În primul său mesaj duminical, Papa Leon al XIV-lea cere „încetarea războiului”
Adresându-se de la balcon mulţimii strânse în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, Papa Leon al XIV-lea le-a cerut marilor puteri ale lumii să „nu…
Adresându-se de la balcon mulţimii strânse în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, Papa Leon al XIV-lea le-a cerut marilor puteri ale lumii să „nu…
Papa Leon al XIV-lea a semnalat sâmbătă că va continua viziunea şi reformele Papei Francisc, spunând cardinalilor catolici din întreaga lume că defunctul pontif a…
Conclavul însărcinat să aleagă în cel mai mare secret viitorul Papă a început miercuri după-amiaza la Vatican, unde cardinalii s-au închis în Capela Sixtină, în…
Potrivit celor mai recente informaţii, conclavul pentru alegerea unui nou Suveran Pontif, după decesul Papei Francisc, în a doua zi de Paşte, va începe pe…
Comunicat. În 26 aprilie, imediat după funeraliile Papei Francisc, a avut loc un eveniment cultural deosebit, organizat de către Pontificia Academia Teologica, Vatican, împreună cu…
Donald Trump, președintele SUA, a postat pe rețelele sociale, sâmbătă, după participarea la funeraliile Papei Francisc, că recentele atacuri aeriene ale Rusiei asupra Kievului îl…
Sute de oameni stau, în aceste momente, la coadă pentru a vizita mormântul Papei Francisc, aflat în Bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, deschis astăzi…
„Astăzi, la Vatican, l-am omagiat pe Sanctitatea Sa Papa Francisc, o voce care ne-a reamintit mereu importanța bunătății, a empatiei și a grijii față de…
Mai multe rânduri de aplauze au fost auzite la sosirea președintele ucrainean Volodimir Zelenski la înmormântarea papei Francisc din Piața Sf. Petru din Vatican, indicând astfel…
Președintele SUA, Donald Trump, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-au întâlnit astăzi la Vatican, înainte de a participa la funeraliile Papei Francisc, iar potrivit Casei…
Sâmbătă, de la ora 11:00, vor avea loc funeraliile Papei Francisc la care sunt așteptați să participe 130 de delegații și 50 de șefi de…
În presa internațională, mai mulți cardinali sunt considerați posibili succesori ai Papei Francisc. Printre aceștia se numără: Pietro Parolin (Italia): Secretar de Stat al Vaticanului,…
Pentru prima dată, slujba din noaptea de Înviere nu a fost oficiată de Papa Francisc, din cauza problemelor de sănătate. Suveranul Pontif a delegat un…
Papa Francisc, în vârstă de 88 de ani, se află internat în spitalul Gemelli din Roma. Vaticanul a transmis un mesaj, în cursul dimineții de…
Papa Francisc, care urmează un tratament pentru o infecţie a căilor respiratorii, a petrecut o noapte liniştită la spitalul Gemelli din Roma, a anunțat duminică…
Un român a distrus altarul principal al Bisericii Sf. Petru de la Vatican și a dărâmat candelabre istorice, vechi de aproape 200 de ani. Scena…
Un nou document explică schimbarea radicală în politica Vaticanului, insistând asupra faptului că oamenii care caută dragostea și mila lui Dumnezeu nu ar trebui să…
Papa emerit Benedict al XVI-lea, primul papă care a demisionat în ultimele șase secole, a murit la vârsta de 95 de ani, a anunțat Vaticanul….
Papa Francisc a concediat conducerea principalei organizaţii caritabile a Vaticanului, după ce au apărut acuzaţii conform cărora angajaţii ar fi fost umiliți și hărțuiți. Caritas…
Papa Francisc i-a acuzat miercuri de „negare” pe cardinalii care nu doreau să fie vaccinați, făcând aluzie la principalul său adversar care a contractat recent…
Papa Francisc a anunțat oferirea de ajutoare financiare pentru cetățenii din Haiti, Bangladesh și Vietnam, care suferă de pe urma dezastrelor naturale și a pandemiei…
Un român a fost numit, conform sursei citate, pentru prima dată în istoria bisericii catolice, episcop auxiliar de Roma, aflat în imediata subordine a vicarului…
Într-o declarație revoluționară pentru Biserica Catolică, Papa Francisc a anunțat că susține parteneriatul civil între persoanele de același sex, în opoziție cu poziția oficială a…
1 iunie a fost ziua marilor redeschideri în unele dintre destinaţiile turistice preferate de români, informează Știrile ProTV. Mai multe hoteluri din Grecia primesc din…
Măreață zi pentru unii, foarte puțini, dar clar rupți de realitate, bieții de ei. Sau interesați. Da, măreață pentru cei foarte interesați. Pentru restul, majoritatea,...
