Enola Day – Indiferent cine câștigă, Ludovic Orban va face Guvernul

    de Lajos Notaros | 3 decembrie 2020, 7:55 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    21

    Ultimul sondaj IMAS indică o scădere a PNL (33%) și o creștere cam tot pe acolo a PSD (24%). Nici USR nu stă mai bine, față de 20% în octombrie a coborât la 18% în noiembrie. Pro-ul lui Ponta este însă în creștere, tinzând, după sondaj, spre 10%. Ce mai rămâne se împarte între UDMR și PMP, singurele partide care au șanse să mai intre în Parlament, aflate amândouă la limită în jur de 5%.

    Nici autorul acestor rânduri nu crede că în afara acestor partide mai există șanse pentru multitudinea de partidulețe care parazitează dreapta, încercând să se adape de la izvorul secat al corifeilor naționalismului postcomunist în frunte cu Vadim și Funar. Nemaivorbind de partidele care se cred de stânga, încercând să călărească pseudonostalgia ceaușistă a statului la coadă și a alimentelor raționalizate.

    Observăm doar în treacăt personajele în reciclare precum Adrian Severin sau Mircea Diaconu pe lângă micuțele nervoase cum ar fi AUR sau ANR.

    Pe bune, PNL are încă prima șansă chiar dacă departe de procentele pe care le doresc peneliștii de provincie, în fond este un loc comun în politică: guvernarea erodează, iar guvernarea în pandemie erodează chiar peste măsură. Din acest punct de vedere PNL-ul nici nu a pierdut atâta cât putea să piardă dacă continua cu măsurile până la capăt, trecând la carantinarea marilor orașe infestate mult peste media pe țară. Marele atu a PNL-ului este însă faptul că la ora actuală posedă probabil cel mai rafinat politician românesc al momentului, un as al negocierilor și compromisurilor admisibile, dar și inadmisibile și care rezistă indiferent de miștoul continuu care curge spre el de pe site-urile de socializare și presa potrivnică. Dacă Johannis este fața de acum a PNL-ului, o față de altfel, precum rânjetul pisicii din Cheshire, în progresivă descompunere, Ludovic Orban este motorul, ca să nu spunem creierul odihnit, nițel prea odihnit al liberalismului românesc al zilelor noastre.

    PSD-ul, este evident în revenire după șocul Dragnea-Viorica, Ciolacu, dar mai ales Dâncu încearcă o deturnare a PSD-ului spre social-democrația cât de cât autentică. Greu, foarte greu, moștenirea și metehnele învățate cu atâta trudă nu se lasă așa de ușor, dar și așa, dacă reținem că Pro România este partidul lui Ponta care se vrea în fruntea PSD-ului, tot ei sunt cei care vor câștiga alegerile. Degeaba desigur, chiar și cu Pro împreună nu vor ajunge la majoritatea minimă cerută de o guvernare, așa că le rămâne construcția în continuare, în fond nu-i așa de rău să fii în opoziție în criză, atunci când virusul bântuie și nimeni nu știe de ce, unde și până când.

    Nemaivorbind de faptul că, la o adică, Pro poate fi calul troian al PSD-ului în viitoarea alianță a lui Orban. Din acest punct de vedere nimic nu poate fi exclus și toate îi cântă în strună PSD-ului.

    Problema cea mare, ca mai mereu de când s-au întrupat din visul bucureștean a lui Nicușor Dan, este în continuare și din nou USR. Și de parcă nu ar avea și așa destule probleme, s-au pricopsit și cu Plusul uninominal al sălăjanului parizian care mai nou își face calculele și socotelile la Bruxelles, alături de Băsescu și Tomac. În intenție, un partid neoliberal de intenție europeană – la USR-PLUS totul fiind intenție -, contestă, prin simpla sa existență, sintagma de liberal din partidul lui Orban și Johannis, întrebându-se pe bună dreptate de ce nu recunosc ăștia doi că ei sunt de mult mult prea de dreapta ca să mai poată fi socotiți liberali de-adevăratelea. Partidul bicefal a lui Barna-Cioloș e ca adolescentul care în sfârșit și-a găsit fata visurilor sale, dar după ce o cunoaște mai bine realizează că nici frumoasă, nici deșteaptă nu e și, pe deasupra, nici fecioară nu mai este de mult. Așa că sau o ia așa sau caută în continuare.

