Demersuri politice pentru un tratat internațional privind pandemiile

    Lideri din 23 de ţări, preşedintele Consiliului European şi directorul general al OMS au cerut marţi, într-un demers comun, elaborarea unui “tratat internaţional privind pandemiile” pentru a face faţă viitoarelor crize sanitare, relatează Agerpres, citând AFP.

    Propunerea este prezentată într-un articol semnat de lideri din ţări de pe cinci continente, printre care preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Angela Merkel, premierul britanic Boris Johnson, preşedinţii sud-coreean Moon Jae-in, sud-african Cyril Ramaphosa, indonezian Joko Widodo sau chilian Sebastian Pinera.

    În timp ce Covid “profită de slăbiciunile şi diviziunile noastre”, “un astfel de angajament colectiv reînnoit ar fi un pas important în consolidarea pregătirii pentru pandemii la cel mai înalt nivel politic”, potrivit acestui articol publicat luni seara în Le Monde şi care va fi publicat marţi în cotidiene din mai multe ţări.

    “Vor exista alte pandemii şi alte urgenţe sanitare de mare amploare. Niciun guvern sau organism multilateral nu poate face faţă acestei ameninţări de unul singur”, susţin semnatarii articolului.

    Aflaţi printre semnatari, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, vor prezenta marţi în faţa presei acest proiect de tratat, care ar putea avea la bază Regulamentul Internaţional Sanitar, instrument juridic adoptat în 2005.

    Întărirea rezilienţei în faţa pandemiei presupune “consolidarea puternică a cooperării internaţionale pentru îmbunătăţirea, de exemplu, a sistemelor de avertizare, a schimbului de informaţii, a cercetării, precum şi a producţiei şi distribuţiei” de vaccinuri, medicamente, produse de diagnosticare şi echipamente de protecţie, susţine articolul.

    În acest sens, “ne angajăm să asigurăm un acces universal şi echitabil la vaccinuri, medicamente şi produse de diagnosticare sigure, eficiente şi la preţuri accesibile pentru această pandemie şi cele care vor urma. Vaccinarea este un bun public global”, susţin cei 25 de lideri semnatari.

    Un tratat “ar trebui să ducă la o mai mare responsabilizare reciprocă şi responsabilitate comună” şi “să încurajeze transparenţa şi cooperarea în cadrul sistemului internaţional”, adaugă aceştia, solicitând “învăţarea lecţiilor” oferite de pandemia de Covid şi colaborarea cu societatea civilă şi cu sectorul privat.

    Aceste demers comun recunoaşte că este vorba de o sarcină care “va cere timp şi va necesita un angajament susţinut timp de mulţi ani” şi va necesita “un leadership global”.

    Cu toate acestea, lideri ai unor membri importanţi ai G20 (SUA, Rusia, China, Japonia, India şi Brazilia) nu se numără printre semnatarii articolului.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.