Încetinitorul de particule: Doktor F. Nu neapărat Faust…

    de E. Nola | 17 octombrie 2016, 8:13 AM | Încetinitorul de particule | Recomandările editorilor

    8

    Sublimul este atunci când nu știi despre ce vorbești.

    Fiind cât de cât calificat, m-am uitat peste lucrarea de doctorat al inginerului Falcă. Nu am făcut la fel cu cea a Doamnei Kövesi, dreptul nefiind specialitatea mea, nemaivorbind de faptul că lucrarea ei nu mă interesează în mod deosebit.

    Având la bază studii de filozofie-istorie, l-am studiat pe Mircea Eliade înainte de a mă fi întâlnit cu elevul Falcă la Liceul Avram Iancu din Brad. Interesul meu pentru lucrarea sa de doctorat în comunicare cu o temă despre jurnalism și religie nu este deplasat așadar, având în vedere aceste date. În fond, ca fost profesor de al său, sunt oarecum legitimat să-mi exprim părerea despre performanța sa academică.

    Bineînțeles, n-o făceam dacă lucrarea era în teoria construcției de autostrăzi, acceptând ideea elementară că aici, în mod normal, având studii politehnice în domeniu, Gheorghe Falcă se pricepe mult mai bine ca mine.

    Venind însă pe teritoriul meu m-a făcut curios, mi-am luat avânt, am downloadat  rezumatul de treizeci de pagini al lucrării și m-am pus pe treabă.

    Înainte însă, câteva cuvinte despre noțiunea de plagiat, având în vedere că mai nou toată lumea se pricepe și în acest domeniu mai abitir ca la fotbal sau agricultură.

    untitled

    Plagiatul nu se referă strict la preluarea unor texte de la alții, ci la lipsa efortului intelectual propriu în elaborarea tezei. Chiar dacă pui în ghilimele tot ce ai citat, chiar dacă faci trimiterile la lucrările de care sau pe care le-ai folosit, toate astea nu te pot absolvi de plagiat dacă tema, ideea, soluțiile tezei nu te reprezintă, dacă sunt reluări banale ale unor idei, concepții, soluții aflate pe toate rafturile  bibliotecilor.

    În esență o lucrare de doctorat certifică calificarea superioară, academică, a autorului în domeniul în care își susține doctoratul. Pentru asta însă se presupune că doctorandul are capacitatea de a oferi măcar o sinteza personală, chiar dacă nu originală a tezei. Acesta este minimul, de dorit ar fi ca fiecare teză să prezinte măcar un element de originalitate, ceva care până atunci a fost trecut cu vederea, o informație inedită, o interpretare care așează lucrurile într-o lumină nouă.

    A susține despre Eminescu cu toate argumentele posibile că este cel mai mare poet român nu poate constitui teza unei lucrări de doctorat datorită banalității ei crase. Dacă însă se propune prezentarea unei informații necunoscute despre viața sau opera lui Eminescu, aceasta poate constitui baza unei astfel de teze. De aici începe de fapt procesul, doctorandul fiind obligat să convingă lumea academică de valoarea tezei sale, să-și găsească un conducător de lucrare avizat și să se apuce de treabă.

    O treabă care este, în fond, continuarea unei preocupări mai vechi, bazate pe studiile sale profunde în domeniu, pe calificarea sa astfel obținută de specialist.

    Fără toate acestea, indiferent dacă formal lucrarea este în regulă – pune între ghilimele textele citate și trimite prin notă la autorul și lucrarea citată din vasta bibliografie menționată–, nu se poate vorbi la propriu despre o lucrare de doctorat, ci cel mult de o lucrare de nivel inferior, de natură documentaristică sau de sinteză elementară, școlărească, folositoare doar celui care o face prin faptul că îl ajuta la aprofundarea în domeniu, îl ajută la învățare altfel spus.

    Cu o singură condiție: ca munca să fie a lui, efortul să fie propriu, nu făcut de altcineva, de acei „negrii” sau „ghostwriteri” academici despre care se știe că sunt gata să-ți pună la dispoziție astfel de lucrări contra cost. În acest caz nu mai vorbim de plagiat, în fond autorul de pe copertă n-are nicio treabă cu lucrarea, ci de escrocherie (fraudă intelectuală) de cea mai joasă speță.

