vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Enola Day – Scurt îndreptar pentru alegători: la ce să fiți atenți la candidați…

    de Lajos Notaros | 20 august 2020, 7:54 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    5

    A fost parcă înaintea facerii lumii când Sergiu Vlad a apărut pe pereții mai înalți ai Aradului, cerând terminarea hoției din Primărie.

    Și n-a fost totuși de mult, cândva prin februarie, înainte ca virusul să dea în noi și să schimbe fundamental viața noastră și modul nostru în care judecăm lucrurile.

    Mă opresc cu prezentarea candidaților, voi continua săptămâna viitoare, acum e momentul să tragem primele concluzii și învățăminte. Situația este clară: în loc de Vlad candidează Wiener – rezultat al celor întâmplate din februarie încoace -, iar în loc de Bîlcea Bibarț, tot ca un rezultat al celor întâmplate de atunci.

    1 3

    La PSD lucrurile sunt clare de mult, ei nu contează la Arad, pot face ce vor, pot bea și vin după bere, tot acolo sunt, pot realiza alianțe contra firii între ruinele partidului lui Maniu și Coposu, tot acolo vor ajunge. Ar mai fi Sanyi Mészár, cel care nu mai știe unde să se uite, unde să fie mai atent, la campanie sau la primul meci al UTA-ei în prima ligă.

    Cei pomeniți reprezentând grupările politice și de interes care au șansele cele mai mari să prindă locuri în Consiliul Municipal și să dea noul primar, m-am gândit să sintetizez un pic cele spuse până acum și să vă dau câteva repere cu privire la cum ar trebui să vă uitați la personajele din această campanie, la ce ar trebui să fiți atenți atunci când veți alege candidatul pe care îl onorați cu votul Dumneavoastră.

    Prima observație este încurajatoare și dezamăgitoare în același timp: spre deosebire de anii trecuți avem câțiva candidați cu calități peste media obișnuită, însă aceste calități sunt cam umbrite la toți de politicianismul partinic în care, vrând, nevrând, sunt scufundați cu toții. Poate cel mai puțin Alexandru Mészár, cel care în continuare este mai atent la UTA decât la politică.

    Este chiar dezamăgitor să vezi oameni inteligenți precum Mihai Fifor repetând la nesfârșit cu zâmbetul pe buze prostiile de partid, revoltându-se la Arad de politica cu măștile ale guvernului Orban. Să-l vezi pe Bibi Bibarț încercând să se dea activ și viclean în timp ce el din fire este mai degrabă contemplativ și lejer. Nici lui Wiener nu-i stă prea bine rolul, el fiind un om de concepție și mai puțin unul de execuție.

    2 2

    De aici la toți un discurs generalist, demagogic și care nu obligă la nimic.

    Uitați-vă la Domnul Fifor, conștient perfect că arată bine, se îmbracă cu gust și elegant, are priză la femei, crezând că atâta ajunge. Și ajunge, din moment ce este evident că nici prin cap nu îi trece că ar putea câștiga, ar putea ajunge primar la Arad. Pentru Mihai Fifor asta nu ar fi un mare avantaj, chiar o decădere, în fond, obișnuit la guvern, la Parlament, aproape mereu de putere, ce să facă el la Arad, un orășel, fief al lui Falcă de aproape două decenii.

    Nici comportamentul lui Bibarț nu este sincer. Colocvial și lejer prin fire, Bibi se simte bine în funcții mai mult de vitrină, posturi în care hotărârile sunt luate mai sus, eventual la centru. Incapabil de gesturi dure și definitive – modul în care a tratat candidatura sa mult timp refuzată este elocvent -, este condamnat să fie mereu omul Nr 2, cel de care nu depinde nimic. Plimbările sale cu mașina prin oraș, chemările sale la acțiune se mișcă în gol, toți știm că el este doar o portavoce ținută de altcineva.

    Cu Adrian Wiener problema este nițel mai nuanțată. Nu-l putem bănui de ipocrizie, ca pe ceilalți doi, eventual de lipsă de pregătire și susținere. Pus în față în ultima clipă, nu știm dacă este capabil să facă ceea ce intenționează și, mai ales, dacă va fi lăsat să facă de cei din USR.

    Cam la fel stau lucrurile și cu Alexandru Mészár. Chiar dacă este evident că e un bun organizator și un tip cu inițiative pe care le duce până la capăt, nu știm cât de mult s-a legat astfel de structura administrativă creată de Falcă în ultimii 15 ani. Chiar paradoxal, nu UDMR este problema în cazul lui Mészár, ci tot eșafodajul arădean legat de numele celui care a fost primar 15 ani iar acum s-a dus de ochii lumii, pe bani frumoși, la Bruxelles.

    Toate acestea se văd în modul în care cei patru gândesc să ducă la bun sfârșit campania lor electorală.

    Sloganele abia de se disting de la unul la altul: toți vor împreună cu arădenii, toți vor să lucreze pentru arădeni, toți cheamă arădenii la luptă, toți, dar absolut toți ne vor binele, nouă și orașului.

    3 2

    Numai că nu spun nimic concret.

    Nimic despre corupția și furtul din administrație – cineva ar trebui să spună cum va termina cu asta și cum va pune în evidență păcatele înaintașilor -, nimic despre investițiile păguboase și firmele de casă, nimic despre proiectele de renovare a fondului urbanistic, nimic concret despre cetate, despre centrul vechi, despre Teatrul Vechi, doar vorbe de adormit electoratul cu vom face și vom drege.

