Au fost primite certificatele doveditoare ale alegerii noilor parlamentari arădeni





Președintele Biroului Electoral de Circumscripție Județeană nr. 2 Arad, doamna judecător Bachios Andreea Diana, a înmânat luni parlamentarilor arădeni, nou-aleși în cadrul alegerilor din data de 1 decembrie 2024, ori reprezentanților acestora, certificatele doveditoare ale alegerii. Evenimentul a avut loc în Sala Rotondă a Instituției Prefectului – Județul Arad, în prezența Prefectului Județului Arad, domnul Toth Csaba.
„Îi felicit pe toți noii reprezentanți ai județului nostru în Parlamentul României pentru obținerea încrederii arădenilor și implicit a mandatului de senator sau deputat. Le urez tuturor succes în activitatea de reprezentare a cetățenilor județului Arad, precum și în cea de legiferare. Îi îndemn să fie mereu deschiși față de alegătorii lor și am încredere că vor avea o bună colaborare cu autoritățile locale pentru realizarea proiectelor de dezvoltare ale comunităților arădene, indiferent dacă vor susține sau nu viitoarea guvernare”, a declarat Prefectul Județului Arad, Toth Csaba.
În urma votului din 1 decembrie și a distribuirii mandatelor conform legii de către Biroul Electoral de Circumscripție Județeană (BEJ) și Biroul Electoral Central (BEC), Județul Arad va fi reprezentat în mandatul 2024-2028 de următorii senatori și deputați:
Senat:
Anghel Răzvan-Paul – USR
Parasca Teofil – AUR
Varga Glad-Aurel – PNL
Camera Deputaților:
Artimon Dan-Cătălin – AUR
Cadar Răzvan-Olimpiu – PNL
Fifor Mihai-Viorel – PSD
Nagy Vasile – S.O.S. România
Pascariu Mihai-Cosmin – AUR
Pistru-Popa Simona-Geanina – PNL
Wiener Adrian – USR
Comentariile portalului
Voi ati vazut cat e biletul de intrare la festivalul p00lii??? 70 ron!!!!
Adică cum la un om ce își ridica casa îi ceri sa pună un panou la intrarea un proprietate cu toate informațiile ,nr autorizate, proiectant, executant,denumirea și descrierea (...)
Vin vremuri de restriște!