    UDMR și PMP în aceeași barcă a intrării sau rămânerii pe din afară. Ni-l și imaginăm pe Băsescu și Mihai Neamțu învățând ungurește în timp ce Kelemen Hunor se uită cruciș la ei. Oricum, dacă intră, șansa lor e ca PNL, în îmbrățișarea falsă cu USR-PLUS sau cu Victor Ponta, să aibă nevoie de ei în alianță.

    Oricum ar fi, chiar dacă – dăm și noi cu oiștea-n gard, că mai rău nu poate fi -, ar ieși PSD pe primul loc, guvernul nu poate fi format decât de PNL-ul lui Orban sub privirile președintelui său, Johannis. Este singurul care poate asigura o majoritate stabilă, chiar dacă va avea nevoie de asta și de Băsescu și de Kelemen, poate chiar și de Ponta.

    Orice altă apariție între partidele parlamentare ține de o minune, dar, precum se știe, în țara lui Dracula și a lui Băse minunile sunt la ordinea zilei.

    Ce naiba, aici nu suntem în SUA sau în URSS. Pardon, Federația Rusă.

    Acestea fiind zise, rămâne ca până vineri seara să ne delectăm cu afișele, textele și videoclipurile electorale ale concurenților. Nu contează care, toate sunt la fel, făcute parcă de aceeași echipă bine plătită. Toate ne promit sarea și marea, fericirea și bunăstarea, păcat că nu iau exemplu de la singurul partid-parodie oficial constituit din Europa – e vorba mai precis de Ungaria, o țară prietenă și foarte actuală mai nou prin aventurile europarlamentarilor unguri – PCCDC, adică Partidul Câinelui Cu Două Cozi, cel care promite electoratului maghiar de ani de zile viață eternă, bere gratis și scăderea impozitelor.

    Până atunci, începeți cu videoclipul de mai jos, nu de alta, dar e de la noi și spune totul.

    Despre speranțele noastre și crunta noastră realitate politică…

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Din anii ’90 până astăzi, înaintea fiecărui ‘ciclu’ electoral, votăm cu gândul că mai rău nu se poate. Clipul electoral cu Lazar și precinul său, ne spune că se poate mult mai rău. Dacă ăștia doi reprezintă liberalismul românesc actual, înseamnă că eu m-am născut degeaba. Nu mai este vorba nici măcar de balcanism, ci de prostie în stare pură. Între timp am aflat că cei doi viitori parlamentari de Arad, au absolvit celebra Universitate Vasile Goldis( fabrică de diplome ptr toți sfertodoctzii locali, și nu numai). Bravos națiune, bravos Arad halal să-ți fie! P. S. ‘Somnul rațiunii naște monștri’… numai că aici nu este vorba de monștri, ci de avortoni neaoși.

      +8 voturi
      +1
      -1
    2. JENANT! Daca asta inseamna PNL, Romania a ajuns nasol. Astia cu Iohanis in frunte sunt COMUNISTI eau de tot. Ei nu inteleg pur si simplu democratia. Cand nu accepti un rezultat, arata cat de ingust la minte esti si cat de COMUNIST esti. Ori astia, ca Falca cu gasca lui de comunisti de la Arad, arata ca va fi si mai nasol.

      +4 voturi
      +1
      -1
    3. Postere și afișe electorale, de nevăzut. Clipuri video făcute de diletanți( băieții ăia care filmează pe la nunți și care se cred operatori sau regizori). Mesaje neinspirate, lipsite de conținut… Ăsta este bilanțul campaniei electorale, care tocmai se încheie. Lipsa profesioniștilor, datorată probabil lipsei de inteligență a candidaților, a dus lucrurile aici. Orice campanie electorală ar trebui să fie un act de cucerire a simpatiei și încrederii în ‘spectacolul’ oferit de politicieni. Ce anume din ce vedem și din ce auzim, ne-ar scoate duminică din case? În niciun caz aceste ‘reprezentații’, ‘show-uri’ lipsite de imaginație și de creativitate. Voi merge la vot în mod sigur și voi vota doar ca să mă aflu în treabă, ‘mândru că sunt român’.