Spații verzi spre adopție. Asta este noutatea supremă a momentului în administrația arădeană. De aici încolo, orice este posibil. Am crezut că imaginația creativă a...
Ne-am tot gândit: să scriem sau nu despre Piedone, că a fost în Arad… Nu-i subiect de presă, dar parcă prea mare a fost nebunia...
Prins de zece zile în fervoarea festivalului de teatru underground care s-a terminat ieri, am urmărit mai pe sărite evenimentele de altă natură, înainte de...
În sfârșit, avem premier. Bolojan, normal și cum ne așteptam, să vedem ce urmează. Deocamdată nicio grabă, școala tocmai s-a terminat, Nicușor a fost la...
În săptămâna care a trecut s-au făcut 35 de ani de la Mineriada din 1990. Firesc, momentul a trecut neobservat, lumea fiind ocupată de alte...
Șantierul de la școala „Caius Iacob”, din Micălaca, a început cu „năbădăi”, muncitorii efectuând lucrările fără plasa de protecție necesară, iar părinții sunt speriați de...
Episodul doi din „Aradul nostru special”, rubrică în care ne-am propus să facem auzită vocea arădenilor, problemele și dorințelor lor, îl dedicăm unei sesizări cu...
Cine ascultă vocea arădenilor? Unde se face auzită? Cum văd ei Aradul? Contează ce au de spus arădenii despre oraşul lor? Pentru noi contează, așa...
Într-o lume în continuă schimbare, grădinița rămâne locul în care copiii încep să descopere viața, iar pentru ca această lume mică să fie una caldă,...
Cu doar câteva ore înaintea debutului „SoNoRo Conac” de la Arad, violistul și inițiatorul proiectului, Răzvan Popovici – una dintre cele mai influente personalități ale...
O perioadă de aur pentru Filarmonica Arad, care trece parcă printr-o renaștere, cu numeroase concerte care reușesc să umple sala Palatului Cultural și cu noi...
Trei persoane au fost reținute și aproape 1.400.000 de țigarete (70.000 pachete de țigări) confiscate de polițiștii arădeni în urma unor percheziții la București și...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat, în urma controalelor, nouă cetățeni străini fără drept de a călători în spațiul...
Comunicat. Polițiștii Serviciului Poliției Transporturi Arad au fost sesizați, la data de 10 iunie 2025, despre faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iunie...
Corespondența oficială dintre Primăria Arad și constructorul podului peste Mureș, de la începutul până la finalizarea construcției, trebuie făcută publică, susține consilierul Dorian Curcanu –...
Senatorul arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, a participat astăzi la o întâlnire cu Jessika Roswall, comisar european pentru Mediu, Rezilienţă în domeniul Apei...
S-a scris aproape totul despre noul pod peste Mureș. Nu îl putem folosi pentru că… s-a stricat înainte de a fi inaugurat. Sunt multe întrebări...
Sean Combs, cunoscut publicului sub numele de scenă Puff Daddy sau P. Diddy, a fost găsit vinovat de două capete de acuzare privind transportul de...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
Comunicat. În 20 iunie, în Chișinău, Republica Moldova, colecția „Suflete” a studentei Ana Farîma, de la Facultatea de Design a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad,...
O pană de curent de amploare a afectat, vineri, rețeaua națională de electricitate a Cehiei, potrivit unui anunț al operatorului de rețea CEPS, citat de...
Rețeaua spionilor care și-au făcut rost de buletine românești false prin acte de identitate fabricate ajunge în centrul unei anchete de proporții, alarmante de-a dreptul,...
Michael Madsen, actorul cunoscut pentru rolurile sale din filmele lui Quentin Tarantino „Kill Bill” și „Reservoir Dogs”, a murit, a confirmat revista Variety. El avea...
