joi, 5 decembrie, 2024

Special Arad Logo

    Lucian Dănilă: Dăo’ntologia mă-sii! Devoratorul de milionari, Andrei Ando, omul de Neanderthal al presei arădene

    de Lucian Dănilă | 25 octombrie 2016, 8:12 AM | Opinii | Topic special

    9

    Despre morți numai de bine… Două cadavre vii ale politicii arădene emană deșărtăciuni în spațiul online. Nu-i plâng. Ambii sunt doldora după mai bine de un deceniu de funcționariat și funcții. Au fost senatori, miniștri sau președinți. Au fost… Acum se dau morți. Politic, evident, dar cine-i mai crede?

    Ați ghicit. Vorbeam despre Constantin Traian Igaș și Nicolae Ioțcu. Unul și-a anunțat retragerea în domeniul afacerilor, altul s-a retras pe holurile tribunalelor după ce i-au zăngănit brățările de inox pe la încheieturi. Ambii au un subiect comun: Falcă. Dar acum nu mai e de bine… Igaș îi spune „unicul conducător”, sau „Nea Ceașcă”, Ioțcu îi aduce aminte de Dumnezeu… Să fie același Dumnezeu care i-a udat și trandafirii din fața casei din Vladimirescu?

    Păi nu sunt cei doi ipocrizia întruchipată? Falcă l-a propus pe Igaș ministru de interne. Și s-a îndeplinit. Același Falcă l-a înscăunat pe Ioțcu la Consiliul Județean sacrificându-și socrul. Să vă aduc aminte ce spunea Igaș despre Falcă nu cu mulți ani în urmă: „Are carismă, viziune, a participat la Revoluție, a fost declarat nevinovat în dosarul pe care i-l făcuse DNA, vorbește mai multe limbi străine și se pregătește intens să devină președintele României”.

    Sună ca o tristă ironie, dar nu cred că era.

    Păi de ce nu ați clănțănit voi doi, Igaș și Ioțcu, atunci când vă era cald, când „unicul conducător” vă ținea în brațe, când ați uitat de orice Dumnezeu și vă aduceați aminte de El doar la pozele cu Sfânta Lumină? Acum e târziu. Încercați să fiți patetici, dar deveniți hazlii.

    Drama celor doi care ar putea inspira orice regizor mediocru de telenovele venezuelene, mă duce cu gândul la un alt nume ilustru al Aradului, unul care a involuat în antiteză cu cei doi, unul care la început arunca cu ce prindea după același Falcă, iar acum a devenit un fel de bideu al primarului.

    Nici măcar nu am fost imprevizibil. Evident, ilustrul despre care vorbesc este Andrei Ando, această struțo-cămilă din cotidianul arădean. Dacă nu ați știut, Ando este manager, ziarist, moderator, prezentator, purtător de cuvânt, „public relation” pe la Camera de Comerț, profesor universitar, phd în literatură (dacă nu ați înțeles, un fel de specialist cu înaltă calificare în studii literare), orator la înmormânări, cred că și clopotar la nașteri, analist, autor de cărți, director de asociație culturală… Hai că m-am săturat. În fond, nu e nimic din toate astea. E cum zicea Stratan: puțân câte puțân…

    Am mai scris despre el. Era doar o postare pe Facebook, una însă care mi-a arătat că majoritatea celor care au ajuns să lucreze direct cu acest personaj, A.A., se regăsea la scară unu la unu, cu ceea ce am debitat pe rețeaua de socializare. Nu voi insista pe relația-mi personală cu el, una de altfel începută dar neconsumată.

    Cronologic, Ando este groparul Observatorului Arădean, al Ziarului Aradul, al postului West TV, este cel care a dus în derizoriu ideea de candidatură la titlul de Arad Capitală Culturală Europeană 2021, fiind președinte al Asociației Arad 2021, singurul produs încă neîngropat la care a activat fiind vestic.ro, un site minuscul, cu 8 mii de vizitatori unici pe săptămână, cam cât are Special Arad într-o zi de joi pe la ora 14…

    Antropologic, Ando a involuat ca om direct proporțional cu evoluția profesională. Din tânărul semeț de la debutul său promițător în jurnalismul sportiv, Ando a ajuns un om mic, cocoșat de atâtea plecăciuni și îngenunchieri în fața celor pe care i-a servit. Este, actualmente, omul de Neanderthal al presei arădene, primitiv, mânat doar de foame și propriile-i interese.