    Hai, Domnilor, dacă doriți votul alegătorilor, mai luați-vă și niște riscuri și spuneți lucrurilor pe nume, faceți promisiuni reale, nu dintr-astea de hârtie care nu valorează nici măcar un vot…

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Despre domnul Marin Lupaș nimic?
      Fost și el președinte la UTA, cu rezultate bune, a a ajuns la baraj, a promovat în liga 1. Asta ca să pot face o comparație cu domnul Meszar.
      Marin Lupaș are experiență în politică.
      Da, în Arad sunt atâtea de făcut, am scris într-un comentariu la alt articol. Cred ca una din prioritățile noului primar ar trebuie sa fie scoaterea centurii din cartierul Gai. Se poate realiza cu un efort minim. Costă, dar ar fi necesar și de bun simt! Cetatea e un joc politic de ani de zile și domnul Fifor nu e străin de asta, ca fost ministru al apărării!
      Bibi deja are discursul lui falcă și încă nu e primar! Are arogantele lui, vezi finanțarea clubului UTA!
      Wiener e genul liniștit, dar periculos și el din anumite puncte de vedere, l-am auzit discutând despre vaccin într-un mod care nu mi-a plăcut, încerca să se impună și sa vină cu argumente puerile! Pana la urma e un evreu, pentru cei ce nu știu, care nu știm cum se descurcă în administrație, dacă va susține sportul din Arad sau nu!

      +4 voturi
      +1
      -1
      • Cum sa nu. Nu ati fost atent la text.
        Am spus ca voi continua prezentarile. Voi incepe saptamana viitoare chiar cu Domnia Sa.
        Aici am facut o sinteza a celor care vor da marea majoritate a CLM si primarii. E posibil, nu-mi dau seama inca foarte clar, ca si Pro si Domnul Lupas sa aiba ceva de spus aici…

        +3 voturi
        +1
        -1
    2. Foarte bună analiza se întrevede o campanie sterilă cu o presă locală aservita puterii in mare parte.
      E foarte greu spre imposibil ca vreunul din candidati sa reformeze instituțiile locale infestate de nepotismele instaurate de Falca.
      Nici un partid nu va avea singur majoritate in consiliu iar la o prezenta la vot foarte scazuta de 20-25% nici legitimitate nu va avea nici consiliul nici primarul.
      In concluzie sunt sanse mici sa avem o schimbare in bine in managementul orasului.
      Totusi sper sa castige Wiener macar asa putem spera la o schimbare.

      +2 voturi
      +1
      -1
    3. Concluzia este foarte corectă și ar fi păcat să treacă neremarcată: cadindații din Arad nu au niciunul nicio părere despre nimic și își imaginează sau nici măcar nu-și imaginează, ei fiind doar iepurași, că pot câștiga alegerile exclusiv cu lozinci.
      Eu mi-aș dori să văd dezbateri de idei pe soluții la probleme reale, clare, majore de ex:
      – pasajul neterminat, simbol al impotenței totale al administrației Falcă;
      – ștrandul – un exemplul despre cum poate orgoliul unui individ sa distrugă – tot Falcă;
      – fațadele clădirilor – expresia prostiei și a politicianismului pueril;
      – pistele de biciclete – bătaie de joc absolut cretină;
      – absența totală a spațiilor destinate sportului pentru tineri – interese dubioase în zona teraselor din centru;
      – aurolacii – neputință;
      – dirijarea traficului prin sensuri unice tembele, semafoare care blochează nu fluidizează …
      – finanțările din bugetul local vs. fnanțări nerambursabile;
      – ocuparea tuturor pozițiilor doar de pile, chiar și în domeniile tehnice cu rezultate dezastruoase, lipsa totală a competiției, frica de concurență, aranjarea oricăror concursuri – un nivel al resurselor umane deplorabil, meritocrația – o glumă pentru naivi;
      – transparența decizională simulată, în realitate o opacitate administrativă maximă, demnă de regimurile totalitare;
      – fraudarea bugetului public prin sifonarea banilor prin firmele de casă;
      – birocrație fără sens, șmecherească, abordarea administrării unui oraș ca pe o societate comercială orientată spre profit;
      – taxe locale mari;
      – taxe locale care reprezintă niciun serviciu public: taxa de orar, taxa din alimentație, taxele de urgență la finanțe – reprezintă perceperea cetățeanului ca fiind un fraier la care trebuie să-i iei banii;
      – incultură, lipsă de rafinament, de eleganță, manelism, muzică populară – evenimente publice potrivite pentru niște comune chinuite proaspăt ridicate la rang de oraș de 2 bani;
      – turme de șmecheri de partid proști dar mândri, fercheși, frumușei dar fără valori, fără cultură, fără milă, avizi după o recunoaștere socială prin simboluri lucitore și mașini de fițe, niște cocalari sclifosiți;
      – acapararea mass-media;
      – turme de troli pe social media;
      – dezbinarea, ura și nemernicia ca strategii politică;
      – frică, lașitate – refuzul de a participa la dezbateri publice prin scuiparea ideii mizerabile că pedeliștii au prea multă experiență să stea la discuții cu niște nou-veniți;
      – prostirea populației prin utilizarea simbilurilor liberale când în realitate sunt aceiași pedeliști ordinari fără nicio legătură cu PNL, cu dreapta, cu democrația, cu statul de drept;
      – foarte multe probleme – la care PDL-ul de rit noua nu are niciun răspuns și din păcate nici contracandidații pedeliștilor nu reușesc să articuleze nimic clar, coerent.
      Toată strategia politică a PDL-ului în Arad se bazează pe 3 caracteristici umane majore:
      – pe prostie,
      – pe lăcomie și
      – pe frică.
      Votați Falcă prin înlocuitori!

      +4 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.