Un avion de la Tarom a aterizat de urgenţă pe Aeroportul din Budapesta
Un avion al companiei aeriene Tarom a fost nevoit să aterizeze de urgenţă pe Aeroportul din Budapesta, după semnalarea unui incendiu la motor, informează Realitatea…
Un avion al companiei aeriene Tarom a fost nevoit să aterizeze de urgenţă pe Aeroportul din Budapesta, după semnalarea unui incendiu la motor, informează Realitatea…
Un șofer din Ungaria și-a tamponat rău noul Ferrari LaFerrari imediat după ce a plecat cu el de la reprezentanță. LaFerrari este poate cel mai…
Wizz Air a transmis că, începând cu 28 noiembrie, îşi va suspenda zborurile între Budapesta şi centrul turistic Hurghada din Egipt pentru o perioadă nedefinită,…
Podul Traian, monument istoric, va fi pus în valoare prin iluminat arhitectural. Operatorul serviciilor de iluminat public, compania ELBA, a finalizat proiectul tehnic. Designul luminilor…
Cele 1.100 de bilete rezervate suporterilor români la meciul echipei naţionale din deplasare cu Ungaria, din preliminariile Euro-2016, s-au epuizat în trei zile de la…
Trei jucători din naţionala Greciei au fost implicaţi într-un grav accident de circulaţie, imediat după finalul meciului Ungaria – Grecia, scor 0-0, din Grupa F…
Gruparea arădeană UTA va juca un meci amical cu Honved Budapesta, multiplă campioană a Ungariei, și, precum era echipa Steaua, Honved era cunoscută ca echipa…
Aproximativ 20 de persoane au blocat luni dimineaţa intrarea în garajul subteran al Parlamentului folosit de către deputaţi, după care au fost dispersaţi de poliţie….
Peste 3.000 de oameni au protestat la Budapesta faţă de schimbările pe care guvernul condus de Viktor Orban vrea să le facă la sistemul de…
Queens of the Stone Age, Placebo, Blink-182, Korn, Lily Allen, Bastille, Imagine Dragons , Madness, Jake Bugg, Die Fantastischen Vier, Ska-P, Bombay Bicycle Club, Tom…
Se întâmplă des ca în curțile unor animale sălbatice din Grădina Zoologică din Budapesta să aterizeze câte o cioară grivă curioasă. Și urșii s-au obișnuit…

Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat primul deces provocat de gripă din acest sezon, în timp ce numărul infecțiilor respiratorii este în creștere. Doar...
La mai bine de o lună de la lansarea portalului eSănătateaMea, prezența furnizorilor din județul Arad în sistemul de programări online rămâne limitată. Miercuri, 14...
Un tânăr de 33 de ani, adus la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad în comă profundă, cu insuficiență respiratorie acută și un traumatism cranio-cerebral...

O iau ușor, pe îndelete așa, în fond nu toată lumea știe cum e cu politica și cultura. E vorba aici și de vârstă, mă...
Presa din Arad a trecut nonșalantă pe lângă ultimele manifestări „politice” ale lui Gheorghe Falcă. Nu vorbim de cele de pe acum obișnuite și care...
Și ca să nu fie discuții, anul școlar universitar la Arad a fost declarat deschis oficial de Ramona Lile. Nu e nimic exagerat aici, așa...

În centrul Aradului, lipit de o clădire monument istoric de pe Bulevardul Revoluției, și-a făcut apariția în ultimele zile o cutie metalică de dimensiuni mari,...
Un cititor ne-a adus în atenție o situație neplăcută cu care se confruntă de mai mulți ani în localitatea în care trăiește: rampele de acces...
Aurora Marți, fiica pacientei Catița Morar, susține că mama sa nu ar fi primit îngrijirea medicală la timp și contestă mai multe aspecte ale modului...

Ramon Geanâm a primit un nou mandat de trei ani la conducerea DIICOT Arad. Ce ați vrea să aflați despre activitatea instituției care combate criminalitatea...
De la arme asamblate ilegal și aduse din Turcia, până la pesticide interzise, deșeuri periculoase și muniție artizanală, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din...
Violența nu mai este un fenomen izolat în județul nostru, ci unul care se manifestă constant, din familie până în spațiul public, spune comisarul de...

O viață întreagă pusă în slujba educației, sportului și formării generațiilor de copii. Profesorul Mircea Dumitru, una dintre figurile importante ale sportului din Lipova, a...
Un moment cu totul aparte a avut loc zilele trecute la Lipova, unde veteranul de război Gheorghe Greff a sărbătorit împlinirea venerabilei vârste de 104...
S-a născut mult prea devreme, la doar 28 de săptămâni de sarcină, cântărind numai 760 de grame. Medicii au fost nevoiți să îl resusciteze imediat...

Senatul a adoptat inițiativa legislativă depusă de deputații USR Ciprian Rigman, Adrian Wiener și Ovidiu Paraschivescu, prin care dreptul la concediu și indemnizație pentru îngrijirea...
Senatorul USR Răzvan Anghel susține că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru trebuie tratată cu seriozitate, dar avertizează că ieșirea din actuala criză...
Proiectul de lege inițiat de deputatul PNL Arad Geanina Pistru Popa prin care se stabilește Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin în data de 19 noiembrie...

