duminicã, 19 mai, 2024

Special Arad Logo

    Emoții cu Postolachi! Atacantul echipei UTA este în vizorul unui club din liga a doua a Franței

    de Lucian Dănilă | 12 iulie 2023, 6:30 PM | Recomandările editorilor | Sport

    0

    Virgiliu Postolachi a fost, fără îndoială, cel mai bun transfer pe care l-a făcut UTA în vara trecută. Ajuns la Arad puțin după startul campionatului precedent, atacantul originar din Republica Moldova a fost cel mai prolific fotbalist pe care l-a avut UTA în cele trei sezoane jucate pe prima scenă din 2020 încoace.

    Evoluțiile sale au atras însă atenția și s-au interesat de el chiar și câteva echipe din Liga 1, una dintre acestea fiind CFR Cluj, fosta campioană a României. Deși s-a vorbit intens despre transferul său în Gruia, în cele din urmă, probabil și după plecarea lui Dan Petrescu în Coreea de Sud, acesta nu s-a mai realizat.

    Cele zece goluri marcate de Postolachi în stagiunea precedentă se pare că au atras atenția tocmai în țara în care el a crescut și s-a dezvoltat din punct de vedere sportiv, Franța. Este cunoscut faptul că a jucat pentru juniorii celor de la PSG și Lille, dar și că a apucat să îmbrace și tricoul seniorilor de la PSG la meciuri amicale sau din Cupa Franței, într-o perioadă în care acolo evoluau Zlatan Ibrahimovic sau mai apoi Kylian Mbappe.

    Conform ultimelor informații legate de jucător, un club din liga secundă a Franței este interesată de serviciile moldoveanului și ar fi dispus să îi plătească clauza care se ridică la suma de 300.000 de euro.

    Deși Mircea Rednic a spus la reluarea pregătirilor că se va discuta prelungirea contractului lui Virgiliu Postolachi cu UTA, o prelungire care venea la pachet cu o mărire substanțială a salariului, clubul nu a făcut niciun anunț în acest sens.

    În fotografia de mai sus, Postolachi este alături de italo-ghanezul Cooper, cel alături de care este așteptat să facă cuplu în atacul Bătrânei Doamne începând chiar de vineri seara de la Galați, acolo unde de la ora 18.30 se întâlnesc Oțelul și UTA în meciul care inaugurează sezonul 2023-2024 al SuperLigii.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.