A murit fostul papă Benedict al XVI-lea





Papa emerit Benedict al XVI-lea, primul papă care a demisionat în ultimele șase secole, a murit la vârsta de 95 de ani, a anunțat Vaticanul.
Fostul papă Benedict al XVI-lea a murit sâmbătă la Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican, după cum a anunțat un purtător de cuvânt al Sfântului Scaun.
„Cu tristețe vă informez că Papa emerit, Benedict al XVI-lea, a încetat din viață astăzi, la ora 9:34, în Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican. Informații suplimentare vor fi furnizate cât mai curând posibil”, se arată în comunicatul citat de Reuters.
Cu numele real Joseph Aloisius Ratzinger, el s-a născut pe 16 aprilie 1927, în satul Marktl din sudul Germaniei, în apropiere de Austria.
A îndeplinit funcția de cap al Bisericii Catolice și suveran al Statului Cetății Vaticanului din 19 aprilie 2005 până la demisia sa, la 28 februarie 2013.
Alegerea lui Benedict al XVI-lea ca papă a avut loc în conclavul papal din 2005, care a urmat decesului Papei Ioan Paul al II-lea.
Ultimul papă care a demisionat înainte de Benedict al XVI-lea a fost Papa Grigore al XII-lea, în data de 4 iulie 1415.
Sursa: romania.europalibera.org
Comentariile portalului
De o vreme încoace când auzim la știri că vreun oficial american "își manifestă îngrijorarea" pentru nerespectarea drepturilor românilor sau despre "starea democrației" ne pufnește râ (...)
Nu blama bohoțul pentru că se poartă ca un bohoț, întreabă-te de ce mai mergi la circ. Dacă arădeanul consumă, păi bohoții asta servesc
Dumnezeu să-l ierte