Cartierul Gai prinde viață de Ziua Copilului: joc, artă și mișcare
Asociația Gai – Cartierul Nostru, alături de partenerii săi , Parohia Ortodoxă Română Arad-Gai, Șah Club Vados, Școala de dans Dum Dance Team și Roboschool, organizează cea de-a 4-a ediție a evenimentului „Veselie și culoare în Cartierul Gai”, dedicată Zilei Copilului.
Timp de două zile, Parcul Central Gai va găzdui un program amplu și variat ce își dorește să îmbine educația, talentul și mișcarea cu bucuria copilăriei.
Evenimentul se va desfășura în următoarele intervale în Parcul central Gai și zonele adiacente:
Sâmbătă, 31 mai: 10:00 – 23:00
Duminică, 1 iunie: 13:00 – 21:00
În centrul acestei ediții stă promovarea educației prin joc, descoperire și performanță. Activități precum Concursul de Șah – Cupa 1 Iunie Gai, organizat în parteneriat cu Șah Club Vados și Parohia Ortodoxă Română Arad-Gai, și G-Factor Junior – concurs de talente, oferă copiilor prilejul de a-și valorifica pasiunile și talentul.
În egală măsură, Dechatlonul Copiilor, un set de provocări sportive și de abilități, încurajează participarea activă, mișcarea sănătoasă și spiritul de echipă. Acestea sunt doar câteva dintre competițiile pe care organizatorii doresc să le transforme într-o tradiție anuală în cartier.
Programul evenimentului va include și activități de divertisment:
Desene pe asfalt, „Marea bălăceală”, discoteca copiilor;
Proiecție de cinema în aer liber – „Mufasa: Regele Leu”;
Sesiuni de robotică pentru vârste diferite;
Ateliere de pictură colectivă pe rolă de hârtie de mari dimensiuni;
Mini-campionat de fotbal;
Iar la final, o spectaculoasă explozie de culoare (color powder party), menită să celebreze bucuria copilăriei într-un mod vizual și simbolic.
Tobogane, trambuline, ateliere, grătare, gogoși, limonadă, pictură pe față și multă veselie vor transforma Parcul Central Gai, pentru două zile, într-un spațiu al zâmbetului și al veseliei.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad și își propune să aducă împreună comunitatea locală pentru a celebra copiii și copilăria într-un mod educativ și creativ.
Citește și: Huawei, suspectată că a folosit o lojă VIP la Anderlecht pentru a influența europarlamentari














Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)