vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Festivalul părădăicilor de la Macea – Ediția a VII-a (Foto)

    de Special Arad | 13 iulie 2015, 8:30 AM | Recomandările editorilor

    0

    Știri Arad. Numită roşie, pătlăgea, pătlăgică, tomată, gălăţană sau paradaisă, binecunoscuta părădaică a fost sărbătorită şi în acest an la „Festivalul părădăicilor de la Macea – Ediţia a VII – a – eveniment artistic ce cuprinde un program variat de manifestări într-un cadru pe cât de solemn pe atât de relaxant şi distractiv. ­­­­

    Măcenii, împreună cu invitaţii şi oaspeţii din împrejurimi precum şi din judeţ, s-au putut bucura nu doar de suvenirurile oferite lor de către comercianţii ambulanţi, aşezaţi ordonat  de o parte şi de alta a aleii ce duce spre intrarea în curtea castelului din Macea, ci mai ales de legumele etalate spre admirare, gustare şi chiar cumpărare. Totodată, vizitatorii au fost încântaţi de gustul plăcintelor îninse, al frigăruilor, micilor, fasolei cu ciolan şi al verzei cu carne, toate acestea stropite din belşug cu ţuici tradiţionale şi nelipsita bere rece. Şi pentru ca atmosfera de sărbătoare să fie desăvârşită, programul folcloric derulat pe scena din curtea castelului, prin diversitatea genurilor muzicale abordate de către interpreţi, a încântat privitorii doritori de frumos şi autentic.

    Din mulţimea prezentă nu au lipsit domnii de la oraş printre care, cu uşuriţă, au putut fi recunoscuţi oameni politici de diferite culori, prezenţi (zicem noi) nu pentru te miri ce băi de mulţime ci pentru a încuraja acest gen de manifestare rurală ce nu doar îndeamnă la bucuria sărbătorii ci mai ales face cunoscut celor mulţi truda lucrătorului pământului.

    Într-un cadru mărginit de faimoasa grădină botanică, veche de câteva sute de ani, la ora 14, cei prezenţi au fost întâmpinaţi de către actorul Zoli Lovas – prezentatorul festivalului. A urmat cuvântul de bunvenit al primarului localităţii – Mercea Ioan şi de descrierea pe scurt a istoricului festivalului în care părintele Budeanu Titi – reprezentantul Parohiei Ortodoxe Române Macea, unul dintre principalii organizatori, a ţinut să precizeze că „manifestarea nu s-a dorit a fi doar cântec, joc şi voie bună ci mai ales un moment important de promovare a activităţilor rurale prin care se doreşte încurajarea tinerilor din mediul rural să nu-şi mai părăsească locurile natale înstrăinându-se pe meleaguri îndepărtate”. Promovat de postul de televiziune Hora Tv, spectacolul folcloric a debutat cu prezentarea unui recital al tarafului de la Macea care i-a acompaniat pe soliştii vocali Valer Muler şi Cornelia Vid. În continuare corul din Macea dirijat de către profesorul Ovidiu Boar a interpretat impecabil câteva piese tradiţionale româneşti. Apoi, asistenţa a fost încântată de către prestaţia soliştilor: Doru Ciupe, Aurel Budugan, fraţii Boşcor şi a „tarafului Macavei” cu soliştii: Casian Viţelar, Ionuţ Macavei, Fabiana Lăpăduş şi Ionuţ Godja. Au urmat soliştii Hora Tv,  formaţia “Rapsodia” cu soliştii Daniela Han, Radu Vand şi Ioana Luguzan, corul “Emil Monţia, formaţia “Gabi Bărsăuan”, soliştii: Iulian Covăsan, Lucian Drăgan jr., Florin Opriţescu, ansamblul folcloric “Edera” şi interpreţii din Bihor: Zbiciu şi Corina Satmari. Binecunoscutul măcean Baci Ghiuri  Hamfău a surprins plăcut vizitatorii cu standul amenajat în mod autentic ţărănesc şi mai ales prin costumul popular îmbrăcat atât de către dânsul cât şi de către nana ce l-a însoţit, o autentică gazdă ce ne-a încântat de-a dreptul cu nemaipomenitele plăcinte tradiţionale.

    Dincolo de cele prezentate mai sus, rămânem totuşi cu o mica dezamăgire (probabil justificabilă în contextul vremurilor prin care trecem)– numărul prea mic al expozanţilor de părădăici, abundenţa pe tarabe a soiurilor de părădăici străine nouă comparativ cu numărul soiurilor autohtone şi mai ales lipsa cătlanelor în a căror căldări trebuia fiartă zama de părădaică. Şi era cât pe ce să uit! Păcat că alături de toate cele fripte, nimănui nu i-a trecut prin minte să fie servită extraordinara şelată de părădăici cu ceapă.

    Încheiem prezentarea evenimentului felicitând organizatorii şi îndemnându-vă pe dumneavostră, cititorii, ca la anul să fiţi părtaşi la sărbătoarea părădăicii de la Macea.

    Prof. Ioan Sălcuță

     

     

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.