      +4 voturi
      +1
      -1
    4. Sa le spună cineva la Pacala și Tandala, pardon Faur și Vodincean, ca pe Valea Mureșului nu se poarta itari, se poarta faci. Mai ales Vodincean care a prezentat atâția ani emisiuni de folclor ar trebui sa știe ca ce poarta ei în clip e kitchos și de prost gust. La fel ca programul de guvernare aPNL

      +5 voturi
      +1
      -1
    5. .... din tomberon în tomberon trăim plenar inumana aventură

      Niște tomberoane … se prezintă la alegeri … În tombereane jeguri, gunoaie, mizerii și alte dejecții.
      Minunatul sistem îmi spune mie că TREBUIE să aleg un tomberon. Pe un tomberon scrie PSD, pe altul PNL, pe altul USR, UDMR, PMP, Pro Ro etc.
      Minunatul sistem nu mă lasă să aleg ceva să-mi folosească. Nu. Eu nu pot selecta nici dintre gunoaie. Nu. Eu trebuie să aleg tomberonul în întregime.
      În primul rând trebuie stabilit că nu trebuie să aleg un tomberon. Pot să nu aleg și da, știu că există și o categorie de tembeli care-mi spun că ar trebui să avem un vot obligatoriu.
      În al doilea rând se pune problema milioanelor de idioți care se urăsc între ei fiindcă așa scrie pe tomberoane!? Oameni care susțin tomberonul cu PNL sau USR trebuie să-i urască pe cei care susțin tomberonul PSD. Demențial!
      În al treilea rând avem niște retardați cu pretenții de analiști care în slugărnicia abjectă care-i caracterizează rostogolesc ură, mizerie și prostie și … fac analize de tot rahatul. Vin cretinii și ne cer să alegem între cei buni și cei răi și tâmpiți fiind ignoră că atât unii cât și ceilalți nu sunt altceva decât niște dejecții și că în realitate noi suntem obligați, nevoiți, limitați să alegem între cei buni și cei răi dintre cei răi. Noi nu putem alege între cei buni și cei răi dintre cei buni și cei răi. Noi trebuie să alegem jegurile din sclipitorul tomberon roșu sau jegurile din lucitorul tomberon galben-portocaliu.
      În minunatul sistem comunist românesc, fără nicio legătură cu democrația, marcat de totalitarism difuz dar ubicuu și omniprezent, oamenii decenți nu pot candida. Nu. Oamenii decenți pot candida (cu șanse) doar dacă acceptă să se vâre într-unul din tomberoanele politicii românești, moment în care ăși pierd calitatea de oameni decenți.
      Duminică minunatul sistem vă cheamă să votați. Vă cheamă să alegeți unul din tomberoanele pline de jeguri umane spunându-vă mieros, tâmp și ipocrit că aveți puterea de a produce schimbarea, că trebuie să vă manifestați opțiunile politice în mod democratic și responsabil.
      Totalitarism deghizat, democrație mimată, stat captiv, mizerie, stagnare, corupție și manipulare garantate!
      Ipocrizie și ură. Prostie și răutate neagră. Dezbinare, manipulare, incultură. Comunism cu fața umană.
      Unde sunt telectualii plini de vervă la adresa PSD care condamnau, corect și bună-dreptate PSD-ul ca fiind reflecția statului comunist retrograd? Unde sunt toți acești telectuali să condemne PNL pentru exact aceleași considerente, pentru exact același sau chiar mai infectul comunism?
      Unde sunt oamenii ăia care au ieșit în stradă să condamne injustițiile, acei oameni care au sperat la decență, normalitate, corectitudine? Unde? Le este jenă? Le lipsește elanul dat de Botoș pe facebook? Li s-au schimbat valorile? Le ajunge justiția asta superbă și acest minunat de incoerent și hoț stat?
      Ce vor lăsa zdrențele (cetățeni plini de o imensă și ipocrită deontologie de carton) copiilor lor, doar zoaie și deșeuri asemenea candidaților pitiți în tomberoane?
      Greață totală!
      Vomează și voma ta contează!

