vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Enola Day: Mahomed vine la munte

    de E. Nola | 2 septembrie 2015, 7:22 PM | Opinii | Recomandările editorilor

    2

    Rețelele sociale sunt precum lavița din fața casei sau masa șchioapă din birtul comunal.

    Se discută orice și întotdeauna găsești unul care se pricepe. Dacă sunt doi distracția poate începe, timpul trece mai ușor când doi se ceartă iar tu ai privilegiul, între două halbe reci, să-i consideri tâmpiți în sinea ta.
    Despre valul de mahomedani din Orientul Apropiat și din nordul Africii care asaltează porțile Europei se discută din greu în aceste zile peste tot, iar înainte de toate pe Facebook. Temeri și îndoieli, nelămuriri și teorii conspiraționiste se amestecă fără nicio noimă, rezultatul, un terci aburind, arătând foarte clar rostul mediilor de socializare: să te poți imagina deștept și cult în timp ce habar n-ai de nimic de fapt.
    Fără să intrăm într-o analiză care ar speria locuitorii Facebookului, propunem mai jos câteva observații lesne de verificat și câteva judecăți ușor de urmărit. Să începem cu observațiile.
    Prima ar fi că oamenii vin din zone care au fost bombardate de americani sau de aliații lor din NATO. Ar fi greu așadar să zici că SUA n-are nicio treabă cu afacerea. Mai mult, ei, americanii, încă se află acolo și nu fac nimic pentru prevenirea exodului.
    A doua observație se referă la țările mahomedane bogate din zonă. Mahomedani și ei, doritori de trai bun, imigranții ar putea să se îndrepte spre aceste țări, mai ales că următorul Campionat Mondial de Fotbal, după cel din Rusia, va fi organizat în Qatar în 2022. Dacă elvețianului Blater i-a convenit, e greu de înțeles de ce mahomedanii bombardați din jur se grăbesc spre țările cele mai bine puse la punct din Europa. Nu neapărat Elveția, dar nici Blater nu stă prea mult pe acolo.
    A treia observație, recunosc, este interpretabilă. Și este, tocmai de aceea, cea mai dezbătută de comentatorii de pe rețelele de socializare. Problema e că acești refugiați nu prea arată ca refugiați.
    Nu vorbesc din auzite sau după fotografii postate pe Facebook. Zilele trecute am avut ocazia în Ungaria să-i văd de aproape. Am și câteva cunoștințe, activiști entuziaști, care îi întâmpină să-i ajute în gările din Szeged sau Budapesta.
    Sunt bine îmbrăcați, n-au reținerea și dezorientarea transfugilor cu care ne-am obișnuit până acum. N-au nevoie de bani doar de apă rece și ceva de ale gurii până ajung la destinație. Și da, au carduri de credit pe care le folosesc de cum ajung în UE.
    N-au nicio considerație pentru ajutorul acordat în Ungaria, sunt revoltați că nu pot pleca mai departe, se organizează repede, manifestând agresiv împotriva celor care le stau în cale.
    În sfârșit, o ultimă observație. Dacă la început exista o reținere din partea țărilor mari ale UE, mai nou vedem o schimbare radicală: până și Merkel e îngrijorată și condamnă tratamentul ”inuman” al refugiaților. Gardul de la granița Ungariei i se pare monstruos, trecând ușor peste realitatea că Ungaria, cu sau fără Orban, face exact ce îi cer reglementările UE: să prevină imigrația ilegală, să oprească imigranții până la clarificarea statutului lor.
    Ar mai fi și altele dar ne oprim aici. Putem concluziona fără teama de a greși: valul de refugiați care atacă în aceste zile UE nu este ceva obișnuit, încadrabil în situațiile firești care urmează după o schimbare de regim sau după o mișcare socială puternică.
    Dacă ar fi să creionăm o explicație, ne-am gândi imediat, ca în romanele polițiste, la cei care au interesul. Și stau, firesc, în spate. Cu armate – din păcate, Băsescu vorbește din nou aiurea, avem și noi responsabilitatea noastră datorită ajutorului militar acordat în intervențiile conduse de SUA – cu bani, cu o ideologie agresivă care încearcă să creeze iluzia că avem de a face cu o catastrofă umanitară. Să ne trezească sentimentul de vinovăție și compasiune pentru o situație pe care nu am creat-o.
    Spus mai ”științific” este vorba de piață. Inima economiei capitaliste. De extinderea ei, de crearea cererii și a ofertei în zonele până acum excluse capitalului. Degeaba i-ai eliminat pe tirani, degeaba ți-ai pus marionetele la guvernare, pentru ca economia de piață să pornească ai nevoie de ofertă și mai ales de cerere. Iar pentru asta trebuie să schimbi rapid obiceiurile localinicilor obișnuiți până acum să trăiască în afara mecanismului pieței capitaliste.
    În situația dată, pentru crearea condițiilor unei piețe capitaliste funcționale soluția cea mai la îndemână este transformarea rapidă a mentalității tradiționale a populației locurilor. Iar dacă Muntele încă nu poate veni la Mahomed, de ce n-ar veni el la Munte.
    Prin această masivă mișcare de populație se ating mai multe scopuri deodată: crearea rapidă a consumatorului potențial în paralel cu școlarizarea la fel de rapidă în tainele producției și serviciilor occidentale capitaliste. Nu degeaba vor în Germania, Austria, Suedia, Anglia și nu în țări marginale precum Ungaria sau alte țări din fostul bloc comunist, începătoare și ele în capitalism.
    Dacă jumătate din cei care acum asaltează porțile Europei se vor întoarce de unde au plecat, meciul este câștigat pentru investitorii care, chiar dacă nu se văd foarte bine, stau gata de salt la porțile teritoriilor desțelenite prin bombe de unde acum curge acest ciudat șuvoi uman.
    Nu, nu este vorba de asaltul Islamului asupra Europei, dimpotrivă, Europa și fiul său risipitor, SUA, contraatacă. Chiar cu riscul ca în acest joc, printre miile de potențiali subiecți ai capitalismului, să se mai strecoare și câțiva patrioți teroriști.
    Pentru cei care stau în birourile lor antifonate în fața monitoarelor, urmărind postările teleghidate de pe Facebook, scopul merită un astfel de risc.

