De vorbă cu Bogdan Țigan în locul unde ia naștere pictura sa: „Nu tu alegi arta, arta te alege pe tine”

    de Raluca Medeleanu | 26 august 2018, 7:23 PM | Interviuri | Recomandările editorilor

    0

    Întâmplarea a dat ca la sfârșitul săptămânii să intermediez o întâlnire între un tânăr pictor din Roma și pictorul arădean Bogdan Țigan, unul dintre marile talente cu care se mândrește orașul nostru și pe care tânărul italian a dorit să îl cunoască. Ajunși în atelierul său dintr-un apartament de pe Bulevardul Revoluției, stând la un pahar de vin și privind zecile de picturi care ne înconjurau, nu m-am putut abține să nu profit de ocazie și să nu realizez un interviu cu Bogdan, care – pentru cei 33 de ani ai săi – deține vaste și impresionante cunoștințe din domeniul culturii mondiale (artă, filme, cărți). E o adevărată plăcere să stai să-l asculți cum povestește cu atâta entuziasm despre lucrurile care-l pasionează!

    Astfel, am aflat printre altele că are o părere nu prea bună despre mult aclamata animație „Loving Vincent” (despre care spune că este nimic mai mult decât o reproducere care omoară originalitatea lui Van Gogh) și că trebuie să vedem neapărat filmul „Reconstituirea” de Pintilie, produs în anii ’60 și interzis imediat după lansare (se pare că Bogdan are o pasiune pentru regretatul regizor Lucian Pintilie, care a trecut în neființă chiar în această primăvară). Dar ceea ce am discutat cel mai mult cu el a fost despre arta atât de vibrantă și încărcată de energie pe care o aduce la viață în tablourile sale, pasiune care acum a ajuns o profesie „full time” și care i-a fost insuflată încă din adolescență mai ales de către maestrul Mihai Takacs, cu care a fost prieten apropiat.

    – De când ai început să pictezi?

    – Din clasa a XII-a…

    – Ai fost la Liceul de Artă?

    – Nu. Am fost la Slavici, după aceea am mers la Facultatea de Arte din Oradea, secția pictură și am făcut masteratul la Timișoara, în 2012, pe sculptură. Am încercat să fac și sculptură, dar tot la pictură m-am întors. Aia e adevărata mea pasiune, de fapt.

    – Spune-ne puțin despre stilul tău… știm că la un moment dat, la început, l-ai avut cumva ca profesor, maestru…

    – Mentor…

    – Da, pe Mihai Takacs, Dumnezeu să-l ierte! Cam cât simți că te-a influențat în acea perioadă stilul lui?

    – El m-a ajutat foarte mult, m-a dus direct în stradă să pictez. Pe atunci nu știam mare lucru și asta mi-a dat cumva curaj să pictez.

    – Cam ce vârstă aveai pe atunci?

    – Șaptesprezece ani, optsprezece…

    – Deci chiar de „flăcău”, să zicem așa…

    – Da. M-a dus cu el la pictat și mi-a dat curaj să iau pictura în piept, cum ar veni.

    – Și, după care? Cum a continuat drumul tău artistic? 

    – Aveam de ales între teatru și pictură și am ales pictura până la urmă. M-a ajutat foarte mult și Miși Takacs. A lucrat cu mine, m-a pregătit pentru facultate și de acolo practic a pornit totul.

    – De unde simți că îți iei inspirația? 

    – Inspirația vine din tot. Găsești o imagine și simți că trebuie neapărat că trebuie să faci ceva cu ea. Așa funcționează la mine. Sunt perioade în care caut…

    – Mă refer mai ales că am observat că de-a lungul timpului ai niște tematici pe care le abordezi. Nu mereu, dar ai câte o serie de tablouri care conțin un element comun. De exemplu, am văzut picturile cu măștile acelea tradiționale românești, sau seria cu clauni, sau tablouri cu diferiți muzicieni de jazz… Cum te hotărăști asupra unei teme?

    – Sunt câteva teme care mă obsedează într-un fel și atunci tot pictez anumite teme… temele pe care le-ai spus și tu, portretele, dar nu mă limitez doar la ele, încerc să fiu – adică sunt – deschis, pentru că nu pot să fiu altfel. Cum mă hotărăsc? Depinde… de exemplu, găsesc o fotografie pe care am făcut-o în urmă cu doi ani și îmi dau seama că poate să iasă o pictură din treaba asta. E un impuls de moment când vezi o imagine și ăla te stârnește să o duci în altă parte, să o transformi, să o faci cumva a ta…

    – De regulă folosești pictura pe ulei… Mai faci și acrilic?

    – Da, și acrilic.

    – Acuarelă folosești?

