e efortul meu și nu vreau să se interpreteze că ar fi altceva decât ceea ce este, ori să se folosească cumva unii de proiectul meu”.

    Mai trebuie spus că Florin vrea să scoată și o carte/catalog despre istoria calculatoarelor în România, asta pentru că, în caz că unii nu știu, în anii ’80 existau mai multe modele de calculatoare fabricate în România (!)… însă majoritatea erau clone după computerele de afară. Astfel de fabrici (ori laboratoare studențești) existau la București, Timișioara, Iași sau Brașov… nu, din păcate niciunul la Arad.

    Cei curioși pot afla mai multe astfel de povești chiar de la Florin, contactându-l pentru stabilirea unei vizite la Muzeul de Istoria Calculatorelor, dar puteți afla câte ceva și în acest articol, mai jos. Precizăm, aici e doar o mică selecție din tot ce are Florin în muzeu… și câte și mai câte povești despre ele!

    Dar până una, alta…

    O scurtă „istorie” a Muzeului de Istoria Calculatoarelor din Arad

    Culmea ironiei, Florin Mărcuș a avut primul său calculator cu destul de mult timp după unii dintre noi, abia la începutul anilor 2000.

    Primul său contact cu un computer a fost în clasa a VI-a, când s-a înscris la Palatul Copiilor, la secţia de informatică. Era prin anul 1991 și calculatorul era un HC 85. Mai târziu, în perioada studenţiei a lucrat la un internet café, după care la o firmă de vânzări şi service de calculatoare. De aici a început pasiunea, în jurul anului 2009.

    În loc să arunce la gunoi procesoarele defecte sau cele învechite ale clienților, le-a adus acasă. Când s-au adunat mai multe, i-a venit ideea să le sorteze pe un panou, în funcție de modele sau în funcție de anul fabricației. De la colecționarea procesoarelor până la cea a calculatoarelor întregi nu a mai fost decât un pas.

    Abia în urmă cu trei ani a început să colecţioneze intensiv, dedicându-și cam tot timpul liber şi cam toţi banii disponibili acestei colecţii, încă de atunci având în minte deschiderea unui muzeu. Prima dată a încercat să-și expună colecția la Complexul Muzeal Arad, dar la urma urmei totul a rămas la nivelul tratativelor.

    A început, în schimb, să-și facă publică colecția la diverse expoziții temporare. Prima oară chiar la Arad, la Indagrara, în cadrul unui party nonconvențional organizat de Tehniqality Crew, apoi la Timișoara (deja de 3 ori și deja „e un fel de tradiție”, feedback-ul de acolo fiind foarte mare, peste 1000 de oameni vizitându-i zilnic expoziția, la Iulius Mall). Florin a ajuns în lumina reflectoarelor cu adevărat la Timișoara, în urma unui reportaj la TVR fiind invitat să-și expună colecția și la Constanta. A mai avut expoziții de atunci la Arad, înainte să-și deschidă muzeul, la Liceul de Informatică și la Expo Arad, la târgul Edu2Job. A patra oară chiar la începutul acestui an, la Preparandia.

    Exclusiv pentru expoziții în țară, Florin are o a doua colecție. Asta pentru că la majoritatea modelelor are dubluri. Cele pentru expoziții sunt fie netestate, fie defecte, în timp ce la muzeul de pe Lucian Blaga nr. 16 majoritatea sunt chiar funcționale!

    COLECȚIA

    (o mică parte din ea)

    calculatoare vechi Muzel Retro IT Arad

    Colecția e împărțită la muzeu în patru categorii: procesoare, calculatoare românești, calculatoare străine și mini-laptopuri/PDA-uri.

    În prima cameră sunt expuse calculatoarele românești, precum și câteva procesoare cu povești mai deosebite.

    Singurul exemplar pe planetă

    Florin deține singurul exemplar cunoscut al procesorului Intel Pentium Q0877 ES, care nu a ajuns niciodată pe piața comercială. Despre povestea acestei relicve tehnologice vă lăsăm, în schimb, să-l întrebați personal, vizitând muzeul.

    Tot acolo, în prima cameră, mai are un Intel C4004 (primul procesor care a apărut pe piață, cele anterioare fiind pe o placă cu mai multe integrate), două procesoare Nx586 CPU, produse de firma NEXGEN (singurele procesoare care au „atentat” la supremația Intel Pentium, până ca firma să fie cumpărată de AMD) și un procesor F9450, conceput de firma Fairchild pentru a fi utilizat pe avioanele de vânătoare F16, precum și în computerele unor sateliți precum sonda Mars Global Surveyor. Și dacă tot „ne-am îndepărtat” de Terra în călătora noastră imaginară, în Muzeul de Istoria Calculatorelor din Arad mai dăm și de un procesor MD80C86-2B, produs de compania Intersil, ce respectă standardele militare aprobate de Armata Americană și de NASA. Procesorul operează perfect la temperaturi între minus 55ºC și 125ºC și a fost folosit în aviație, sisteme de radare, rachete balistice și în industria aero-spațială.

