Trecem așadar la subiect: evaluarea doctoratelor oamenilor politici arădeni. Azi, Gheorghe Falcă.

Nu ne ocupăm de doctoratele celor din învățământul superior, urmând linia indicată de colega Adriana Barbu, analizăm doar cele care au interes public major, fiind vorba de oameni aleși să administreze treburile comunității. Cu universitarii să se ocupe organele abilitate și înainte de toate universitatea la care lucrează. Vor avea treabă destulă, nu-i invidiem.

Reamintesc cititorilor mei că în prima parte a acestei „excursii” am prezentat condițiile unui doctorat pe bune. Reamintesc doar cadrele principale: studii serioase universitare de bază, activitate științifică în domeniu, lucrare care conține o contribuție originală făcută la o universitate de prestigiu cu o școală doctorală recunoscută și apreciată de comunitatea academică.

Îl mai introduc aici și pe doctorul Alin Fumurescu, profesor asociat de științe politice (politologie) la Universitatea din Houston, folosit nu de mult la Universitatea din Cluj ca expert extern în cazul doctoratului Domnului Lucian Bode. Dar apelez la renumele lui Fumurescu mai mult pentru că mi-a fost elev la Liceul Avram Iancu, actualmente colegiu național, din Brad și coleg acolo și cu Gheorghe Falcă, primul al cărui doctorat va fi discutat în cele ce urmează.

Alin Fumurescu, fiu de doctori, mai precis medici, a terminat medicina la Cluj în 1993. Mai anevoios, fiindcă, implicat în evenimentele declanșate în Decembrie 1989, a lansat la începutul anilor 90 revista „Nu”, o publicație care a făcut ceva valuri în acei ani. Abia după asta a cotit-o spre vechea sa chemare, înscriindu-se la cursurile de filozofie de la Cluj, pe care le-a terminat în 1997, urmate de un master în științe politice la Columbia, în 2005, iar în cele din urmă doctoratul în domeniu la Bloomington în 2011, obținând și un premiu pentru lucrare, considerată cea mai bună în anul respectiv. Un parcurs exemplar de universitar care își încununează evoluția cu titlul de doctor în științe.

Colegul său de liceu, poate chiar de clasă, nu mai rețin exact, Gheorghe Falcă a făcut și el studii superioare serioase. A terminat specializarea inginer de căi ferate, drumuri și poduri la Politehnica din Timișoara. Pe vremea aceea „Poli” avea un renume bine stabilit, inginerii care ieșeau de acolo fiind considerați de prima mână.

După care, după cum știți, s-a aruncat în politică, ajungând la Arad în calitatea sa de june inginer de drumuri și politician promițător. Ultima sa lucrare la care a participat ca inginer este drumul de centură din nord, știți acela dincolo de Grădiște, da, acela care nu este terminat nici acum, având în vedere vestitele pasaje în ruină.

A urmat o fulminantă carieră politică în care efectiv a monopolizat politica arădeană în ultimele două decenii, cei mai mulți dintre „doctorii” care vor mai fi discutați aici fiind creațiile sale.

Nu-i de mirare că văzându-i – ajunși în sinecuri asigurate de el –, cum își completează studiile lăsate în paragină, actualul europarlamentar a realizat în cele din urmă că trebuie, neapărat, să aibă și el doctorat. Până aici nimic deosebit, iar dacă se apuca de studii de inginerie, era chiar de felicitat, însă nu, europarlamentarul a optat pentru un doctorat în comunicare. Și nu oriunde ci la fostul „Ștefan Gheorghiu”, academia de partid a PCR, transformată în ianuarie 1990 în prima facultate de jurnalism din țară.

Lucrarea sa din 2015 am analizat-o atunci, nu mai are rost să intru în amănunte, ajunge doar să menționez încă odată titlul: „Imaginea mediatică a vieții religioase din România postdecembristă”. Și să citez din colegul său de școală de la Brad, cel care de o bună vreme are o rubrică de opinii în Dilema Veche, intitulată „nu ca-n perete” și care zice următoarele, ca membru în comisia de etică, despre lucrarea de doctorat a lui Lucian Bode: „Mai întâi de toate, ne lipsește rușinea. Dacă n-ai nimic de adăugat la ce s-a scris deja, nu te face de rușine”.

Cam asta este problema și în cazul lucrării lui Gheorghe Falcă. Fără studii și practică în presă sau/și în istoria și teoria religiei, bazându-se pe relațiile sale izvorâte din politică, a produs (el și/sau împreună cu alții) o lucrare de doctorat fără nicio valoare, doar așa ca să se dea mare și să dea bine la CV. Curios, totuși, doctoratul nu apare în CV-ul său de europarlamentar, cine știe, poate între timp, acolo, la Bruxelles, a realizat că valoarea nu este dată de hârtii și diplome, ci de competența și performanța reală.

De altfel, cu Falcă este o problemă care în cazul celorlalți „doctori” despre care vom discuta nu se pune. Este în mod evident un tip inteligent, viclean și cu anumite calități pentru politică. Chiar dacă aceste calități sunt exploatate doar în interes propriu și personal, nu în cel al celor care l-au ales și pe care ar trebui să îi reprezinte. Problema sa nu este inteligența, ci caracterul.

Și apropo de asta, observ – chiar și eu mi-am permis câteodată – miștocăreala adversarilor săi pe seama greșelilor de limbaj pe care le face mai ales în scris, dar ele apar și în vorbirea colocvială, chiar dacă nu sunt atât de evidente. Nu este vorba de incultură sau, mai precis, greșelile sale de limbaj au o cauză mai profundă decât cultura sa aproximativă.

Am bănuiala că este vorba de o formă relativ ușoară de dislexie, un sindrom foarte interesant și complex având bază genetică. Însă dislexicii nu au problemă cu intelectul, dimpotrivă se situează peste medie la inteligență. Altfel spus, vorbim aici de un fel de boală, nu de absența competenței lingvistice.

Închei tot cu colegul Alin Fumurescu, doctorul pe bune de la Bloomington: „În România avem o inflație de titluri și de forme fără fond. Pe vremea când încă îmi făceam doctoratul, mama mă tot întreba: «Da’ ce-ți ia așa de mult? Că pe-aici mai toată lumea are un doctorat!» Și nu glumea.”

PS: Mulțumesc pentru „horroris” comentatorului LR.