Enola Day – Dora Ciunta, o musculiță prinsă în pânza corupției? Dar păianjenul unde este?





Oamenii, de când e lumea, fac lucruri cu care nu sunt de acord dacă le face celălalt.
Vorbim de păcate, o noțiune cu dichis, nu degeaba se clădește civilizația occidentală pe cele zece porunci formulate în Vechiul Testament și considerate de atunci fundamentul conviețuirii umane.
Da, fiindcă priviți de sus, de acolo din Ceruri, oamenii sunt niște ființe supuse greșelii, păcatul originar este aplicabil fiecăruia dintre noi, nu există excepții, oricine o poate lua razna, poate minți, fura, înșela și atunci am vorbit doar despre formele ușoare ale comportamentului condamnabil.
Dar cele zece porunci se referă la individ. Responsabilitatea fiind individuală, nu e ușor să condamni mediul, condițiile, societatea în care trăiește păcătosul. Pentru asta s-a născut sistemul de justiție, o instituție umană, chiar foarte umană, care încearcă să traducă în toate limbile apărute după Babel cele zece porunci.
Nu e ușor, ajunge să ne gândim doar la termenul „corupție”. Înțelesul primar e simplu: este ceva stricat, ceva care nu este cum ar trebui să fie, indiferent la ce ne gândim. În fond, prin păcatul originar, toți suntem corupți, diferența dintre noi este dată de faptul dacă acceptăm sau nu, dacă încercăm să ieșim din acest cerc vicios sau, dimpotrivă, ne supunem fericiți cu gândul că asta este, nimeni nu este scutit de corupție, diferența dintre oameni este dată doar de oportunități.
Ajungem așa, încet dar sigur, în zilele noastre, în vremurile în care totul are un nume, mai mult, totul poate fi ilustrat printr-o formulare deșteaptă sau prin imagini generate pe calculator. În aceste timpuri comandate de la distanță și virtual, cele zece porunci țin de mit și poveste, cuvintele au definiții și sunt prinse în coduri de legi. Multe și interminabile, atât de multe încât simplul păcătos nu mai înțelege nimic, iar să recurgă la cele zece porunci i se pare o treabă neserioasă, chiar copilărească în vremea codurilor juridice care se păstrează în memoria aparatelor și se schimbă zilnic, fără ca tu, prins în vremuri, să ai posibilitatea să intervii.
În aceste vremuri, corupția nu se mai referă la individ, ci la societatea în care trăiește și conviețuiește.
Individul este păcătos, societatea fiind coruptă. Ajunși aici, poate realizăm diferența, poate înțelegem de ce este mai nou nevoie de instituții specializate – la noi se numește Direcția Națională Anticorupție – pe lupta împotriva corupției susținute și caracteristice instituțiilor care s-au format pe parcursul mileniilor pentru a asigura conviețuirea cât mai firească și benefică dintre oameni.
Altfel spus, mai simplu, mai pe înțelesul păcătosului nevinovat de corupție: vorbim de corupție și nu de păcat, atunci când porunca este încălcată nu individual, ci colectiv, chiar cu ajutorul instituțiilor care ar trebui să ajute individul. Prin extensie, desigur, vorbim de individ corupt, dar de fapt corupte sunt instituțiile, organele și organismele care ocrotesc și promovează individul corupt. Că e guvernul sau diferitele organisme politice subordonate, că vorbim e diferitele instituții care se ocupă de educație, sănătate, chiar justiție sau alte cele, contează mai puțin. De fapt și dacă chiar vrem să punem punct, corupt nu este individul (e păcătos, am spus), ci statul, societatea politică care se ocupă de conviețuirea indivizilor.
Am aberat până aici atât de mult, doar pentru a face clară o idee care apare acum, aici, la noi, în Arad, privind scandalul arestării, cel puțin temporare, a unei foste funcționare de la primărie, numele ei fiind Teodora Ciunta. Dora, cum îi spuneau cunoștințele, făcea un lucru simplu, familiar din cele mai vechi timpuri: cerea bani pentru a rezolva anumite chestii, susținând că „are relații” sus-puse, „pile” cum ar veni, ea fiind prima treaptă a pilei, făcea, cum se formulează în codurile despre care am pomenit, trafic de influență.
Ceva care presupunea corupție. Sper să înțelegeți, traficul de influență este un alt cuvânt pentru corupție. Fiindcă orice act de corupție presupune participarea interesată a celorlalți care sunt „influențați” și „motivați” pentru a face un gest sau, cel mai des, pentru a nu face nimica.
Am ținut să spun toate astea mai ales pentru ca să înțelegem mai bine de ce au sărit ca arși atât Primăria, cât și Consiliul Județean la auzul zvonului vehiculat în fel și chip cum că Dora, săraca de ea, promitea avantaje și chiar locuri de muncă pe baza poziției sale din primărie, respectiv a cunoștințelor sale nenumărate, unele chiar până la cele mai înalte nivele. Adică, Falcă și Cionca, în fond ce înseamnă cel mai înalt nivel la Arad? Că Bibi nu se pune! Ceea ce, în situația dată, este chiar un avantaj pentru el. Unu-zero pentru Bibi!
S-au delimitat atât de repede încât îți vine să crezi că știau de dinainte. Păi, firesc, asta înseamnă traficul de influență, să știi de dinainte cine, ce, cât și până unde. Și cel mai important: cine mai este băgat, cu cine împart bănuții.
Dacă aceste condiții nu există, nu mai vorbim de corupție, ci de escrocherie, nu-i așa. Adică, știți cum e, femeia o făcea de capul ei, noi habar n-am avut de nimic, că dacă aveam, îți dai seama, nu aflați în veci, amin ce și cum. O musculiță prinsă într-o pânză fără păianjen. O simplă murdărie în colț care se îndepărtează cu o mătură cât ai zice șpagă.
Deci: escrocheria nu este corupție, iar corupția nu este escrocherie. Să nu îmi spuneți că nu e așa! Sau ați auzit Dumneavoastră vreun politician arădean vorbind despre corupția din Arad. USR nu se pune!
Cum? N-am înțeles!
Comentariile portalului
orice numai sa scapam de tine si de mafia falca!!
Ei, na, acum inventați și prevederi "legale" ca să vă justificați anumimte acțiuni? "Premizele unei infracțiuni"... Deci, atunci când "alesul" dvs. a dat "ordin" judecă (...)
Am greșit. Trebuia să pun semnul întrebării.