duminicã, 21 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Din Arad, direct în Cartea Recordurilor… cu un LEGO stelar

    de Mihai Todoca | 22 aprilie 2024, 2:09 PM | Știri Arad

    1

    În urmă cu un an scriam de Edina Babțan, o arădeancă care și-a descoperit, sau mai bine zis redescoperit, o pasiune: piesele de Lego. Astăzi a ajuns în Cartea Recordurilor.

    Ceea ce a început ca un hobby, mai mult forțat din cauza pandemiei de coronavirus care ne-a încuiat în case, s-a transformat zilele trecute într-o recunoaștere pe plan mondial. Aceasta a venit sub forma includerii unui proiect, la care a participat și arădeanca noastră, în cunoscuta Guinness World Records.

    Proiectul Stelar a durat aproape 3 ani

    Expusă la East European Comiccon la București, diorama care le-a adus recunoașterea Guinness are tematica din Star Wars (Războiul Stelelor) , iar construcția acesteia s-a întins pe aproape trei ani de zile, acoperind o suprafață totală de aproape 46 de metri pătrați. Echipa care a reușit să ansambleze această dioramă a avut nevoie de o zi și jumătate pentru finalizarea ei.

    Oamenii care au pus umărul la realizarea acestui adevărat mastodont din piese Lego fac parte din Rolug – Romanian Lego user group – și este Grupul utilizatorilor LEGO® din Romania, compus din AFOLi (Adult Fan of LEGO). Cei care au creat această dioramă sunt oameni veniți din toate colțurile țării care și-au dedicat o parte din timpul lor pentru a crea ceva care la final le-a adus recunoașterea demnă de Cartea Recordurilor.

    Diorama Rolug, dorită și în alte locuri

    Pe lângă recunoașterea în Cartea Recordurilor, omologată de Pravin Patel, succesul echipei Rolug a fost încununat și de faptul că aceasta a fost invitată să-și expună lucrarea și în alte locuri din țară, dar și din străinătate:

     „Urmează alte expoziții, tot cu construcția asta, pentru că s-au primit invitații din mai mute locuri din țară și din străinătate. Doamna ambasadoare, împreună cu coordonatorul echipei vor decide unde mai exact, rămâne de văzut. Pe plan personal, am de gând să ansamblez proiectul meu cu Gara din Herculane”, ne-a declarat Edina Babțan.

    gara

    Foto: expressdebanat.org

    Echipa care a construit diorama:

    Creative lead: Bence Czilli
    Project coordinator: Botond Czilli
    RLUG Ambassador: Mirona Constantin
    Team members: Adrian Jiman, Alex Tass, Alexandru Ilea, Armin Naghi, Catalin Bordea, Catalin Corpade, Cristian Frunza, Dragos Ivan, Edina Dorotea Babtan, Eduard Stanescu, Eric Jiman, Erik Davidsson, Horatiu Coifan, Marius Bugeac, Mihai Dreve, Nicolae Sohaci, Rares Teodorof, Sorin Ilie, Sorin Olaru, Stefan Bugeac, Tamas Lapsanszki, Tiberiu Popescu Negreanu, Vlad Carbuneanu.

    Citește și : Turnul de apă din Arad, realizat din piese LEGO de o arădeancă. Ce alte clădiri a mai construit aceasta

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    4 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.