Două bancomate aruncate în aer în aceeași noapte, unul în Arad și altul în Timiș. Polițiștii încearcă să afle dacă sunt aceiași făptași
Spărgătorii de bancomate și-au făcut de cap noaptea trecută, în vestul țării. Așa cum am anunțat încă de la primele ore ale dimineții, doi indivizi mascați au vopsit cu spray camerele de supraveghere ale unei sucursale bancare de pe Calea Timișorii, după care au aruncat în aer bancomatul respectivei surcursale și au fugit cu casetele de valori. Totul s-a petrecut în jurul orei 03:20, iar după „lovitură” hoții s-au făcut nevăzuți.
La nici o oră de la spargerea dată în Arad, în jurul orei 04:00, la puțin peste 80 km distanță pe autostrada A1, în localitatea Belinț din județul Timiș, un alt bancomat a fost aruncat în aer printr-o metodă asemănătoare, transmite pressalert.ro.
Este posibil ca cele două „lovituri” să fi fost date de aceiași făptași, iar polițiștii din cele două județe fac cercetări amănunțite pentru a afla cu exactitate.
*Notă: cea de-a doua fotografie este o imagine de arhivă.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)