S-a înființat numărul unic de urgență 119. În ce situații se poate apela Telefonul Copilului
Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunțat că începând de miercuri, 5 ianuarie 2022, funcționează la nivel național un număr unic de urgență 119 destinat urgențelor în care sunt implicați copii, informează stiripesurse.ro.
Linia telefonică va funcționa în toate zilele săptămânii și 24 de ore pe zi, apelul fiind gratuit.
„Poate suna un copil care se simte abuzat, traumatizat, supus unei violențe fizice sau psihice”, a spus Firea. Ministrul Familiei a precizat că la telefonul copilului pot suna și alte persoane care au cunoștință de rele tratamente împotriva minorilor, precum rude, apropiați sau vecini.
Noua structură are ramificații în teritoriu, în fiecare județ fiind cinci persoane care lucrează zilnic, în ture. De asemenea, au fost organizate echipe mobile cu specialiști care se vor deplasa imediat la fața locului.
Activitatea se desfășoară în colaborare cu Ministerul de Interne, a precizat Gabriela Firea.














Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)