joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    ExclusivDestăinuirile unui cadru medical arădean, îmbolnăvit cu coronavirus și internat la spitalul din Timișoara

    de Raluca Medeleanu | 29 martie 2020, 4:33 PM | Coronavirus | Telefonul cititorului | Topic special

    10

    imagine cu rol ilustrativ

    Telefonul redacției este deja încins din cauza numărului de oameni din sistemul medical arădean care ne tot sună să își spună durerea. Chiar dacă aparențele trebuie cu orice preț păstrate, iar Aradul văzut pe hârtie arată bine în lupta cu pandemia coronavirusului, lucrurile sunt complet diferite în afara bulei fantastice în care preferă unii sus-puși să trăiască. Ce ne spun toate aceste cadre medicale care ne roagă fiecare în parte să nu cumva să le publicăm numele? Ne spun o poveste identică, care pare inexplicabilă. Toți ne confirmă cuvintele celorlalți care ne-au sunat înaintea lor: nu sunt destule echipamente, nu se fac teste, nu există toate medicamentele necesare și – poate cel mai important – oamenii aflați în conducere țin mult prea mult la scaunul pe care îl ocupă ca să își aplece urechea la necazurile lor.

    Din telefon în telefon, am reușit să luăm legătura chiar cu un cadru medical din Arad, care a fost recent descoperit că este infectat cu coronavirus, iar la ora actuală se află pe un pat de spital, la Timișoara. Legătura ne-a fost făcută printr-o doamnă doctor care lucrează în mediul privat, dar care a ajuns la punctul în care să nu mai poată să suporte ceea ce aude de la toți medicii și asistentele pe care îi cunoaște îndeaproape, care lucrează direct, acolo în linia întâi. Doctorița este revoltată că indiferent de câte articole a citit în presa locală, la noi, dar și la colegii noștri de la alte publicații, nu vede nicio consecință, nicio mustrare, nicio asumare oficială a vreunei persoane cu factor de decizie. Mai mult, ambele cadre medicale ne-au confirmat încă o dată lucrurile pe care le-am publicat în articolele anterioare.

    „Nu înțeleg de ce rămâne totul la nivel local… Nu știu dacă s-au făcut până la momentul de față cercetări la nivelul DSP sau al conducerii de spital (n.red. și noi am dori să aflăm răspuns la această întrebare, însă se tace mâlc!). Cunosc persoane din spitalul TBC care susțin că nu au medicamente menționate în schema de tratament publicat în Monitorul Oficial… Nu au echipamente și toate cele necesare. O persoană despre care vorbesc este internată deja la Spitalul din Timișoara, pentru că a fost la rândul ei testată, alături cu alți medici de acolo. Sunt foarte revoltată de ceea ce se întâmplă!”, ne-a spus doctorița.

    Cadrul medical depistat cu coronavirus a început conversația telefonică cu o afirmație clară și răspicată:

    „Consider că ne-am infectat din cauza lipsei de organizare, de informare, de asigurare de materiale medicale”, ne-a spus cu furie în voce, iar apoi ne-a descris cum a aflat că are virusul. A început să aibă simptome de răceală inițial, iar când s-a făcut zilele acestea un test tuturor cadrelor medicale din Spitalul TBC, ea alături de alte 6 au aflat că au rezultatul pozitiv, fiind îmbolnăvite cu coronavirus. Toate au fost internate la Spitalul Victor Babeș din Timișoara. Unii ar fi chiar în stare gravă.

    Problema e că nu există o evidență clară a celor îmbolnăviți. În spitalul TBC se tratează atât pacienții de la infecțioase cât și cei suspectați sau îmbolnăviți de corovanirus.
    „Neavând teste, toți cei care veneau cu suspiciune, erau internați la izolare. Acolo, într-adevăr, există echipament, dar echipamentul este folosit doar acolo, pentru că nefiind suficient, nu se putea folosi și jos la saloanele unde se spunea că, de fapt, sunt pneumonii. După ce s-au făcut testele, s-a confirmat că și cei care lucrau jos au fost pozitivi, unde poartă doar o măscuță chirurgicală simplă și mănuși, ceea ce folosim de obicei. Masca, într-adevăr, nu o schimbăm, pentru că nu există de unde atâtea, primeam câte trei, patru măști pe tură, la mănuși însă nu am avut restricție, chiar nu pot să spun că am avut restricție. Eu am debutat cu o răceală, m-am dus pe picioare și am dus-o, după un timp mi-am dat seama că nu sunt bine și m-am dus la medicul de familie pe ideea să îmi elibereze concediu medical ca să pot sta, iar după vreo două zile ne-au anunțat că ne testează pe toți DSP-ul. Tot personalul de acolo a fost testat și am ieșit pozitiv. În total am ieșit 7 persoane pozitiv”.