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a anunțat o admitere „record”, cu 3.474 de candidați înscriși și peste 2.500 declarați admiși. Rectorul Ramona Lile a mers...
Municipiul Arad pregătește pentru Rogera un acord-cadru pe 4 ani pentru întreținerea terenurilor și bazelor sportive, cu o valoare maximă estimată de 54,26 milioane lei...
Consilierii locali au aprobat, astăzi, 3 septembrie, încetarea contractului prin care CET Hidrocarburi gestionează serviciul de termoficare al Aradului. Contractul încetează oficial în 15 septembrie,...

Scene dramatice s-au desfășurat sâmbătă seară, 17 octombrie, în orașul francez Limoges, unde clădirea istorică a Primăriei a fost cuprinsă de flăcări în timpul protestelor...
Lionel Messi își extinde colecția de bunuri de lux cu un catamaran spectaculos, construit de compania poloneză Sunreef Yachts. Ambarcațiunea, al cărei model este evaluat...
Un atac de amploare cu drone atribuit Ucrainei a vizat regiunea rusă Leningrad și zona orașului Sankt Petersburg. Potrivit informațiilor apărute pe canalele ucrainene de...

Elon Musk a prezentat o demonstrație spectaculoasă a viitorului Tesla Roadster, un automobil electric dezvoltat în colaborare cu SpaceX, care promite performanțe ieșite din comun....
Bentley face un pas important și lansează modelul electric Torcal, primul automobil complet electric din istoria de 107 ani a constructorului britanic de mașini de...
Numărul românilor care nu își permit o mașină personală a scăzut la jumătate într‑un singur an, arată cele mai recente date publicate de Eurostat, citate...

Microsoft afirmă că a dezvoltat un model de inteligență artificială mai performant decât cel aflat la baza GPT-5.6 Sol al OpenAI, folosind doar un sfert...
Ești pe laptop sau telefon și tocmai ai realizat că ai fost victima unei escrocherii, ai accesat un link suspect sau ți-ai dat datele personale...
Modelele AI ar putea deveni capabile, în viitorul apropiat, să se copieze și să se răspândească autonom pe dispozitive conectate la internet, avertizează compania americană...

Lungmetrajul „Digger”, regizat de Alejandro González Iñárritu și cu Tom Cruise în rol principal, conceput ca unul dintre marile pariuri cinematografice ale anului, riscă să...
„Micile Speranțe”, cel mai recent film al regizorului Alexandru Solomon, una dintre vocile importante ale documentarului românesc, a fost selectat la IDFA 2026 – International...
„Strada Málaga” / „Calle Málaga“, noul film semnat de premiata regizoare de origine marocană Maryam Touzani, cu Carmen Maura în rolul principal, câștigătorul Premiului Publicului...

Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Robert Plant, Greta Van...
Orchestra Simfonică București aduce Vivaldi Rocks® la Arad, luni, 26 octombrie, de la ora 19:30, la Palatul Cultural. Concertul face parte din Turneul Național Vivaldi...
Special New Music – muzică diversă, originală, specială și, nu în ultimul rând, nouă. În această săptămână avem piese noi de la Kings Of Leon, Kiki...

Actorul scoțian James McAvoy a dezvăluit că a prezentat oficial celor de la Paramount ideea unui serial Star Trek centrat pe trecutul căpitanului Jean-Luc Picard,...
Universul celebrului serial SF „Dosarele X” primește o nouă viață. Platforma Hulu a confirmat oficial că relansarea dezvoltată de regizorul și producătorul Ryan Coogler va...
La câteva luni după ce Amazon MGM Studios a renunțat la proiectul de relansare a francizei „Stargate” coordonat de Martin Gero, compania pare să fi...

La Arad, timpul de așteptare poate fi folosit în multe feluri. Unii mai dau un telefon, alții își verifică mesajele, scrolează pe paginile de socializare,...
Între atâtea manifestări, arădene și locale, nu mai știm efectiv unde și la ce să ne mai uităm. PNL-ul arădean e într-o frenezie de neimaginat,...
Aleșii liberali de toate rangurile reprezintă adevăratul dar primit de Ilie Bolojan la preluarea șefiei PNL. Nu puterea de a impune taxe și impozite mărite,...

Centrul Cultural Județean Arad (CCJA) a marcat, joi seara, 25 de ani de la înființare, printr-o ceremonie organizată la Muzeul de Artă, la care au...
Concertul susținut luni, 5 octombrie, de A$AP Rocky la Papp László Budapest Sportaréna a devenit rapid viral după ce artistul a ridicat spre public o...
O nouă ediție Miss Arad, cea cu numărul XXI, a ajuns joi seara la final, iar în urma votului s-a stabilit ca premiul cel mare...

Numărul infracțiunilor sesizate în județul Arad a crescut în primele opt luni ale anului 2026, după ce conducerea IPJ Arad a schimbat programul de lucru...
Ancheta privind traficul de droguri de mare risc continuă cu o nouă reținere, după ce, în data de 15 septembrie 2026, au fost efectuate 33...
La finalul săptămânii, polițiștii din Arad au constatat mai multe încălcări ale legislației rutiere: doi șoferi au fost depistați conducând sub influența alcoolului, alți doi...
Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)