    Sau o afacere ca oricare alta în România zilelor noastre.

    plagiarism-checker-tools

    Online-ul românesc abundă în site-uri care vând lucrări de licență, disertație și doctorat contra cost. Vezi Aici!

    În orice domeniu și la prețuri variind în funcție de pretențiile cumpărătorului. Nu sunt prețuri foarte mari, funcționează și aici legile pieței, încep cu cincizeci de lei și se termină undeva la 250-300 de euro. Cele mai scumpe însă sunt „garantat originale” trecute prin programe de detectat plagiatul, cu asistență oferită inclusiv până la susținerea lucrării, sigure, așadar, precum un bunker antiatomic.

    Ca unul care a lucrat în învățământ, inclusiv zece ani în cel universitar în domeniu, mărturisesc aici că impostura academică a fost motivul de bază pentru care, până la urmă, „m-am lăsat de meserie”.

    După experiența mea pseudo-diplomele universitare reprezintă trei sferturi din totalul diplomelor, sunt precum bijuteriile care imită aurul și pe care le poartă damele care n-au încredere în farmecul lor natural. Dacă nu se vor lua măsuri urgente de asanare ne vom trezi nu peste mult timp într-o țară a tuturor posibilităților mizerabile, într-o țară unde oameni de teapa lui Gigi Becali vor explica unora precum Andrei Pleșu cum e treaba cu Mircea Eliade sau Emil Cioran, știți tipii ăia care jucau prin anii treizeci mai mult pe dreapta.

    agfzad0xmgu5odqxotm0odvjnte3njrmmtk4zje1zmjhm2nhna-thumb

    Revenind la lucrarea Imaginea mediatică a vieții religioase din România postdecembristă”, lucrare cu care primarul Aradului a obținut titlul de doctor în comunicare, povestea este cât se poate de clară.

    Lucrarea nu trece de nivelul unei lucrări mediocre de licență – spre deosebire de cele de doctorat, în cele de licență contribuțiile științifice nu sunt obligatorii, ele fiind de fapt dovezi, gen examen, că studentul a acumulat acceptabil de multe cunoștințele obligatorii –, tema poate fi abordată foarte ușor de pe online, limbajul este caracteristic tonelor de maculatură academică pe care le produc pseudo-universitarii plictisiți de viață și de lipsa de perspectivă.

    De o banalitate sublimă, lipsită de orice fundament metodologic serios, cu o bibliografie pretențioasă de 85 de titluri dar scăpând cel mai interesant titlu românesc în domeniu apărut chiar în timp ce doctorandul se presupunea că lucra la teză (Mihai Bănică, Nevoia de miracol. Fenomenul peregrinărilor în România contemporană, Ed Polirom, 2014), lucrarea se autodesființează tocmai prin impresia acută că este făcută prin metodele pomenite și arhicunoscute ale fabricilor de diplome  din România postrevoluționară.

    Păcat de hârtie, ar fi spus un fost prof. de al meu, păcat de noi, spun eu acum observând avalanșa de impostură care ne va acoperi de tot până la urmă.

    Penibilul este atunci când vorbești despre ceea ce nu știi…

    unnamed

     

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

      • Din păcate nu depinde de noi.
        În astfel de cazuri prima vină este a conducătorului de doctorat. El este acela care decide dacă lucrarea corespunde criterilor. Comisia de obicei merge pe mâna lui, susținerea lucrării fiind în majoritatea cazurilor pură formalitate.
        În România, între 1900 și 1990, s-au acordat în jur de o mie de titluri de doctori (desigur mulți au obținut doctoratul la universități din străinătate, mai ales până prin 1940).
        Acum se obțin în jur de cinci mii anual.
        Vă puteți da seama de mărimea flagelului. Fără o intervenție decisivă la cel mai înalt nivel boala va roade din temelii sistemul universitar românesc.
        Falcă este doar unul dintre zecile de mii de doctori pe de-a fitea…

        +12 voturi
        +1
        -1
          • E și asta, dar, așa cum am stabilit, strict formal, lucrarea lui Falcă este in regulă.
            Problema acum e la cordonatorul de lucrare si la comisia de la sustinere. Ei nu vor recunoaste sub nici o formă că lucrarea este sub orice critică, posibil scrisă de “specialiștii” pomeniți.
            Nu vor tăia craca de sub ei, va dați seama!

