Directorul Gavra repetă zilnic parcarea la clanță. Și e tot mai aproape de… clanța instituției (Foto)
Am primit zilele trecute câteva fotografii cu un bolid de culoare vișinie, de marcă germană, care are pe capotă sigla formată din trei litere: B, M și W. La noi îi spune „be-em-veu”, la italieni „be-me-vu”, iar englezii o dau cu „double”, adică „bi-em-dabăl-iu”.
Despre performanțele acestui bolid nu scriem aici pentru că sunt reviste de specialitate și emisiuni care fac acest lucru. Pe noi ne interesează un singur lucru: oare când vom vedea acest „be-em-veu” așezat pe scaunul directorului de la Direcția Județeană de Tineret și Sport? De ce chiar pe acel scaun? Pentru că autoturismul din imagini, fotografiat în zile diferite, este tot mai aproape de acel scaun…
Da, este mașina directorului de la DJTS Arad (sau cum îi mai spune acum), adică reprezentantul Ministerului Tineretului și Sportului – cum ar veni – în sportul arădean. Se numește Cristian Gavra și, vă spunem noi, este un om umblat. În urmă cu o lună se fotografia tocmai prin Dubai. Bolizii arabilor nu doar că i-au plăcut, dar probabil de acolo a învățat și acest mod de a parca. Șeicii își duc mașinile poleite cu aur până la clanța ușii hotelului sau biroului personal. Atunci directorul Gavra de ce să nu își ducă „be-em-veul” până la clanța instituției?
Ce mai contează că trecătorii au pe zi ce trece tot mai puțin spațiu pe trotuar? Să își ia mașină dacă nu le convine…
Unde se întâmplă toate astea? Pe strada Lucian Blaga, aproape de intersecția cu Episcopiei.
Comentariile portalului
Pentru domnul Ionut_"Prezumtia de nevinovatie" functioneaza intr-o tara in care functioneaza justitia. Din pacate in Romania justitia este compromisa, zilnic vedem injustie prin protejarea infractorilor .
Din imaginile pe care le folositi in articol nu rezulta ca preotii ar participa la o adunare politica alaturi de politicieni .
Bravo domnul Lajos sunteti singurul care dati la temelie mafiei lui Falca!!