DNA la PNL Arad? Acuze grele din interiorul partidului care îl vizează chiar pe primarul Gheorghe Falcă!





Știri Arad. Remus Guţu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad (CJA) şi prim-vicepreşedinte al PNL Arad și-a dat demisia din toate funcțiile pe care le deținea în filiala liberală arădeană.
A susținut o conferință de presă prin care anunța și de ce a luat această decizie, dar – mai mult – a vorbit și despre ceea ce l-a făcut pe Gheorghe Falcă, primarul Aradului, să se opună schimbării conducerii Companiei de Apă Arad, asta după ce timp de doi ani i-a tot cerut demisia directorului Gheorghe Bănățean.
„Cu 45 de minute înainte de şedinţă, am fost sunat de domnul Falcă, care pe un ton foarte serios mi-a cerut să vin de îndată la partid, împreună cu consilierul judeţean Covaliv. Acolo l-am găsit pe domnul Falcă cu domnul Micle şi doamna Simona Iorgovan (n.r. – ambii consilieri judeţeni). Când l-am întrebat care este motivul pentru care ne-a chemat a spus că e prea devreme să schimbăm conducerea Companiei de Apă acum, că nu e momentul, că nu e ocazia. L-am întrebat dacă-mi cere în mod expres acest lucru, pentru că dacă-mi cere preşedintele partidului asta, eu, care sunt de cuvânt, aşa voi face, dar domnul Falcă s-a eschivat în privinţa răspunsului. La plecare, mi-a cerut însă să mai rămân un minut cu el şi mi-a spus că domnul Bănăţean a început să fie cooperant şi că ne va ajuta în campania electorală din 2016 (n.r. – tot ce povesteşte Guţu se petrecea în decembrie). Eu l-am întrebat cu ce iar domnul Falcă a răspuns: «Cu bani, ce dracu!?». Mi-a cerut apoi să mă întâlnesc şi cu Bănăţean, care m-a aşteptat în parcare la Consiliul Judeţean şi mi-a confirmat cele spuse de domnul Falcă, adică faptul că ne va ajuta în campania electorală din 2016. Eu i-am spus atunci că nu vreau să fac parte din înţelegerile şi certurile lor şi că am hotărât, împreună cu Adrian Ţolea, preşedintele interimar al CJA, schimbarea sistemului de administrare de la Compania de Apă. Rezultatul a fost acela că votul meu şi al domnului Covaliv au fost hotărâtoare pentru schimbarea sistemului de administrare al companiei”, a povestit Remus Guţu, conform newsar.ro.
Acuzele sunt demne de DNA și nu ar fi exclus să auzim în viitorul apropiat de vizita procurorilor acestei instituții la Arad.
UPDATE: Din informațiile pe care le deținem, vicepreședintele CJ Arad, Guțu, și-ar fi declarat intenția de a declara în scris, procurorilor, tot ceea ce s-a întâmplat. De unde se poate constata cât de mare e scandalul în sânul liberalilor.
Comentariile portalului
Sa vina Bibi sa faca rondul de dimineata si sa verifice cum circula autobuzele in zona Vlaicu dimineata cand merg copiii la scoala ....dupa bunul plac al soferilor si fara (...)
PARCHETUL a motivat nu IPJ ARAD.... Papagalul repeta fara sa inteleaga... TRIST, domnule, TRIST....
Basescu nu e ilustru. E doar un turnator ordinar al securitatii, care toata viata a bagat oameni in puscarie si a plantat oameni incompetenti si corupti peste tot ca sa-i (...)