sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Alba Iulia a intrat pentru a treia oară în Cartea Recordurilor cu o masă de 2,7 km. „S-a muncit mult”

    de Special Arad | 14 septembrie 2025, 11:22 AM | Regional

    0

    captură video Pro Tv

    Alba Iulia a intrat pentru a treia oară în Cartea Recordurilor. De data aceasta pentru cea mai lungă masă din lume, construită din materiale reciclabile, transmite ProTv.

    10.000 de oameni au luat parte la marele ospăț, care s-a întins pe mai bine de 2,7 kilometri. Peste 5 tone de mâncare, farfurii și aranjamente unice au fost pregătite pentru eveniment.

    „Pot să confirm oficial că măsurătorile aici, în Alba Iulia, pentru cea mai lungă masă realizată din materiale reciclabile este de 2.782,96 metri. Oficial, acesta este un nou record mondial”, a declarat pentru ProTv Seyda Subasi Gemici, reprezentant Guinness World Records.

    10.000 de oameni – din țară și străinătate – au venit în Cetatea Alba Carolina pentru a se așeza la „Masa care unește”, înscrisă acum în Guinness Book.

    5,4 kilometri de bănci și scaune s-au pus pe lângă masă, iar locurile s-au epuizat rapid. Așa că cei care au vrut să ia parte la stabilirea recordului mondial s-au înscris din timp. Pregătirile au necesitat un efort uriaș. 10.000 de fire de flori, 5 tone de mâncare – printre care platouri cu mezeluri, ouă, aripioare de pui sau produse lactate – au fost puse pe masă.

     

    Citește și:

    Din Arad, direct în Cartea Recordurilor… cu un LEGO stelar

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.