miercuri, 24 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Doi angajați ai DSP Arad, infectați cu noul coronavirus! Directorul DSP: „Activitatea merge mai departe”

    de Mihai Todoca | 16 octombrie 2020, 1:42 PM | Știri Arad | Topic special

    0

    (foto: Transylvania now)

    Aflându-se în prima linie de la începutul pandemiei, angajații Direcției de Sănătate Publică au fost și sunt cei care sunt cei mai susceptibili de a ajunge să contracte noul coronavirus.

    Am aflat, pe surse, că doi dintre angajații DSP Arad au fost infectați cu coronavirus, iar primul gând a fost că fac parte din cei care efectuează anchetele epidemiologice, deoarece ei sunt cei care au cel mai des contact cu persoanele pozitive.

    Însă nu este așa, cei doi fac parte din departamentul de Resurse Umane, iar informația ne-a fost confirmată și de directorul DSP Arad, Horea Timiș:

    „Da, este adevărat. De ceva vreme sunt acasă, izolați, exact așa cum cere procedura în cazurile acestea. Acum o săptămână, au cerut să rămână acasă prezentând semne de oboseală, după trei zile au prezentat simptome, au fost testați și le-a ieșit testul pozitiv. Au rămas acasă, în autoizolare, starea lor este bună. De menționat că Serviciul de Resurse Umane este separat, ușa închisă, deci nici noi nu avem acces. În rest activitatea merge mai departe, în parametri normali”.

    Momentan, nu sunt raportate alte cazuri în instituție.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.