    Am întrebat despre pacienții de la TBC dacă sunt testați, ne-a spus că „sunt testați, dar nu toți, din lipsă de teste. Nu mă întrebați criteriile exacte, pentru că nu vi le pot spune. Sunt testați cei care prezintă simptomatologie, care sunt febrili și nu reușeau să scadă febra, ei se testau”.

    Am întrebat dacă acum sunt destule cadre medicale în spitalul respectiv și ne-a spus că se suplimentează cu alți doctori de pe alte secții, dar a dorit să menționeze că nu i se pare normal ca o secție să rămână descoperită chiar așa. „Noi am intrat în contact cu alții. Colegii noștri peste o săptămână pot fi pozitivi, dar cine le mai garantează că le mai reface testul? Că de simțit nu se simt prea bine. Bineînțeles că a fost ripostă din partea personalului că nu mai intră pe saloane dacă nu au echipament… Expunere este oricum, pentru că și eu care sunt acolo pe holurile spitalului, minimul de protecție ar trebui să îl am, chiar dacă nu intru direct pe salon. Cei din familia mea sunt izolați toți, nu au beneficiat de test, au spus că dacă sunt contacții mei să stea în izolare. Se consideră pozitivi și dacă li se face rău să sune la 112. Trebuiau puși și ei pe tratament, dar nu li s-a dat nimic, chiar dacă sunt simptomatici”, ne-a destăinuit.

    Care este motivul pentru care medicii nu au curajul să își facă vocea auzită oficial: teama de a fi concediați

    Ambele cadre medicale menționate în articol ne-au rugat să nu le dezvăluim numele. Am rugat să ne explice de ce niciun medic nu iese nominal în presă să declare adevărul, însă așa cum ne-au mai explicat și alții, teama e generală.

    „Asta se întâmplă la nivel județean… Conducerea spitalului vine noaptea la birou, se închide acolo… Au ajuns medicii să se ferească efectiv, că nu mai știu care cu cine să vorbească. Sunt disperați. Cer chituri de testare pe secții. Deci vă dați seama, dacă lucrurile astea nu se rezolvă cu conducerea și sunt amenințați cu posturile lor, atunci eu ce să mai zic?! La medici le e mai frică să își piardă locul de muncă decât să își piardă propria viață… Ați scris atâtea articole… nu înțeleg de ce nu ajunge în atenția națională. Văd la televizor despre spitalul din Suceava… aici, nimeni nimic? Suntem ai nimănui! Dumneavoastră măcar aveți un cuvânt de spus și puteți să le faceți auzită vocea doctorilor! Mi-aș dori din tot sufletul să se facă lumină, pentru că este vorba de sănătate publică în primul rând. Deci chiar aș vrea să văd că în afară de faptul că se minte că se primesc teste, că se primesc măști… aș vrea să le și văd la oamenii ăștia în mâini! Doamne ferește, se pot îmbolnăvi bunicii noștri, cunoscuții noștri și așa mai departe. Eu efectiv nu mă așteptam ca acum două, trei zile strigau că Aradul e oraș de tranzit. Pe bune?! Până acum nu ați știut că Aradul e oraș de tranzit?! Pentru ce să donăm? Că dacă nu ajung banii în buzunarele lor fizic, nu se face nimic în spital! Și se ascund multe chestii din spital!”, ne-a spus primul cadru medical menționat în articol.

    Citește și Dosarele ascunse ale Spitalului Județean Arad. Aradul trebuia să fie pregătit pentru testare încă de anul trecut! Cel puțin așa promitea administrația în octombrie 2019 – episodul I

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Scandalos tot ce se intâmplă, conducere proastă ! Situații urâte si ascunse sub pres am inteles ca se intampla si in DGASPC Arad si foarte multe abuzuri, angajati amenintati, carora le este frica sa iasa sa vorbeasca, in aceasta institutie abuzurile sunt la ordinea zilei la fel ca la spital, dar acum intrec toate limitele . Ar trebui ca presa sa faceti lumina peste tot ! Sunteti speranta oamenilor

      +15 voturi
      +1
      -1
    2. Cum sa lase actualul guvern medicii si asistentii fara echipamente de protectie ? Cum sa-i imbolnavesti cu buna stiinta ? Toti matelotii mafioti a lui basescu stau acum acasa. Si cei de nimic ca bibart si cionca si prefectul ala a judetului muncesc de la distanta. Trebuie trasi la raspundere cu dsp cu tot.

      +8 voturi
      +1
      -1
    3. SUPPPER Special Arad inchideti telefonul cand va sunam sa va spunem ce se intampla, si mai si laudativa cu asta”Telefonul redacției este deja încins din cauza numărului de oameni din sistemul medical arădean care ne tot sună să își spună durerea”, si daca nu imi publicati comentariu va scriu pe facebook. Asta da redactie de stiri, nu mai vrem stiri, inchidem telefonul. De ce nu inchideti siteul?

      --4 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    8 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.