      +2 voturi
      +1
      -1
      • Sunt de acord cu aproape tot ce spuneți. Nu pot fi de acord cu acuzația de „COMUNISM”. Nu comunismul ca filozofie, utopică de altfel, este de vină că există corupție, hoție, minciună, … „tomberoane”, cu alte cuvinte. Sunt oamenii și un sistem corupt dictatorial, prostia, analfabetismul democratic, „familia tradițională”, spălarea de păcate și pupatul icoanelor, etc.etc… ce nu permit schimbările majore, pentru a fi posibilă INSTALAREA UNEI ADEVĂRATE DEMOCRAȚII FUNCȚIONALE. SISTEMUL MAFIOT, cu justiția aservită prin corupție, cu protejați și protectori, cu bogății furate LEGAL, … înfipți acolo pe fotolii, cu posibilitatea de a decide din pix cine capătă FIRMITURILE într-o mare masă de râme, ce se mulțumesc să se flocăie într-o zoaie, … puturoșii, supușii ce trăiesc zi de zi într-o falsă siguranță, acceptând hoția și minciuna. Ei, ăștia din urmă, sunt cei ce CONTRASEMNEAZĂ și astfel „LEGALIZEAZĂ” SISTEMUL MAFIOT.
        .
        Am citit azi un moto interesant „La solidarité et une FORCE!” … doar că este FOARTE IMPORTANT în ce investești această Solidaritate. În DICTATURA MAFIOTICĂ sau în RESPECTUL FAȚĂ DE ADEVĂR.

        +1 voturi
        +1
        -1
    6. Democrație = demos (popor) si kratos (putere). Puterea poporului pe care acesta o exercită prin reprezentanți, delegați, aleși.
      Dacă reprezentanții poporului nu sunt ai poporului atunci vorbim de altceva decât de democrație. Vorbim de totalitarism sau de dictatură.
      La noi reprezentanții nu sunt ai noștri, sunt ai șefilor de partide care-i pun sau nu pe liste pe locuri eligibile. Aleșii noștri nu ne reprezintă deloc, nu au nicio legătură cu ideea de administrare a interesului alegătorilor. NU! Ei sunt puși în tomberon pe loc eligibil de șefii de partide și pe ăștia, doar pe ăștia trebuie să-i reprezinte. Ei nu depind de electorat. Oricâtă susținere la public ar avea un politician fără bunăvoința șefului de partid el nu va fi niciodată pe un loc eligibil pe o listă de partid și ca independent nu are aproape nicio șansă.
      Democrația implică două funcții: delegarea și controlul.
      1. Delegarea este dată de sistemul electoral – și este coruptă, deturnată de niște grupuri de indivizi aflați la conducerea unor partide.
      2. Controlul – dacă electoratul nu este mulțumit de prestația, de calitatea reprezentării intereselor sale, poate să-l sancționeze pe delegat. La noi nu poate. indiferent ce vrea electoratul politicianul este reales dacă se află pe o poziție eligibilă pe o listă de partid – bunăvoința suverană și discreționară a șefului.
      Dacă democrația devine nefuncțională din perspectiva delegării și controlului toate celelalte principii, valori, norme, reguli, interese publice vor fi afectate … așa ca la noi.
      Puterea se exercită nu de către popor, nu de către instituțiile publice, nu de către administrație ci de către șefii de partide. Ei au toată puterea unei națiuni întregi. Ei cu listele lor. Ei decid cine intră sau nu și formează puterea legislativă. Ei decid cine este candidatul la funcția de prim ministru, ei decid cine va compune guvernul adică puterea executivă. Ei, prin finanțarea de la bugetul de stat, controlat de oamenii puși de ei, prin privilegiile necuvenite, incompetența, impostura și corupția din sistemul de justiție, controlează și puterea judecătorească. Ei au la mâna lor toate resursele publice ale țării și cu acestea pot manipula, inclusiv prin presă, pot învrăjbi, pot diviza și astfel pot controla mase mari de oameni.
      Orice alt sistem electoral decât cel pe liste blocate riscă să strice această imensă putere concentrată în mâinile indivizilor care conduc partidele. Imaginați-vă un sistem proporțional pe liste deschise – care oferă alegătorului posibilitatea de a selecta în interiorul unei liste de partid pe acela pe care îl consideră cel mai bun. Am mai vorbi astăzi de Glad Varga, de Bilcea, de Cristina, de Fifor, Căprar sau alții nenici fără nicio valoare, fără nicio înclinație spre ideea de servire a interesului public? Nu!
      Schimbarea sistemului electoral nu este un panaceu dar este o condiție sine-qva-non pentru construcția unor instituții care să funcționeze în acord cu interesul poporului.
      Pe de altă parte orice proiect, strategie, orice așteptare, orice speranță este cel puțin naivă înafara principalului mecanism care definește democrația și mă refer la mecanismul care asigură reprezentativitatea poporului.
      Fără democrația nu ne rămâne nimic. Fără democrație nu avem o reprezentare a interesului public, nu avem o putere chiar mediată a poporului, nu avem instituții care să funcționeze așa cum trebuie. Vom avea doar impostori, corupție, necompetitivitate, mizerie, sărăcie, prostie, incultură, umilință.
      Poate am convins pe cineva – în varianta tot mai palidă că ziarul ăsta mai este citit – de importanța schimbării sistemului electoral? Nu știu. Pentru verificarea importanței acestui sistem pentru partidele politice pun întrebarea: își aduce aminte cineva de vre-un partid, vechi, nou, de stânga, de dreapta care să vrea schimbarea sistemului electoral? NU? Oare de ce? Ați auzit presa să discute? Nu? Oare de ce? Oare de ce nimeni nu atacă cauza și se face atâta gargară pe tot felul de teme parazite? Fiindcă așa vor șefii de prin partide, să-și păstreze influența și status-quo-ul și în acest joc în care ei câștigă noi nu suntem altceva decât niște iobagi proști, niște slugi, masă de manevră, pulime, cantitate fără calitate, carne de tun, țărani proști, prostime.
      Și cu toate că nimănui nu-i place să fie considerat slugă, prost, fraier nu văs pe NIMENI să fie deranjat de faptul că chiar este slugă, prost, incult, debil etc.

