marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Dr. Rodica Negrescu și-a dat demisia în urma scandalului de la Spitalul TBC

    de Special Arad | 14 aprilie 2020, 5:09 PM | Coronavirus | Știri Arad | Topic special

    4

    În urma dezvăluirilor pacientei Doinița Morcan în emisiunea „Sinteza Zilei” pe Antena 3 din 13 aprilie, medicul pneumolog dr. Rodica Negrescu de la Spitalul TBC (actualmente Secția de Boli Infecțioase Adulți COVID-19) și-a înaintat demisia astăzi, anunță Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. De asemenea, medicul coordonator, dr. Gheorghe Nini a fost schimbat cu dr. Adrian Wiener, medic medicină internă.

    Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad a început verificările interne pe Secția de Boli Infecțioase Adulți COVID-19 (clădirea din strada Stephan Ludwig Roth) și în urma verificărilor s-a constatat că medicul pneumolog dr. Rodica Negrescu nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu. Drept urmare, dr. Negrescu și-a înaintat demisia, iar medicul coordonator, dr. Gheorghe Nini a fost schimbat cu dr. Adrian Wiener, medic medicină internă.

    Cu privire la pacienta care a decedat și ar fi rămas șase ore în salon, acest aspect încă se verifică pentru a stabili exact cine se face vinovat.

    „În  ceea ce privește afirmațiile referitoare la închiderea pacienților în saloane, menționăm că această procedură se aplică la nivel național și este o măsură de precauție pentru a nu contamina partea decontaminată a secției. Îngrijorător este, în acest context, faptul că este posibil ca în spatele ușilor închise nevoile unor pacienți să fie ignorate de cadrele medicale, situație pe care încercăm să o corectăm prin schimbările operate în organigrama secției.

    Cât despre vizita pe salon, menționăm următoarele: la pacienții care nu sunt în stare gravă medicul intră dimineața pentru evaluarea stării pacientului, dar și ori de câte ori este solicitat.

    Referitor la ancheta derulată în cazul Secției de Medicină a Muncii cu privire la modul în care s-au realizat internările pe secție, ce s-a întâmplat cu pacienta decedată și la cum au fost tratați pacienții, vă informăm că au fost sesizate autoritățile abilitate”, se arată în comunicatul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. „Cât despre vizita pe salon, menționăm următoarele: la pacienții care nu sunt în stare gravă medicul intră dimineața pentru evaluarea stării pacientului, dar și ori de câte ori este solicitat.”
      .
      Mă mincinoșilor, mă pui de lele ce sunteți, … la naiba, cum aveți tupeu să ne aruncați gunoiul ăsta de comunicat în față, când „femeia” mărturisește cu vocea tremurătoare, că pe tot timpul internării NU A INTRAT UN DOCTOR LA EA SĂ O VADĂ și probabil vecina ei de pat a murit cu zile, în spital fiind nu a venit nimeni să o ajute timp de jumătate de oră! Mă criminalilor!!! Mă ce părinți ați avut voi??? Nu înțelegeți nici în al doipsrazecelea ceas că ați pus-o de scandal și că nervii noștrii ai tuturor sunt întinși la maxim? Ce trebuie să facem? Să vă răbdăm și în continuare??? Până când mă?! … mă venim cu topoarele, aveți grije neisprăviților. Că paharul este plin!!!
      .
      HUOOOOOOOOOOO!!! DEMISII ÎN GRUP! … CONDUCERE MILITARĂ IMEDIAT ȘI LA ARAD! … că INCOMPETENȚII ăștia ne infectează pe toți și vom murii pe capete! Clanul mafiot al PNL-ului condus și numit de dictatorul falaca în lanțuri! Toți sunteți responsabili de situația creată în spitalele Aradului!

      +30 voturi
      +1
      -1
    2. Asa e…cum aveti curaj sa sustineti ca au fost vizitati ori de cate ori a fost nevoie??? Nu stie nimeni ca asistentele au rupt soneriile de urgenta din saloane??? Nu stie nimeni ca au fost internati pacienti cu pneumonie, fara urma.de covid ? Astia pt ce erau incuiati in salon??? La peste 15000 lei / luna salariu , medicii, aveti curaj sa spuneti ca va ocupati de pacienti, o data pe zi, dimineață?

      +19 voturi
      +1
      -1
    3. Buna seara! Oameni buni, dragi jurnalisti, stati cu ochii pe javrele astea umane… care calca la propriu cadavre… nu-i slabiti, nu-i lasati, caci altfel „se uita”…, iar otrepele care au facut asta unor oameni care au murit cu zile… se vor intoarce la fel de arogante, la fel de nesimtitoare, la fel de neoameni…! Nu-i lasati sa-si mai bata joc de oameni…! acum, la tv, acel director Onel…, o da cotita spunand ca „a fost un caz izolat”…! Demisia, javra! Tu esti medic, ma parlitule? Cum ai ajuns tu, director, ma lingaule? Rusine sa-ti fie, scarnavie umana aroganta… care poti fi orice altceva, dar nu doctor!!!

      +14 voturi
      +1
      -1
    4. De ce nu se pomeneste nimic de spitalul de boli infectioase, de pe str. Cicio Pop, unde nu exista sonerii in caz de nevoie (unde pacientii urla noaptea si nimeni nu-i „aude”), unde dr.nu intra niciodata la pacienti, doar asistentele..si acestea (cu scarba), unde pacientii sunt transferati in miez de noapte fara a li se comunica destinatia…? Tot aici, apartinatorii nu trebuie sa stie nimic de starea celor dragi, dna dr refuzand sa ofere nr.de contact (de frica sa nu se viruseze). Tot aici se intampla si „minuni”: la diferenta de cinci minute, pacientul afla ca e NEGATIV-POZITIV.

      +19 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    1 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.