Dimploma „Jumanji” se acordă grădiniței Bergman, pentru fenomenele paranormale din jungla copilăriei





Fenomene mai mult decât supranaturale s-au petrecut în această toamnă la grădinița Bergman din Arad, unde – potrivit unor martori cvasioculari – un băiețel s-a apucat să joace Jumanji, fără să aibă nici cea mai vagă idee de puterea de neînchipuit din spatele teribilului joc. Micuțul de un an și opt luni a apucat zarurile magice, le-a azvârlit pe placa de carton și – puf! – îndată s-a deschis portalul către lumea fantastică a monștrilor mușcători de piele umană.
Educatoarele se jură că totul s-a petrecut atât de repede încât până ce s-au dus în încăpere băiețelul era deja prada drăcoveniilor agresive, însă părinții nerecunoscători și lipsiți de imaginație nici nu vor să audă așa ceva, dând vina mai degrabă pe dințișorii unui drăcușor din lumea muritorilor de rând.
Venind în sprijinul educatoarelor eroine, în frunte cu directoarea vitează, Special Arad oferă Grădiniței Bergman Dimploma „Jumaji”, pentru fenomenele paranormale din jungla copilăriei.
Acest articol este un pamflet și ar cam trebui tratat ca atare!
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este