joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Manu Chao, Muse, Noel Gallagher şi Kaiser Chiefs, printre capetele de afiș la Festivalul Sziget 2016

    de - | 31 martie 2016, 11:51 AM | Internaţional | Muzică

    0

    Manu Chao, Kaiser Chiefs, Fidlar, Boys Noize, Dillon Francis, Movits!, Vinai şi DJ Sliink sunt noile nume confirmate care vor urca pe scena Festivalului Sziget 2016, în perioada 10 – 17 august, au anunţat, marţi, organizatorii evenimentului. Aceștia se adaugă la artiștii și trupele care și-au confirmat deja prezența cum ar fi Noel Gallagher & The High Flying Birds, Parov Stelar, Muse, Years & Years, Chvrches, The Lumineers, The Last Shadow Puppets, John Newman, Rihanna, Sia, M83 şi David Guetta.

    Artiştii care vor închide ediţia din acest an a festivalului, în ultima seară a evenimentului, pe 16 august, vor fi Hardwell! şi Manu Chao.

    Manu Chao va prezenta pe scena principală de la Sziget noul său proiect muzical, La Ventura.

    În plus, pe scenele de la Sziget 2016 vor urca şi Kaiser Chiefs, Fidlar, Boys Noize, Dillon Francis, Movits!, Vinai şi DJ Sliink.

    Sziget Festival îşi va deschide porţile în luna august şi aşteaptă vizitatori din peste 90 de ţări.

    Un cap de afiş al Festivalului Sziget 2016 este trupa britanică Muse.

    Cântăreaţa Rihanna va susţine şi ea un concert la Sziget, pe 11 august.

    Printre ceilalţi artişti deja confirmaţi la eveniment se află Bastille, Bring Me the Horizon, Bullet For My Valentine, Chvrches, David Guetta, Sia, Sigur Ros şi Sum 41.

    România va fi reprezentată de trupa clujeană Satellites.

    Abonamentele pentru cinci zile sunt deja epuizate, fiind disponibile abonamente pentru şapte zile şi bilete zilnice. Opţiunile de cazare pot fi găsite pe http://szigetfestival.ro/cazare.

    moha7617

    Festivalul Sziget este un festival muzical şi cultural, care se desfăşoară anual în luna august la Budapesta, pe insula Óbuda. Evenimentul a fost organizat pentru prima dată ca un festival studenţesc, în 1993, devenind unul dintre cele mai mari festivaluri din Europa, având peste 350.000 de spectatori şi 1.000 de artişti în fiecare an.

    Insula Libertăţii, unde are loc evenimentul, a primit anul trecut premiul pentru cel mai bun line-up european la gala European Festivals Awards.

    Sursa: news.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.