E oficial! Românii care au un certificat de vaccinare vor putea circula în Ungaria fără teama carantinării





Ungaria s-a aflat o bună perioadă de timp pe lista galbenă, fapt care te obliga să stai în carantină. Însă, în urmă cu puțin timp, s-a pus problema ca românii vaccinați să scape de toate acestea și să se poată bucura de facilitățile oferite de țara vecină fără vreo restricție, Desigur, singura condiție este vaccinarea, dreptul de circulație fiind valabil și în cazul în care ai doar o singură administrată.
Din fericire pentru români, guvernul român și maghiar au ajuns la o înțelegere în urmă cu câteva săptămâni cu privire la recunoașterea reciprocă a dovezilor de vaccinare. Măsura este de mare importanță pentru cei care călătoresc între cele două state, astfel evitându-se carantinarea celor care prezintă dovada vaccinării. Și totuși, cu toate că discuțiile au început în prima săptămână a lunii mai, acestea s-au concretizat abia ieri, 22 mai, când Szijjártó Péter, ministrul afacerilor externe din Ungaria, a făcut un anunț pe pagina sa de Facebook prin care spunea că acordul intră în vigoare începând chiar de ieri seara.
„Ca urmare a deciziei autorităților române de ieri – conform căreia cetățenii maghiari sunt liberi să călătorească în România – o altă ușurare va avea loc la granița ungaro-română. Din această seară, cetățenii români care au deja certificat de imunitate pot veni în Ungaria fără niciun fel de obligație de carantină și testare”, declara Szijjártó Péter.
Din păcate, conform informațiilor care au apărut în presă la scurt timp după ce guvernele s-au întâlnit ca să discute despre acordul cu privire la recunoaşterea reciprocă a certificatelor de vaccinare, acesta se referă numai la libera circulaţie, nu şi la alte drepturi pe care le conferă posesorilor certificatul de imunitate emis în Ungaria sau România.
UPDATE: Precizările Consulatului General al Ungariei de la Cluj privind celeltalte servicii
Cât despre celelalte servicii precum intrarea în restaurante, spatii închise, ștranduri sau hoteluri, acestea nu pot fi făcute doar dacă ești posesorul unui card eliberat de autoritățile maghiare. Acesta se eliberează pe baza adeverinței de vaccinare și poate ajunge în posesia doritorilor doar printr-o cerere la oficiul guvernamental care se găsește aproape în orice oraș mai mare din țară, iar timpul de așteptare poate să fie chiar și de două săptămâni.
Număr de telefon pentru mai multe informații privind cardul: 0040264403935
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)