sâmbãtã, 10 octombrie, 2026

Special Arad Logo

    Trump anunță un acord cu Putin pentru livrarea a peste 4,8 milioane de tone de motorină

    de - | 10 octombrie 2026, 1:47 PM | Internaţional

    0

    Președintele american Donald Trump a anunțat vineri, 9 octombrie, că a convenit cu liderul rus Vladimir Putin livrarea a peste 4,8 milioane de tone de motorină pe piața americană și pe piețele internaționale. Potrivit lui Trump, acordul ar putea duce la scăderea rapidă a prețurilor la carburanți, în contextul crizei energetice provocate de conflictul din Iran și al sancțiunilor occidentale impuse Rusiei pentru invadarea Ucrainei.

    Într-o postare pe Truth Social, liderul de la Casa Albă a precizat că Rusia ar urma să livreze imediat peste 300.000 de tone de motorină, alte 500.000 de tone în noiembrie și încă un milion de tone ulterior. În plus, în funcție de capacitatea rafinăriilor rusești, ar urma să fie furnizate alte trei milioane de tone într-un interval scurt.

    Trump nu a precizat ce cantitate va ajunge efectiv în Statele Unite și nici care sunt condițiile comerciale ale înțelegerii.

    Președintele american a legat acordul de situația din Strâmtoarea Ormuz, una dintre principalele rute mondiale pentru transportul petrolului, afectată de conflictul din Orientul Mijlociu. El a susținut că livrările rusești, împreună cu ceea ce a descris drept controlul american asupra strâmtorii, vor determina o scădere rapidă și semnificativă a prețurilor la motorină.

    Anunțul a stârnit critici din partea Ucrainei. Președintele Volodimir Zelenski a avertizat că reducerea presiunilor economice asupra Moscovei ar putea aduce Rusiei resurse suplimentare pentru continuarea războiului. Liderul ucrainean a criticat concesiile economice făcute Kremlinului, susținând că acestea nu contribuie la restabilirea păcii.

    Acordul are și o miză politică internă pentru Trump, în condițiile în care alegerile pentru Congres sunt programate pe 3 noiembrie. Prețurile carburanților și costul vieții rămân teme importante pentru alegătorii americani, iar președintele încearcă să arate că poate reduce presiunea asupra consumatorilor prin acorduri internaționale și măsuri de stimulare a producției energetice.

    Citește și: Sutiene de lux, rochii, parfumuri și poșete, cumpărate cu cardul oficial al Agenției Naționale de Meteorologie. Diana Buzoianu trimite raportul la Parchet

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.