Dacă drumul se îngustează, șoferii vor fi obligați să permită alternativ intrarea mașinilor de pe banda care se închide, pentru a fluidiza traficul. „Regula fermoarului”...
Măsurile de relaxare adoptate la Bruxelles vin ca o gură de aer proaspăt pentru constructorii de mașini, informează ProTv. Oficialii europeni au decis să le...
Noi reguli pentru conducătorii de autovehicule pe motorină vor fi impuse în Uniunea Europeană. Acestea vor fi aplicate în special pentru mașinile cu o vechime...
Pe 23 mai, a apărut informația legată de spargerea a 184 de milioane de parole din Google, Facebook și Apple. Dacă acea cifră părea mare,...
Lenovo Group Limited este o companie multionaținală din China fondată în 1984. Lenovo proiectează, fabrică și comercializează electronice de larg consum, PC-uri, software, servere, dar...
ChatGPT a pierdut un joc de șah împotriva consolei clasice de jocuri Atari 2600, un program de șah de opt biți, din epoca Disco și...
Michael Madsen, actorul cunoscut pentru rolurile sale din filmele lui Quentin Tarantino „Kill Bill” și „Reservoir Dogs”, a murit, a confirmat revista Variety. El avea...
Luna iulie vine cu o serie de premiere așteptate pe Netflix, potrivite pentru vacanța de vară. Platforma propune continuări ale unor francize de succes, thrillere...
În ultimele trei zile ale Festivalului Underground, programul include șase spectacole de teatru – dintre care unul ucrainean și unul într-un tramvai – și secțiunea...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la LA LOM, GoGo Penguin (feat....
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. Avem, în această săptămână, piese noi de la David Ciente feat. Maria Chivu,...
Sur Austru aduce black metal transilvănean la concertul The HU din București, alăturându-se acestora ca trupă de deschidere pe 26 iunie la Arenele Romane, scrie...
După un rebranding prost, criticat de toată lumea, serviciul de streaming al companiei Warner Bros. Discovery – inițial HBO Max, apoi Max – revine la...
Fanii din întreaga lume au motive de sărbătoare în acest weekend, odată cu desfășurarea Star Wars Celebration 2025, organizat anul acesta la Tokyo, Japonia –...
Disney și Star Wars au lansat recent primul trailer pentru „Tales of the Underworld”, cea mai nouă miniserie animată din universul Războiul Stelelor. Această serie...
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a semnat, astăzi, contractul de achiziție de aparatură de medicină nucleară – extrem de necesară în diagnosticul, tratamentul...
Comunicat Spitalul Județean Arad: De luni, 23 iunie Secția Clinică Boli Infecțioase Adulți, Compartimentul HIV și Cabinetul Antirabic își vor desfășura activitatea la parterul clădirii...
Aradul beneficiază de fonduri europene de aproape 5 milioane de lei pentru a achiziționa aparatură medicală modernă la Spitalul Județean, ca parte a unui proiect...
Rețeaua spionilor care și-au făcut rost de buletine românești false prin acte de identitate fabricate ajunge în centrul unei anchete de proporții, alarmante de-a dreptul,...
Florin Vaida este bărbatul încătușat ieri, de polițiști, în plină stradă, pe Andrei Șaguna. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar în această...
Într-o Românie care se declară transparentă și deschisă către cetățeni, cazul prezentat aici, referitor la comportamentul primarului Comunei Mișca, din județul Arad, Pallagi Mate (UDMR),...
A fost operat pe creier în urmă cu doar trei săptămâni iar acum se pregătește să mixeze la Untold în seara zilei de 10 august....
A murit Dorel Hărșan, arădeanul care în 9 aprilie a împlinit 73 de ani de viață, o viață în care a reușit să devină campion...
Alexandru Gabor, un tânăr din Lipova, a murit chiar în timpul sărbătorii clubului pe care l-a iubit atât de mult, UTA… I-a purtat tricoul în...
Comentariile portalului
Da ,astfel da acțiuni ar fi necesare mai dese,și in municipiu , eu locuiesc pe str Calea Romanilor și aud bubuituri de eșapament la mașini și motociclete !! (...)
Foarte bine fac ca nu strica banii pe prostii
Poate iese pista stramba, ca podul de pe Saguna.