Încerc să ilustrez ce înseamnă analfabetismul funcțional, având în vedere că ultimul Raport PISA ne situează din nou pe un loc rușinos în Europa, evidențiind faptul că elevii noștri care termină clasa a VIII-a sunt în proporție de 44% analfabeți funcționali.

Adică dacă cei care fac parte din acest procent citesc pe telefonul lor smart (deștept, adică) că mâine va ploua în proporție de 44%, ei nu realizează că șansele ca mâine să plouă sunt nițel mai mici decât să nu plouă, gândindu-se, eventual, că va ploua de dimineața până pe la 10, după care ploaia va înceta.

Cu alte cuvinte, acești elevi știu să citească și să scrie, chiar postează frenetic pe FB, însă au mari probleme să formuleze ce vor să spună sau să înțeleagă ce spune celălalt sau, Doamne ferește, Eminescu, atunci când formulează astfel: „Pe lângă plopii fără soț adesea am trecut.”

Ne și oprim aici, nu mai continuăm cu versurile următoare: „Mă cunoșteau vecinii toți / Tu nu m-ai cunoscut”, nu de alta, dar Eminescu este totuși Eminescu, ar fi dramatic să aflăm că, după cum înțelege un elev din cei 44%, poetul nepereche se plimba cu mai mulți oameni neînsurați, plopi, adică, scris greșit, fiindcă s-a grăbit probabil în timp ce voia să scrie popii, preoți, adică, printre care era unul care se făcea că nu îl cunoaște cu toate că ei se tutuiau de mult între ei.

De fapt, acest elev din cei 44% este destul de cunoscut în lumea publică românească, el fiind doar cel care va lua locul unor oameni deja celebri, ajunși în cele mai înalte posturi și care vorbesc fără ei de dimineața până seara, înlocuind sensul și înțelegerea cu tonul ridicat și turuiala obraznică.

Acești oameni nu scriu, sunt alții, au secretari și secretare, singura lor problemă fiind cititul, dar și asta se rezolvă cu secretarii și secretarele – aceștia, desigur, trebuie să facă parte din cele 56% rămase – iar dacă exersează destul înainte, pot lua cuvântul până și în Parlamentul României – la ședințele guvernului nu se pune problema -, desigur riscând un pic să spună în loc de „sinistru”, „ministru”, dar atâta bai să fie.

Ei, acești oameni sunt acum foarte revoltați, spun că învățătoarele și profii sunt de vină, cum de nu sunt în stare să-i învețe bine pe copii din moment ce salariul lor a tot fost majorat, ajungând acum cam la 10% dintr-o pensie specială mai micuță așa.

Mai mult decât atât, acești oameni sunt atât de nervoși încât printr-o Ordonanță de Urgență – deși ei susțineau că nu vor guverna așa – au comasat cele două instituții care se ocupau de învățământ și educație – Institutul de Științe ale Educației și Centrul Național pentru Evaluare și Examinare – într-una singură, subordonată Ministerului Educației, transformând cu alte cuvinte două centre de cercetare științifică într-un organism politizat, subordonat guvernului dintotdeauna.

E vorba de guvernul Orban, nu de Viorica, să nu intrăm la dubii, măsura având un precedent istoric, atunci când Ceaușescu a făcut același lucru și la fel, adică fără să întrebe de nimeni și fără să anunțe pe cineva.

Ajuns aici, e greu, realizez că vorbesc despre lucruri complicate și care nu interesează pe nimeni, nemaivorbind de faptul că sunt citit în proporție de 44% de cei care trag, eventual, concluzia că spun toate astea fiindcă țin cu Viorica.

Problema e că am lucrat 30 de ani și în învățământ și am plecat acum câțiva ani, realizând că nu mai am la cine să predau, fiindcă, în afară de două-trei excepții, studenții se uitau la mine fix, iar eu știam precis că așteaptă să vorbim despre meciul de aseară sau despre ultima melodie a lui Fuego, dacă erau de sex feminin, aia în care spune iubitei să-i spună că e frumoasă și că vrea să-i fie mireasă.

În timp ce eu încercam să le explic relația dintre semn și semnificație, făcând abstracție de faptul că lucram pe un salariu mai mic decât femeia de serviciu și aveam colegi fără calificare, dar cu pile, care câștigau de cinci ori cât mine fără să vină la cursuri decât la sfârșit, la examene.

Aveam, desigur, sentimentul vinovăției, îmi dădeam seama că numai eu sunt de vină, în fond pedagogul adevărat lucrează și pe gratis, pregătind țării oameni excepționali și care vor câștiga în prima lor lună de serviciu de zece ori cât câștigă el într-un an.

Am plecat până la urmă în momentul în care un student mi-a râs în nas, spunându-mi că degeaba fac pe nebunul, oricum va trece, că are el destule pile unde trebuie, dar să am grijă pe unde îmi parchez troaca mea de mașină că niciodată nu se știe.

Eu sunt de vină, știu, trebuia să aștept până vin liberalii la guvernare și să nu bag în seamă că, neștiind încă de Raportul PISA, desființează cât ai clipi din ochi instituțiile învățământului care dacă ar fi fost puse pe bune pe treabă, finanțate ca lumea, respectate cum trebuie, poate mai puteau drege ceva.

Măcar pentru început.

Dar așa, mă gândesc că bine am făcut, în fond programul România Educată a președintelui mai are vreme, banii sunt necesari pentru avioane și parade militare de stă mâța-n coadă, asta e, bine că am scăpat de analfabeta aia de Viorica.

A, da, era să uit, raportul PISA nu se referă la orașul italian și la turnul acela strâmb, nici la Viorica, ci este prescurtarea de la Programme for International Student Assessment al Organizației pentru Cooperare Economică și Dezvoltare cu sediul în Paris și care, fondat în 1961 de SUA, Canada și 18 state europene, nu a fost desființat sau comasat încă.

România nu este membră OECD, așa că nu văd care ar putea fi aici problema.