    Cât despre calculatoare, ceea ce sare în ochi din prima este că mai toate erau, la începuturi, doar niște cutii relativi mici, pe care era totodată tastatura. Atâta era tot computerul, fără ecran, se lega în schimb la televizor. Prea multe programe pentru publicul larg nu existau, jocurile fiind motivul principal pentru care oamenii își cumpărau calculatoare. Toate jocurile erau înregistrate pe casete audio, iar pentru asta, computerele se puteau lega și la casetofon. În foarte puține cazuri, existau și mini-programe pentru job (de exemplu, de contabilitate), însă foarte limitate.


    În imaginea de mai sus: calculatoare românești, modele HC, fabricate la „ICE Felix” (Întreprinderea de Calculatoare și Electronice București). În partea de jos a colajului, ultimul model, HC 2000, care avea deja Floppy drive extern. Toate sunt de fapt „clone” după modelele englezești „Sinclair”.

    Ceasul nu face parte din colecție, e doar un obiect de decor perfect funcțional, confecționat de către Florin. După ce își va face asociație, vrea să facă cât mai multe astfel de obiecte promoționale, poate chiar tricouri, brelocuri și alte suveniruri personalizate și/sau creative.

    În imaginea de sus, microcalculatorul personal TIM-S (produs la Timișoara de Institutul pentru Tehnică de Calcul și Informatică – ITCI – și Fabrica de Memorii electronice și Componente pentru Tehnică de Calcul și Informatică – FMECTC – începând cu toamna anului 1986) și microcalculatorul JET (Jocuri Electronice pe Televizor), produs la Întreprinderea „Electromagnetica” din București în 1989/90. Tastele acestuia erau din plastic transparent, iar literele și cifrele erau pe hârtie. „Deci cineva toată ziua stătea și decupa taste”, adaugă Florin.

    Un model de calculator românesc expus în muzeul lui Florin era făcut efectiv într-o carcasă de centrală telefonică. „Asta ca să-ți dai seama cât de low-cost erau făcute”, menționează proprietarul. În aceste condiții, se pune totuși întrebarea: cum de erau calculatoarele de domeniul SF-ului pentru majoritatea românilor din acea vreme, dacă până și în România se fabricau mai multe tipuri de calculatoare, chiar și low cost? Răspunsul e, pe cât de amuzant, atât de logic: „Păi, în primul rând, nu prea aveai ce face cu ele”.

    Muzeul „Retro IT” deține și un exemplar al primului și singurului calculator cu un design original românesc, PRAE.

    S-a fabricat la Cluj-Napoca, unii zic că în total doar 200 de bucăți, alții că 1000. Problema era că, fiind un design original, nu prea existau soft-uri compatibile pentru el. I-au făcut câteva programe speciale, dar multe jocuri produse în străinătate nu funcționau pe acest model, așa că a avut o „viață” scurtă. De altfel, calculatoarele PRAE (alături de calculatoarele aMIC) au echipat într-o vreme nu doar fabricile și întreprinderile de stat ale României, ci și laboratoare școlare și universitare.

    PRAE-1000 era construit în jurul microprocesorului Z80 (cu viteza de 2,5 MHz) și avea 16 kB memorie RAM și 16 kB memorie ROM. Dispozitivul de afișare era televizorul alb-negru, care putea fi conectat prin intermediul mufei de antenă. PRAE-1000 putea lucra atât în mod text (32 x 30 catactere), cât și în mod grafic (la o rezoluție de 256 x 256 pixeli), însă doar monocrom, fără nuanțe intermediare între alb și negru. Tastatura era ultraplată, cu 40 de taste circulare care funcționau la simpla atingere. Fiecare tastă era garantată pentru un milion de apăsări. Stocarea datelor se făcea pe casetă, la o densitate a înregistrării de 1200 baud. Limbajul de programare rezident (stocat în memoria ROM) al calculatorului era o versiune specială a limbajului BASIC, numită BASIC-PRAE, compatibilă cu standardul Darmouth.

    În partea din spate a primei camere sunt expuse calculatoare românești destinate uzului industrial, asemănarea acestora cu calculatorele de astăzi fiind deja mult mai evidentă.

    Într-o altă parte a camerei mai sunt expuse și două centrale telefonice, tot producție românească. Unul e un aparat Morse pentru uz militar care, deși nu poate fi considerat neapărat un calculator, avea taste și LED-uri, iar aparatul transforma automat literele în semnale Morse.

    aparat Morse - Retro IT Arad

    Lângă aparatul Morse, muzeul mai are expus și două „telefoane de campanie”, despre care Florin nu știe dacă s-au fabricat sau nu în România, dar cert e că toate inscripțiile de pe ambalaje și pe modele sunt în limba română. Aici se distinge și umorul românilor din acele vremuri, asta fiindcă pe cutia primului telefon scrie „Atenție! Dușmanul te poate asculta!”. Pe celălalt, avertismentul e mult mai clar: „Atenție, dușmanul ascultă!”.

