Așadar, după 80 de zile de acuze, înjurături, nervi, țâfne, noroi împroșcat în toate direcțiile politice (plus Rareș Bogdan la ore de minimă și maximă audiență), căprăriile au fost împărțite și partidele s-au pus pe treabă. Desigur, prin reprezentanți, că doar nu era să fie chiar toți membri de vază ai partidelor din actuala coaliție de stânga-drapta-centru, miniștri sau secretari de stat – doar cei cu vădite calități, între care, la loc de cinste, Bode și Vrânceanu-Firea-Pandele. Una peste alta, scurt și oficial, Guvernul a fost învestit. Moment care, de obicei, este marcat printr-un val de speranță, încredere și chiar de entuziasm, revărsat dinspre populație spre orice Guvern aflat la început de drum. Și care, nu-i așa?, nu poate fi mai rău decât alea ce nu mai sunt. Asta, la nivel de speranțe, pentru că realitatea ne-a demonstrat că oricând – dacă nu cumva mereu -, se poate mai rău.

Cu toate argumentele și promisiunile lansate în spațiul public de diferiți actori ai scenei politice, nu cred în acest guvern. Nu cred că va fi capabil să facă față greutăților și provocărilor care ne așteaptă în viitorul apropiat (cel mediu și lung nu ar trebui să-l preocupe pentru că va fi treaba altui guvern). Și, iată de ce nici măcar asigurările celui mai onest (!) și echilibrat (!) dintre liberali, Rareș Bogdan, nu m-au convins.

Ce performanțe putem aștepta de la acest guvern, condus de un militar al cărui merit principal este că a știut să stea-n poziție de drepți în fața lui Klaus W. Johannis? Care KWJ a provocat și alimentat criza de 80 de zile nu din exces de abilitate politică și nici din preaplin de altruism, așa că, Doamne, fii cu noi!, dacă premierul Ciucă va face strict ce-i spune comandantul suprem.

Sigur, de prostii sunt capabili și ceilalți responsabili cu acest guvern, nu doar KWJ. Nu știu a cui o fi fost ideea de a mări numărul ministerelor, dar ideea se arată a fi una genială și în spiritul vremurilor. Și, firesc, este în măsură să transmită multă încredere, nu doar populației, ci și Uniunii Europene – știți, aia rea de tot care ne pune la dispoziție grămada aia de euro (29,18 miliarde!) pentru finanțarea Programului de Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Ei bine, cu o zi înainte de învestirea Guvernului Ciucă, Comisia Europeană („guvernul” UE, cum ar veni) a publicat un document privind situația bugetară a României (vezi aici) în care se arată că România, prin Guvernul demis condus de Florin Cîțu, a înaintat Comisiei Europene, în 14 octombrie 2021, un raport în care se preciza că reducerea deficitului ( de la 9,2% din PIB în 2020 și 8% din PIB prognozat pentru 2021) pe termen mediu „se va produce în principal prin măsuri pe partea de cheltuieli (s.n.), în timp ce pe partea de venituri ele vor rămâne relativ constante ca pondere în PIB, neluând în considerare impactul reformelor și investițiilor cuprinse în PNRR”. Deci, reducerea deficitului se bazează în principal pe reducerea cheltuielilor, ceea ce înseamnă inclusiv reducerea cheltuielilor de personal. Mai direct spus, reducerea personalului bugetar. Documentul fiind al României, nu al fostului sau actualului premier, este însușit și de noua putere care a dat recent învestitul Guvern. Sau ar trebui să fie însușit de această putere (coaliție, dacă vreți) care însă a considerat oportun să mai înființeze două ministere. Pe lângă cele 18 moștenite de la precedentul Guvern – în timp ce Spania, Italia sau Germania, de exemplu, au căte 13 ministere iar Franța, 16. Nu-i vorba aici doar de salariile miniștrilor sau a secretarilor de stat, nici măcar de cele ale angajaților respectivelor ministere ori a celor din structurile subordonate, cât despre semnalul de (ne)seriozitate pe care noul Guvern îl transmite, despre (i)responsabilitatea celor care au luat această decizie și a celor care și-au asumat-o. Posibil ca premierul Ciucă să-și fi gândit altfel structura Guvernului, dacă ar fi avut cu adevărat decizia la el. Și-a asumat însă decizia altora și, cu siguranță își va asuma și ce va urma. De exemplu, scandalurile.