    De ce e periculos Ando? Pentru că nu pare a fi ceea ce e. Deși se afișează ca un lider, ca un șef, el este cel mai slugarnic personaj pe care l-am întâlnit. Singur nu poate nimic, se sperie. Are nevoie de un stăpân. Unul potent, cel puțin din punct de vedere financiar. Andrei este foarte abil în a se strecura în desuuri. Nu, nu în desuurile femeilor, ci a bărbaților, a celor cu bani, cu mulți bani.

    Primul milionar din viața lui Andrei a fost Zoltan Boszormenyi. Da, Zoltan, cel care a lăsat pe mâna lui Andrei atât ziarul Jelen, cât și Observator Arădean. Boszormenyi vedea ziarele ca pe niște instrumente prin care putea să-și înlesnească afacerile pe plan local. Patron, pe atunci, al firmei Luxten, Zoltan viza să obțină iluminatul public al Aradului de la fostul primar, defunctul Dorel Popa. Parcă îi și văd în ușa redacției pe amândoi, când patronul spunea: „Andrei, trebuie să-l ajutăm pe acest primar”. Era în toamna lui 2003, iar Andrei s-a conformat: „sigur Zoltan”. Și așa au început atacurile la Falcă, cel care se anunța contracandidatul lui Popa la Primăria Aradului în 2004. Ando lovea oricum și oricând. Scria și în miez de noapte, totul ca să vadă Zoltan, Popa și Rodica (n.r. Borza) cât de dedicat e cauzei.

    Un an mai târziu, se știe: Falcă a câștigat, iar Zoltan a rămas și fără iluminatul public, și în cele din urmă și fără Luxten. Nu și fără bani…

    Nu am cum să îl uit pe Boszormenyi când venea la petrecerile redacției și de câte ori îl vedea pe doctorul Marius Ozarchevici, exulta și spunea: „te pup, te iubesc, mă bucur că te văd. Te citesc și când sunt la Monaco, și de la Toronto te citesc. Îmi place, continuă așa”… Săracul „Ozi”, singura lui legătură cu ziaristica era faptul că era însurat cu Mihaela, pe atunci jurnalistă. Cam atât pricepea Zoltan despre presă…    

    Ani de zile, după aceea, l-a tot desființat Ando pe Gheorghe Falcă prin articole scrise cu patos, pline de critici și de ironii. În deceniul trecut a fost cel mai critic jurnalist la adresa edilului. În campania din 2008, Ando scria și pe la Jurnalul Național, și nu scăpa nicio ocazie de a-l ataca pe Falcă. Marele of al lui Andrei era faptul că Falcă plătea publicitatea de la Primărie doar celor de la Jurnalul Arădean. În cele din urmă, Ando, rămas fără sprijinul milionarului Boszormenyi și fără banii din reclamă de la Primărie pe care Falcă refuza să i-i dea, a pus cruce Observatorului. Ca manager era un incapabil, nu se descurca fără patron… Și nu doar ca manager.

    Al doilea milionar din viața lui Ando a fost timișoreanul Andrei Luca. A fost o relație efemeră, scurtă, fără prea mult istoric. Luca l-a ajutat să deschidă vestic.ro. E ca și cum ți-ar lăsa fostul iubit un Ford Ka din 1997 la despărțire.

    Adevărata lovitură avea să o dea în 2009. Andrei Ando devenea director la West TV. Dincolo de posibilitatea unei cariere în televiziune, lui Andrei i se deschidea o nouă perspectivă: lucra cu milionarul Valer Blidar. Ca să nu își iasă din mână, Andrei continua atacurile la Falcă: „I-am mai spus-o şi o repetăm: nu noi cheltuim banii arădenilor pe prostii, nu noi tolerăm lucrări scumpe de proastă calitate în Arad, nu noi ne schimbăm discursul şi atitudinea după cum ne este interesul de moment”, scria Andrei în iunie 2010.