    Lajos Notaros

    HUNGARY-SERBIA-EU-MIGRATION

    keleti

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Problema e arzatoare si tragica, pentru masa de imigranti si pentru noi astia care stam pe margine si asistam.

      Primaverile Arabe nu au fost altceva decat lovituri de Stat menite sa deschida apetitul pentru produsele straine. Isi mai aduce aminte cineva ce Eldorado a fost pentru straini piata din Europa de Est dupa cederea blocului comunist? Se vindea totul ca painea calda.
      Am ajuns la concluzia ca in spatele destabilitatii se afla marile corporatii, interese financiare si nimic altceva. Astia sunt in cautare de mana de lucru ieftina, piata de desfacere si un loc cu nu prea multe regului prestabilite.
      Noi ne-am cam pierdut calitatile care ne faceau candidatii ideali. Europa e o CURVA BATRANA care si-a facut mendrele cu Romania si acuma cam gata… Inoata in alte ape tulburi.

      Ce sta la baza este consumismul… vesticii si mai nou si est europenii au acces la produse cat mai ieftine, produse realizate in tari de lumea a 3-a, noi cumparam mai mult decat ne trebuie (marea majoritate… sa fim seriosi) si cheltuim bani pe care nici nu ii avem (carduri cu descoperire de cont) si ni se pare normal, pentru ca majoritatea arata opulenta… (keep up with the Joneses). Cine are de castigat? Corporatiile! Asistam la deschiderea unei noi piete de export… iar pretul este drama celor care locuiesc in acea zona!

      +1 voturi
      +1
      -1
      • Cam asta este si interpretarea mea, suntem, așadar, de acord.
        Desigur, situația este mult mai complexă, planurile făcute în birouri și întâlniri exclusiviste rareori se transformă în realitatea așa cum o doresc planificatorii. Problema este însă a ”pierderilor colaterale”, mii de transfugi morți, conflictele inerente între diferitele populații, tensiunile create artificial, soluțiile locale păguboase ca răspuns la provocarea venită parcă din senin.
        În ceea ce ne privește pe noi, avem măcar timp să ne pregătim: UE ne anunță să ne pregătim pentru noiembrie să primim refugiați. Nu vom mai sta deoparte, deci, întrebarea rămâne însă: e atât de bine planificată treaba?

        +2 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    8 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.