Sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos, cel care a adus în lume „religia iubirii” între oameni, o religie care a schimbat fața unei mari părți din lume, mi-a trezit o seamă de reflecții asupra nedreptății și neadevărului cu privire la poporul evreu. Pe baza acestui neadevăr, evreii au fost marcați cu stigmatul „ucigașii lui Iisus”. Cu povara acestui stigmat, evreii sunt priviți fie cu ură (în România au existat, după cum se știe – sper! – partide „naționaliste” antisemite), fie cu un sentiment de ușurare; mulți spun „bine că am scăpat de ei!”. Oare?

Îmi permit o precizare: au plecat din România mulți germani, da, este o pierdere, dar au plecat evreii! O mare pierdere! De ce? Am crescut în medii maghiare, germane și evreiești. Da, am admirat tenacitatea germană, ordinea, hărnicia, dar… tot ce au făcut, au făcut pentru ei. Ei au fost impulsionați de un individualism, desigur creator, totul pentru ei. Evreii? Diametral opuși, ei s-au dăruit societății românești. Desigur, au fost un factor pozitiv în nașterea și dezvoltarea economiei capitaliste și implicit la construcția României moderne, așa cum a fost ea.

Din nefericire, ideea „evreii ucigași ai lui Iisus” se menține în mintea multor români (să-mi fie cu iertare, chiar în mintea unor preoți români).

Și acum, câteva considerații. Cum a fost „executat” Iisus? Prin răstignire, nu-i așa? Care era execuția ebraică? „Lapidarea”, adică uciderea cu pietre. Avem două exemple: Maria din Magda (localitate din Galileea), declarată „desfrânată”, condamnată la moarte, să fie ucisă cu pietre în piață publică, a fost salvată de Iisus. Ea, Maria Magdalena, a fost ultima la picioarele lui Iisus răstignit. Sau, Sfântul Ștefan, cel dintâi martir „creștin”, ucis în anul 39, cu pietre. La această execuție a participat Pavel, cel care a devenit ulterior „apostolul neamurilor” (era cult, vorbea greaca și latina). Vorbind o limbă de circulație, Pavel a ajuns la Roma, capitala Imperiului Roman, aici a fost căutat de apostolul Petru. Rezultatul: Pavel a fost decapitat, Petru a fost răstignit. De ce această diferență? Desigur, istoriografia noastră nu insistă pe această diferență. Pavel era „cetățean roman”, având acest statut, el nu putea fi înjosit! Deci, el nu putea fi răstignit. Această „execuție” era înjositoare, în batjocură, dar un cetățean roman nu putea fi înjosit.

Ca să accentueze batjocura răstignirii lui Iisus, Pilat, guvernatorul roman al Iudeii, a ordonat să se scrie pe o tăbliță deasupra capului lui Iisus: „Iesus Nazarenus Rex Iudaeorum” (adică Iisus Nazarineanul, regele evreilor). Pe toate icoanele care înfățișează „răstignirea” sunt înscrise aceste litere: „I.N.R.I.”.

Dar, sub aceste litere ne-am plămădit și noi, românii. Suntem strănepoți ai lui Iisus din Nazaretul Galileii.