      +4 voturi
      +1
      -1
    7. Acu , dupa ce avem o estimare a rezultatului votarii de azi, ia zi profesore de unde ai scos alea 24% din dreptul PSD? De la neo marxisti , de la satapanul care v-a aruncat un oscior , de la Baba Vanga ? Sau e doar o manipulare de manual? Nu te dezminti , asta e sigur. Sau ai contract cu Insolventa TV si cu Insomar….

      0 voturi
      +1
      -1
    8. Scenariu:
      cineva demarează o companie de semnături pentru demiterea primarului.
      se declanșează alegeri anticipate.
      Ce șanse mai au pedeliștii din PNL?
      Dacă pierde pedeleul PNL-ist funcția de primar ce se va întâmpla cu trupele de mafioți galben-portocalii care ocupă toate funcțiile și care astfel formează un grup infracțional organizat?
      O astfel de inițiativă ar avantaja politic toate partidele din Arad mai puțin infectul pedeleu din PNL. Au partidele arădene atâta curaj, energie, resurse de mobilizare sau sunt doar grupuri de papagali vorbitori?
      Vor susține arădenii demiterea primarului? Eu cred că există o mare masă de arădeni care ar fi fericită să-i tragă una politrucului lui Falcă.

      0 voturi
      +1
      -1
      • N-ai sa vezi asa ceva. PD-listii au avut grija sa unga niste moluste in functii bine platite , care la randul lor , au ingrosat armata de nevertebrate care compune masa lor electorala. In fiecare filiala locala a celorlalte partide au cate o cartita , asa ca nexam sanse. Furca , coasa si toporul vor elibera poporul. In cazul nostru Aradul.

        0 voturi
        +1
        -1

    Lasa un raspuns pentru ....

    6 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.