Trăiesc cu convingerea că acest Guvern nu va avea viață lungă. Poate îl va prinde vacanța de vară de anul viitor, dar greu de crezut că va prinde mai mult. Într-un fel e bine că PSD și PNL, cei doi „câini răi”, sunt acum în „același lanț”. Pentru că, din prea mare dragoste, se vor urmări unul pe altul și nu va mai fi nevoie de filaje profesioniste. Numai că „apărarea” asta, om la om, minister la minister, nu este deloc productivă, oricât ar păzi strugurii. Pentru că, prea ocupați cu filajul, membrii acestui Guvern nu prea vor mai avea timp de lucru. Ca să nu mai spunem că ambele partide vor fi atent și critic monitorizate de USR, ieșită din „lanțul” guvernamental (AUR va avea treabă cu vaccinurile, așa că ei iese din această discuție).

Și-apoi, nu ne-am putea imagina că acești „câini răi” vor deveni mielușei în relațiile de serviciu, după ce ani de zile s-au insultat, înjurat, acuzat (adică, așa, pe înțelesul domniilor lor, s-au porcăit) ca la ușa cortului. Fără rețineri, fără jenă. De fapt, din această atitudine s-a născut în conștientul și subconștientul românilor ideea că stânga PSD-istă n-ar putea niciodată forma o alianță cu dreapta PNL-istă sau invers, ca să nu lezăm cumva orgoliile unora mai sensibili. Diferența doctrinară nu-i chiar așa de mare între cele două partide – asta, desigur, dacă doctrina mai înseamnă ceva în politica românească. Și-apoi, câți dintre membrii celor două partide ar putea susține o discuție mai amplă pe teme doctrinare? Să ne imaginăm cum ar arăta o asemenea discuție între Lucian Bode și Gabriela Firea-Pandele, de exemplu…

foto: aktual24.ro

Din păcate, atitudinea separă cel mai mult aceste partide, nu doctrinele. Iar asta spune cel mai mult despre calitatea practicanților de activități politice din România, incapabili, structural și educațional, să discute în contradictoriu fără să jignească, să accepte și alte idei decât ale lor și, mai ales, să lase interesul propriu în afara activității politice. Cum ar putea, deci, aceste două partide să-și unească eforturile în interes național? Imposibil! Chiar dacă în joc sunt cele 29,18 miliarde de euro din PNRR.

Evident, toată suflarea politică și economică România adoarme și se trezește cu acești bani în gând. Numai că nimeni nu pare dispus să muncească pentru a beneficia de ei. Banii nu vor veni dacă proiectele nu sunt bine făcute, adică, dacă vor fi făcute, ca și până acum, cu dedicație. Nu doar „desenele” pe hârtie, ci și caietele de sarcini, licitațiile, modificările etc. Cum însă toate acestea vor fi monitorizate atent de Comisia Europeană, nu va trece multă vreme până când politicienii vor înțelege că nu-i mare gheșeftărie cu PNRR-ul ăsta. Și-atunci să vezi scandal și reproșuri, în culori mai țipătoare decât hainele lui Rareș Bogdan.

foto: ciao.ro

Din păcate, nici firmele noastre nu par dispuse să renunțe la orgolii de dragul unor contracte. În cel mai curat stil provincial, nu se vor uni pentru a putea face față mai ușor concurenței firmelor mari cu capital străin care, evident, vor fi și ele atrase de banii de la UE. Pentru firmele noastre, mai ales cele de construcții, este mult mai important bățoșagul individual decât victoria finală, braț la braț cu colegul – nu adversarul sau dușmanul ci colegul! Exact ca-n politică.

Sigur, nu vor ceda ușor. Vor lupta, dar după strategia și cu „armele” pe care le cunosc cel mai bine și parcă văd că sunt pregătite să moară cu colții-nfipți în beregata oricărui potrivnic, fie el politic sau constructor. Trădările și delațiunea, minciuna și înfierarea de tip proletar vor fi arme predilecte. În loc să se alieze cu celelalte firme din zona lor, vor prefera să-și distrugă concurența, de fapt să le facă praf credibilitatea, iar pentru asta nu vor economisi nici bani, nici efort. O strategie ce se dovedește câștigătoare cu autoritățile locale, când acestea finanțează lucrări din banii lor, lucrări mult mai mici, care nu interesează marile firme. O strategie din care câștigă firmele și autoritățile finanțatoare, prin reprezentanții aleși. Precizez că mă refer strict la câștiguri legale…

O strategie care se va dovedi însă falimentară în condițiile în care banii vin de la UE. Dar, dată fiind structura genetică a unora dintre antreprenorii noștri, precum și insistența cu care până la urmă îi vor îndupleca pe unii politicieni, tare mă tem că, odată pornit PNRR, Laura Codruța Kövesi va avea iar mult de lucru în Romînia. Poate chiar și în Arad. Pentru că bătălia pentru banii europeni se poartă nu doar în Guvern, ci și în micile „guverne” locale.