    – Acuarelă nu. Am zis că o să încerc și asta, dar deocamdată folosesc uleiul.

    – De mult folosești vopselele de ulei?

    – Da. Încă de la început am luat-o pe ulei (râde – n.red.)

    – La ora actuală, asta îți e ocupația ta 100%… Ești oficial pictor exclusiv. Povestește-ne puțin și despre participările tale la expoziții. Știm că ai participat și în străinătate… Cum ajunge un pictor din Arad la expoziții internaționale?

    – Când vine vorba de expunerea pe care o ai, nu mai prea contează dacă ești din Arad sau din altă parte. Expunerea e pe internet. Ești și mai ușor de găsit.

    – Ei îți trimit invitația sau tu apelezi la ei?

    – Depinde. Prima ieșire din țară a fost în Franța, în 2007. M-a găsit pe internet o Asociație de artiști de acolo și aveau și un român care lucra cu ei și m-au invitat să particip la expoziție. Și așa a început colaborarea cu ei, de atunci am mai expus cu ei din când în când.

    Expoziții individuale pe unde ai avut?

    – Ultima a fost la Luxembourg, la Curtea de Conturi. Acolo am avut un prieten care s-a ocupat de depunerea dosarului pe care l-am făcut împreună. Așa că acolo am fost ales în urma unei selecții. Am avut o expoziție acolo în această primăvară.

    – Care a fost expoziția ta preferată, dacă poți alege… ?

    – E vorba de lucrări sau de atmosferă?

    – Care îți vine prima în minte, indiferent. Pe ambele criterii…

    – Ca lucrări, ultima. Tot timpul e ultima. Dar ca atmosferă am o amintire foarte faină la o expoziție de la Turnul de Apă, că atunci mai trăia și taică-meu și Takacs, a venit și Pit (actorul Ioan Peter – n. red.) cu Ana pe acolo și am și ceva înregistrări. A fost un moment așa de fain și cald!

    – Dacă ar trebui să-ți definești stilul, ai putea? Consideri că se încadrează în vreo mișcare? 

    – Eu, ca și Picasso, cred că nu e foarte bine să ai un stil. Dacă îți faci un stil, ajungi să te repeți și ajungi să te blochezi, pentru că lumea așteaptă exact același lucru de la tine și nu o să mai fii liber.

    – Cu toate astea, ai ceva anume care, pentru cineva din afară care îți privește lucrările și te cunoaște, poate să-și dea seama destul de repede că sunt picturile tale.

    – Da, dar întotdeauna încerc să abordez altcumva. Caut să fie nu neapărat o evoluție liniară, dar să fie o evoluție cu variațiuni a stilului, pentru că fiecare tablou, sau, mă rog, fiecare perioadă din viața unui artist cred că ar trebui să fie altfel. Pentru că ești altfel, ești alt om. Crești, citești mai multe cărți, vezi mai multe filme, cunoști mai mulți oameni, iar asta te influențează și te fac altul. Nu are cum să fie aceeași, că atunci ar fi deja ca un mecanism, nu ar mai avea viață.

    – Propriu-zis, picturile sunt o reflecție a personalității tale în momentul în care le-ai pictat. La ce te gândești când pictezi? La ceva anume sau te lași dus de val?

    – Cel mai bine e să nu te gândești la nimic. Îmi pun muzică și cel mai bine e să intri într-un fel de transă, să nu te gândești la nimic. Atunci ies cele mai bune lucrări.

    – Cum vezi arta în România?

    – Arta se confruntă cu foarte multe probleme în România acum și cumva depinde de foarte mulți factori din exterior…

    – Dar iată că demonstrezi că se poate trăi cumva și doar din artă… Asta crezi că reușești doar cu ajutorul internetului și prin faptul că te zbați sau…?

    – Da. România nu te susține în niciun fel ca artist. Sunt și membru UAP, dar… nu știu.

    – Mai mult ca apartenență, nu ca sprijin…

    – Da, e foarte greu, iar UAP se mișcă greu și nu e susținut destul.

    – Atunci care ar fi sfatul pentru cineva care vrea să-și dedice viața artei?

    – Nu știu dacă are variante. Nu e o chestie pe care să zici că poți să o alegi. Dacă te alege arta pe tine, bine, dacă nu, nu. Problema e că, pentru că există foarte mult acces la informație, automat există și foarte mulți artiști care fac (lucrări, n.red.). Atunci ai vizibilitate mult mai redusă. Așa că trebuie să fii consistent și să tot lucrezi și lucrezi, să te și promovezi… și atunci poate că reușești.

    Scrie un comentariu

    6 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Distribuie articolul

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.

    Logo Aplicatie Special Arad

    Special Arad