    Până și holul mic care duce spre a doua cameră s-a folosit la maxim la Muzeul Retro IT, aici fiind expuse o serie de mini-laptopuri și PDA-uri fabricate în anii ’80 sau în anii ’90. PDA-urile pot fi considerate, practic, străbunicile laptopurilor și ale tabletelor, doar că pe vremea aceea aveau dimensiuni mai mici (precum și, firește, o capacitate mult mai mică) și unele dintre ele puteau fi confundate la prima vedere cu telefoanele mobile din acea perioadă. Majoritatea funcționau cu sistemul de operare Windows CE și aveau toate programele de bază Microsoft Office. Nu în ultimul rând, cu multe dintre aceste dispozitive putea fi accesat deja internetul.

    Aceste gadget-uri nici nu au intrat în acele vremuri pe piața românească. Erau foarte scumpe și se fabricau doar în serii limitate.

    Tot aici este expus un faimosul mini-laptop (supranumit și palmtop) Atari Portfolio, pe care cinefilii înrăiți îl pot identifica ușor: acesta era dispozitivul cu care tânărul John Connor a „spart” un bancomat în filmul „Terminator 2”.

    A doua cameră e destinată calculatoarelor străine și microprocesoarelor

    În a doua cameră se găsesc deja computere și componente cu care – foarte posibil – mulți dintre noi am mai făcut „cunoștință”, dar asta nu înseamnă că nu se găsesc și aici câteva rarități.

    Dacă ar avea un spațiu mai mare, Florin ar vrea să evidențieze și evoluția calculatorelor în funcție de companiile producătoare (IBM, Compaq, Toshiba etc.), ceea ce va fi posibil – spune el – peste vreo 3 ani, deoarece are acasă o colecție și mai mare decât cele expuse deocamdată în muzeu, în special laptop-uri.

    Nu-i plac calculatoarele Apple, dar – bineînțeles – a expus totuși câteva modele, mai ales pentru că vizitatorii tot întrebau de Mac-uri.

    Cu procesoarele a început practic toată colecția lui Florin. Le-a colecționat timp de cinci ani

    Alte bizarerii electronice, în viteză:

    O ciudățenie de tastatură (din trei bucăți) și două mouse-uri vechi

    Calculatorul Commodore 64 (pentru mult timp, lider pe piață), o casetă audio pe care se putea înregistra jocuri și o revistă dedicată jocurilor pe calculator:

    Olivetti M10 – calculatorul portabil preferat de jurnaliști în anii ’80

    Este o combinație între un computer, o agendă electronică și o mașină de scris, întrucât pe lângă sistemul de operare MS-DOS, avea integrat anumite soft-uri specifice, cum ar fi o agendă pentru contacte și un editor de texte. Funcționa cu baterii și cu fiecare set rezista până la 9 ore. Nu în ultimul rând, putea fi conectat la printer și la internet, în principiu pentru e-mail. Asta în anii ’80!

    Tot felul de inovații / improvizații: calculatoare portabile Hyundai Super-LT5 și Amstrad PPC 640 (ambele „împachetabile” și cu mâner) și un laptop Compaq LTE Elite 4/75CX (cu mouse-ul lângă ecran):

    O altă ciudățenie: un laptop de 13 kg, cu tastatura ca un „capac” pe ecran:

    „Nimic din ce avem acum nu e invenție proprie, sunt doar reinterpretări îmbunătățite”, explică Florin

    Nu putem încheia fără să evidențiem poate unul dintre cele mai interesante device-uri expuse la Muzeul Retro IT. Asta, mai ales, pentru cei care cred că inventatorii vremii nu aveau viziunea de astăzi.

    TABLETA Dauphin DTR-1 a apărut în ’93, cu Windows și… cu touchscreen (!).

    „Practic, au luat-o pe asta ca model, au făcut-o cu o grosime pe un sfert, au făcut-o mai performantă și gata tableta!”, ca să-l cităm pe proprietarul aparatului. Totuși, având în vedere că tableta Dauphin DTR-1 a „intervenit” pe piață cu mult înaintea erei sale, pentru orice eventualitate, puteai să o conectezi și la o tastatură.

    „DTR” vine de la „DeskTop Replacement”, pentru că producătorii s-au gândit să facă o tabletă portabilă care să fie cel puțin la fel de performantă ca un ditamai calculator personal.

    „În mod normal, firmele care au venit cu SF-uri de astea, cu o idee revoluționară, au cam dispărut. Sau a venit o companie mare și le-a preluat ideea”, a adăugat Florin Mărcuș.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    8 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.