Nu există fotografii. Nu știm cum arăta. Nu prea știm nici ce a făcut în viața ei. Știm doar că, deși era o doamnă bogată, sufletul ei a fost chiar mai bogat. La finalul vieții, și-a lăsat întreaga avere pentru a oferi o viață mai bună orfanelor.

Au trecut 118 ani de când imobilele care alcătuiesc palatul care acum poartă numele Elizei Fischer au fost construite pe terenul situat între Bulevardul Revoluției și str. Episcopiei. Acum, în două clădirii vin pe această lume copii. În clădirea dinspre bulevard însă nu mișcă nimic de mult. Cu excepția unor spații comerciale la parter, clădirea e complet goală. O poartă impresionantă din fier forjat, străjuită de păuni, ne dă de înțeles că imobilul era cândva ceva important. Ceva chiar minunat, aflăm dacă scormonim mai bine prin arhive. Aici, din bunătatea acestei arădence de origine evreiască, multor fete care au fost lăsate singure pe lume li s-a dat o nouă șansă. Li s-a dat o familie iubitoare și tot ceea ce aveau nevoie pentru a putea avea un viitor mai luminos.

Palatul Fischer a fost construit la comanda doamnei Eliz Fischer, care a lăsat prin testament toată averea în vederea construirii unui orfelinat de fete din comunitatea evreiască arădeană. În acte, aflăm că Érzsebet Fischer a cumpărat vechea clădire care se afla pe acel teren de la un anumit Bissó Aranka în anul 1879. Apoi, în 1905, ea și-a lăsat întreaga avere (clădiri în valoare de 300.000 florini) către Comunitatea Evreiască, pentru construirea orfelinatului. Datele le regăsim în „The History of the Jews in Arad”, de dr. Gordon Thomas, Hirsh George. Dar mai multe despre Eliz / Érzsebet Fischer sunt învăluite sub mantia uitării. Clădirile care alcătuiesc acum Spitalul Matern, respectiv bucata nelocuită cu intrarea dinspre bulevard ar fi construite în 1906. Nu știm arhitectul, nu știm data exactă, doar anul care figurează pe mozaicul de pe jos, dintr-o încăpere din interior.

Din păcate, ororile istoriei au făcut ca nici orfelinatul să nu funcționeze prea mult. Inaugurarea lui a avut loc abia după Primul Război Mondial, pentru că în acel timp clădirile au fost folosite ca spital militar. Orfelinatul a găzduit fete doar în interbelic. Însă pentru puținii ani cât a funcționat totuși, el a oferit orfanelor căldura și îngrijirea de care ar avea nevoie orice copil. La instrucțiunile lăsate de Eliz Fischer, fetelor nu le lipsea nimic. Dacă erau bolnave erau trimise chiar și la stațiuni balneare, toate erau îndrumate spre meserii practice (croitorie, coafură). Mai mult, dacă vreuna dintre ele se căsătorea, chiar primea și pentru noua viață toate cele necesare.

Doamna cu suflet de aur a murit în 1921, la onorabila vârstă de 90 de ani.

Apoi a venit Cel De-al Doilea Război Mondial, și chiar dacă nu ne place să ne amintim că și România a avut o atitudine ostilă față de evrei, ororile holocaustului și-au pus pecetea și peste comunitatea evreiască din Arad. Citește și: Ultimul gardian nazist în viață, de origine arădean, va fi judecat în Germania · Special Arad.

A venit apoi regimul comunist, iar clădirile fostului orfelinat au fost confiscate de stat. De atunci, în clădirea din curte și cea dinspre str. Episcopiei funcționează maternitatea. Nu pentru mult timp însă. Odată cu construirea noului Complex de Obstetrică Ginecologie, secțiile vor fi mutate de aici și nu știm ce planuri au pe viitori actualii proprietari (clădirile au fost retrocedate Comunității evreiești).

Un lucru este cert. Lumea nu prea își mai amintește de Eliz Fischer. Cei câțiva care totuși îi mai țin amintirea vie, merg la mormântul ei impunător din Cimitirul Evreiesc de rit Neolog, de pe strada Vișinului.

S-ar impune totuși ceva mai mult. În vremurile actuale, în toate orașele din lumea civilizată răsar statui urbane, care amintesc oamenilor de cei care au lăsat un impact comunității. De la oameni simpli, îndrăgiți de locuitorii orașelor, la personalități care au avut realizări impresionante. De regulă, statuile urbane sunt în mărime naturală, ca ele să pară că încă prind viață printre noi.

La Arad, avem foarte puține astfel de statui, dar sunt totuși câteva. Statuia pictorului Sever Frențiu stă gânditoare pe o bancă la soare, pe malul Mureșului, în scuarul din spatele Tribunalului, ca a Baronului Neuman încurajează și aplaudă fotbaliștii, pe un scaun din tribune, iar cea a ilustrului arhitect Lajos Szantay întâmpină melomanii pe treptele de intrare a Palatului Cultural.

Nu ar fi frumos ca arădenii care se perindă pe Bulevardul Revoluției, trecând pe lângă clădirea cu numărul 84-86, cu poarta cu păuni, să o observe pe doamna Fischer, în straie specifice începutului de secol al XX-lea, înconjurată de câteva fetițe pe care să le țină, cu dragoste maternă, cu mâna pe umăr?

Mă gândesc că mereu se găsesc bani pentru toate capriciile efemere din oraș… niște bani pentru onorarea memoriei unei doamne cu suflet de aur, printr-o astfel de statuie urbană, s-ar găsi dacă ar exista voință și respect față de trecutul urbei.

(Un exemplu de ansamblu de statui urbane, pe o stradă pietonală din Szeged)