vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Dezbatere Salvați Copiii România. Ce înseamnă Valul 5 pentru copii și spitale, ce repercusiuni poate avea boala și cum protejăm școlile | Video

    de Special Arad | 18 ianuarie 2022, 4:19 PM | Coronavirus | Naţional | Sănătate

    0

    „Fie că discutăm despre copii sau despre adulți, vedem că presiunea pusă pe spitale în acest val nu mai este similară cu ce s-a întâmplat în Valul 4. Chiar dacă avem cazuri numeroase, nu putem afirma că e o problemă în acordarea asistenței medicale spitalicești. Încercăm să ținem deschise spitalele și pentru alte patologii, ca să evităm drama din 2020 și 2021, datorată deceselor din alte patologii”, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, la dezbaterea organizată de Salvați Copiii România.

    Organizația Salvați Copiii România a organizat, marți, 18 ianuarie 2022, dezbaterea  online „Copiii în Valul 5. Cât de expuși sunt și cum fac față spitalele”, la care au participat Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila – Ministrul Sănătății, Conf. Dr. Alexandru Ulici – Medic Primar Departamentul Ortopedie Pediatrică-Chirurgie Ortopedie Pediatrică și manager al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, Prof. Dr. Mihai Gafencu – Medic Primar Pediatru la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara, Dr. Anca Drăgănescu – Medic Primar Pediatru, Specialist Boli Infecțioase, Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” din București și Conf. Dr. Mihai Craiu, Medic Primar Pediatrie, Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu”, București.

    Declarații din dezbatere:

    Ministrul Sănătății, Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila:

    „Nu ne confruntăm cu o explozie a cazurilor care blochează spitalele și secțiile de ATI în cazul copiilor. Nu menținem școlile deschise cu orice preț, dar trebuie să fim conștienți că educația online duce la consecințe serioase asupra acestor copii”.

    „Sunt 337 de copii internați în secții, ieri au fost 338”.

    „Utilitatea testelor salivare există, cu două condiții: să fie efectuate și să fie efectuate corect”.

    „Vaccinarea sub 12 ani începe săptămâna viitoare; 60% dintre cazurile noi sunt la persoane nevaccinate”.

    Dr. Anca Drăgănescu, Medic Primar Pediatru, Specialist Boli Infecțioase, Institutul Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș”, București, a vorbit despre simptomele Covid-19 la copii:

    „Febra înaltă la copiii de vârstă mică, durerea în gât, tusea cu componentă laringiană, și manifestările digestive, vărsături sau scaune modificate”.

    Despre măsuri de prevenție: „Pe lângă cele non-farmacologice, purtarea măștii și distanțarea, vaccinarea de la 5 ani în sus, pentru care e aprobată utilizarea vaccinului ARN-mesager. Majoritatea copiilor fac forme asimptomatice sau ușoare, un număr restrâns face forme medii sau severe, dar nu e de neglijat. Pacienții imunosupresați, cu boli cronice, au indicație pentru vaccinare. Vaccinarea copiilor imunocompetenți aduce un beneficiu prin scăderea poverii bolii, ne-ar aduce un beneficiu, în ceea ce privește scăderea unui număr de spitalizări și o protecție indirectă, în apariția noilor variante de boală și ar proteja pe cei din familii care pot fi predispuși, au un grad de risc pentru o formă severă de afecțiune Covid-19. Riscul de apariție a unui caz secundar în familie e de 19% la Omicron, comparativ cu 8%, în cazul variantei Delta”.

    Conf. Dr. Mihai Craiu, Medic Primar Pediatrie, Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu”, București:

    „La copiii foarte mici putem să ne păcălim, Covid începe cu enterocolită acută, ieri au venit sugari cu simptome digestive, nu cu boală respiratorie. Ce remarcă și studiile internaționale: creșterea spectaculoasă a copiilor internați”.

    „Avem 1 milion de copii în SUA, cazuri noi, diagnosticate în ultimele două săptămâni. Acolo unde școlile funcționează fără testare, e posibil să vedem și la noi o creștere spectaculoasă”.

    „Nu severitatea e problema. Vedem mai târziu când o să apară sindroamele de inflamație multisistemică. Ce va fi mai greu pentru medicii pediatri o să vină peste o lună”.

    Conf. Dr. Alexandru Ulici, Medic Primar Departamentul Ortopedie Pediatrică – Chirurgie Ortopedie Pediatrică, manager Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu”, București a confirmat ce a spus și ministrul Sănătății:

    „Numărul de copii internați nu e de natură să ne îngrijoreze. Avem 16 copii internați, doar trei în reanimare, toți trei fiind și cu alte comorbidități”.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.