Cum circulăm cu trotineta electrică pe străzile Aradului. Dezbaterea publică pentru stabilirea Regulamentului de utilizare va avea loc în februarie





La începutul lunii ianuarie, Primăria Arad a făcut public draftul unui proiect de hotărâre ce prevede un Regulament de utilizare a trotinetelor electrice în regim de închiriere de pe raza municipiului. Ulterior, a apărut o solicitare de la o asociație arădeană pentru organizarea unei dezbateri publice, în vederea aducerii unor modificări asupra documentului. Asociația își dorea, printre altele, aplicarea acestui regulament tuturor utilizatorilor de trotinete electrice, nu doar celor care le închiriază de la cei doi operatori economici care desfășoară astfel de activități în municipiu.
Municipalitatea a anunțat astfel că va organiza o dezbatere publică, care va avea loc în data de 3 februarie, de la ora 11:00, însă discuțiile se vor purta doar în mediul online. Cei interesați vor putea participa, accesând următorul link: us05web.zoom.us.
Pentru a putea lua parte la dezbatere va fi nevoie de o înscriere prealabilă.
„Persoanele interesate să prezinte verbal propunerea lor în cadrul dezbaterii publice vor avea la dispoziţie 5 minute pentru prezentare. Aceste persoane sunt rugate să se înregistreze online la adresa de e-mail [email protected] sau direct la sediul instituţiei Primăria Municipiului Arad, Bulevardul Revoluţiei, nr. 73, Palatul Cenad, la Serviciul Relaţii cu Publicul, camera 5, luni, marți, miercuri între orele 08:30 – 15:30, joi între orele 08:30 – 17:30, vineri orele 08:30 – 10:00. Persoana de contact: Consilier Compartimentul Relaţii Mass – Media, Direcţia Comunicare, Mitrofan Mihai, telefon: 0257/281850, int. 278”, transmite Primăria Arad.
Forma actuală a proiectului de hotărâre cu Regulamentul o puteți consulta AICI.
Citește și:
Comentariile portalului
Werner 3
Eu pot sa spun ca: niciodata nu am votat cu psd-ul, nu fac parte din nici un partid, detest ceea ce au facut de-a lungul timpului cei care au pus (...)
Da, vorbind de caracter una e sa faci afirmatii publice scapate de sub control care rastalmacite pot unele sa arate mai rau decat altele, toti politicienii au facut asa ceva (...)