            +12 voturi
            +1
            -1
        • Eu propun să-l întrebăm pe conducătorul de doctorat a lui falcă, într-o scrisoare deschisă, să ne explice în ce mod a interpretat el unicitatea lucrării.
          Dacă nu este nimic de ascuns, nu văd de ce nu ar răspunde. Primarul, fiind o persoană publică, este în interesul comunității arădene să știm cât de “inovativă” este lucrarea lui de doctorat.
          Că poate avem intenția să ne mândrim cu el.
          Mai ales în zilele astea când vedem în media câți “doctori” sunt nimic altceva decât niște penali.

          +15 voturi
          +1
          -1
        • Stimate dl Mesaros, oare dl Mihai Coman a citit “compunerea” doctorantului falcă?

          Insist fiindcă mi se pare foarte curios că în dezbaterea media despre pseudodoctorii României se neglijează, s-au cel puțin se ocolește, responsabilitatea pe care și-o asumă conducătorul tezei de doctorat al “cercetătorului” în cauză.

          Nu ar fi normal să reactionezi, atunci când un coleg pune sub semnul întrebării autenticitatea tezei de doctorat a numitului falcă și o califică “Lucrarea nu trece de nivelul unei lucrări mediocre de licență…”?
          De ce dl Coman tace?
          A luat șpagă?
          Îl iubește profund și necondiționat pe numitul falcă?
          Sau intenționează să propună teza de doctorat, bineînțeles pentru valoarea ei deosebită la dezvoltarea științei comunicării, la niscaiva premii internaționale?

          Tace și numitul falcă, de parcă nu ar fi vorba de el.
          Eu o numesc lașitate!
          Dacă ești “pe bune” doctor în comunicare si ai citit așa cum pretinzi că ai făcut-o, cele 85 de lucrări enumerate în teza de doctorat, ar trebui să fi în stare să argumentezi public în favoarea ta.
          Ori “Gheorghe” tace ca “vodă în lobodă”.

          “Dacă nu ești un Laș dl falcă, atunci demonstrează că ai curajul unui doctor. Ai drept la replică. Mă gândesc că SAR îți va publica eventuala reacție scrisă.”

          +10 voturi
          +1
          -1
          • Nótáros, mă numesc, numele vine din latinescul Notarius, adică notar, Mészáros in maghiară inseamna măcelar, vă dați seama de diferentă!
            Desigur, cordonatorul de lucrare și comisia de la susținere poartă vina cea mare, tăcerea lor este simptomatică.
            Astfel de situații apar din cel puțin trei direcții: bani, greutatea publică a personalității sau complicităti amicale. În cazul de față puteau fi prezenți toți acești factori.
            Domnul Coman a creat aproape singur Facultatea de Jurnalism de la Universitatea București, devenind în ani un adevărat “guru” al specializării.
            Nu era foarte greu, inainte asemenea lucruri se învățau doar la “Stefan Gheorghiu”, a fost simplu să preiei tot ce s-a scris până atunci în occident.
            Trebuia doar să știi nițică engleză și să ai un simț ridicat al oportunității.
            Vă dați seama, alegerea lui Falcă a ținut cont și de asta: de reputația lui Coman, de faptul că nimeni nu va avea curajul să conteste o lucrare elaborată sub conducerea sa.
            Vedem așadar ca prestigiul este cuvântul cheie aici, toți tac, nimeni nu dorește să intre într-o confruntare care ar putea aduce ceva relativizări acestui prestigiu.
            Vorbesc de ambele părti: atât Falcă cât și cordonatorul Coman.

            +6 voturi
            +1
            -1

    Scrie un comentariu

    6 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.