marþi, 16 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    David Miculescu: „A fost cea mai fericită zi din viața mea din fotbal”

    de Lucian Dănilă | 22 aprilie 2021, 8:30 PM | Sport

    0

    Miculescu este autorul golului cu care UTA a reușit să câștige pe terenul echipei Dinamo București. A fost primul gol în prima ligă pentru David, fiul fostului golgeter al echipei UTA în sezonul în care a promovat în Liga 1, 2001-2002, Vali Miculescu.

    El a fost adus astăzi de Gyuszi Balint la conferința de presă și cel mai probabil mâine va juca titular. Ar fi cea de-a 13 prezență a sa ca titular în acest sezon, urmând să bifeze cel de-al 20-lea joc din acest sezon. UTA nu se va putea baza pe brazilianul Roger care acuză unele probleme musculare, astfel că e foarte probabil ca Miculescu să fie folosit din nou într-o poziție centrală în ofensiva roș-albilor.

    „A fost un meci destul de bun făcut de noi cu Dinamo, de asta am luat și cele trei puncte. Am jucat ce ne-a cerut Mister și eu zic că toată echipa a jucat destul de bine. A fost cea mai fericită zi a mea din fotbal pentru că am marcat primul gol în Liga 1 și sper să continui tot așa.

    Ultimul gol pe care l-am înscris a fost tot în fața unei echipe bucureștene, Rapid, anul trecut în play-off-ul pentru promovarea în Liga 1, dar atunci am avut ghinion și reușita mea nu a contat.

    Urmează un meci cu Hermannstadt, sperăm să luăm cele trei puncte din nou și să rămânem acolo sus în clasament. Jucăm împotriva unei echipe masive, ne-ar ajuta și un punct, dar nu ne gândim la asta, vrem victoria. Dacă noi ne facem treaba în fiecare zi la antrenamente și jucăm la fel, nu vom avea probleme, indiferent de ce echipă întâlnim”, spune David Miculescu.

    Referitor la poziția sa în teren, Miculescu a început meciul cu Dinamo într-o poziție centrală, aproape de Hora. După aproximativ 25 de minute, David a făcut schimb de locuri cu Roger și la puțin timp după această schimbare de poziții, Miculescu a marcat unicul gol al partidei atacând centrarea venită de la Shlyakov din postul de mijlocaș dreapta.

    „Nici nu știu ce să spun despre poziția preferată din teren. De când a venit Mister, acum doi ani, joc tot în dreapta, îmi fac treaba oriunde mă pune în teren. E decizia dânsului dacă îl voi înlocui pe Roger mâine în centru”, a încheiat Miculescu.

    clas 22 3

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.