Elevii din Pâncota, plecați în Spania, s-au întors miercuri acasă. Intră în autoizolare





Elevii și profesorii liceului din Pâncota, plecați în Spania, pentru un proiect Erasmus+, s-au întors miercuri acasă. „Au aterizat la București azi-noapte, unde le-a fost dispusă măsura de izolare la domiciliu, pentru 14 zile, de către Poliția de Frontieră Aeroport Otopeni. Alături de reprezentanții Poliției Oraș Pâncota, i-am primit în curtea liceului, unde s-a stabilit forma de izolare, anume: singuri, pentru cei care au această posibilitate și cu o parte sau toți membrii familiei”, a scris, pe Facebook, primarul localității Pâncota, Dan Pocrișer.
Din totalul grupului, 16 elevi sunt din Pâncota, doi elevi din Măderat – toți de clasa a XI-a – și doi profesori din Pâncota. Împreună cu membrii familiilor, se află în izolare un număr de 54 persoane la Pâncota și cinci persoane la Măderat. Aceștia au fost înștiințați, conform primarului, de regulile la care trebuie să le respecte, precum și de sancțiunile la care pot fi supuși în cazul nerespectării acestora.
Din grup au făcut parte și patru elevi din Șiria și tot atâția din Galșa.
Comentariile portalului
Măcar de redacția ar avea prezența de spirit să ocolească elegant subiectul. Dar pe deasupra că exact cum și statisticile evidențiază - suntem mediocrii, mai și (...)
Povesti .de ce nu se da numele firmei????sau este doar pt propaganda globalistă??????
Două treimi sunt de acord cu reducerea personalului bugetar. Cealaltă treime sunt bugetarii. Lăsând gluma la o parte, din personalul bugetar fac parte și medicii. Avem excedent de (...)