    Dar atenție la această frază, scrisă de A.A. tot în 2010: „Cred că cei care i-au sfătuit pe primarii anteriori ai Aradului şi le-au spus să fie corecţi şi morali, să respecte oamenii cetăţii, să fie de bun simţ cu arădenii, să nu încalce legea – au procedat corect. Printre ei mă număr şi eu. Nu îmi este ruşine de asta. Probabil că din cauza aceasta Gheorghe Falcă mă consideră un consilier prost. Nu putem avea cu toţii aceleaşi sisteme de valori şi de principii”. (vezi atașările de mai jos)

    falca-ando-55

    ……..

    falca-ando-7

     

    Apoi brusc s-a schimbat macazul. Valer Blidar avea un țel: să vândă tramvaiele Imperio Primăriei Arad. Ando era nevoit să ajute ca acest lucru să aibă și finalitate. A fost happy end. Toate au decurs apoi conform planului. Andrei Ando a adoptat foarte repede sistemul de valori și principii al primarului Aradului, a devenit director al Asociației Arad 2021, dintr-o dată totul în oraș era de o calitate incontestabilă, totul era verde, tramvaiele s-au vândut, ne-am făcut de miraz la lume cu Arad 2021, dar nu-i niciun bai că doar Ando și Falcă au făcut Timișoara Capitală Culturală Europeană.

    Dincolo de astea, Andrei s-a transformat fără nicio jenă din cel mai vajnic critic al lui Falcă, în bideul acestuia pe perioada campaniei electorale. Ando lovea cu îndârjire în toți cei care i se opuneau lui Ghiță. A început cu Țolea (Adrian Țolea), cel care a fost singurul din partid care i s-a opus public lui Falcă. A continuat cu „vinitura” Fifor, iar apoi a împroșcat cu venin în Bulumac (vezi atașările de mai jos).

    Niciun cuvânt despre investițiile și mai scumpe și tot de proastă calitate ale administrației Falcă. Nicio frază despre aspectul sau accesul de pe Ștrandul Neptun, niciun articol despre parangheliile de prost gust unse cu mici și stropite cu bere pe o muzică de doi bani de la Zilele Administrației, Zilele Aradului, Zilele Zilelor; nicio postare despre cheltuirea fără discernământ a banului public, la care și el a ajuns, etc…

    Nu mai avea voie…

     

    ando-postare-1

    ando-postare-3 ando-postare-4

     

    În urmă cu 4-5 ani, Ando și Bulumac luau masa împreună cu familiile, organizau acel Marș al Bicicliștilor, iar soția lui Sebastian era redactorul șef al televiziunii conduse de Andrei. Dar cum am spus și pe facebook: Andrei Ando nu are prieteni, iar cei pe care îi are sunt doar de conjunctură…

    Cariera printre milionarii Aradului pe care și-a construit-o Andrei ar face-o invidioasă și pe cea mai sofisticată pițipoancă din oraș. Acum, dat afară de milionarul Valer Blidar pentru – cităm – „Dezordine și indisciplină redacțională în cadrul Ziarului Aradul; îndeplinirea necorespunzătoare a sarcinilor de serviciu”, Andrei Ando are o nouă țintă: milioanele de la Consiliul Județean, el vizând și fiind vizat pentru ocuparea unui post de director în instituția condusă de prietenul său Iustin Cionca. Așa cum am mai scris pe Special Arad, postul este dedicat ilustrului ziarist printr-un concurs cu câștigătorul dinainte stabilit.

    Deontologia profesională a jurnalistului Andrei Ando s-a stins la prima întâlnire cu primul milionar. Ziaristul Andrei Ando nu a avut niciodată o direcție proprie.Tot ceea ce a scris a scris cu un scop: să-l mulțumească pe cel care-l plătea, care-l folosea, pe milionar. Și a făcut-o din toate pozițiile, cu mâini și fără mâini, scris și de multe ori… oral.

    Pentru ce? Pentru cât? Dăo’ntologia măsii!

     

    falca-ando-1 falca-ando-2 falca-ando-3 falca-ando-4

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Acestui Pupincurist mieros i se potrivesc cuvintele scrise de Patapievici:

      ”Radiografia … fecalei: …o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării.” Politice ediţia 1996 (pg63)

      Eu nu pot decât să adaug: ”Cine se aseamnă, se adună!”

      +13 voturi
      +1
      -1
    2. Este clar ca acest individ si-a urmarit toata viata lui interesele personale si sa fie el pus intr-o poatura cat mai ok in orice problema si in orice scandal . Vreau sa spun ca eu am lucrat cu acest individ si inafara de faptul ca stie sa vorbeasca frumos ca profesionalism este 0 . In toti acesti ani am vazut ca , scopul lui in viata e de ai infunda pe altii si de a iesii el bine la suprafata in fata unor mai mari .

      +8 voturi
      +1
      -1
    3. „La…, Observatorii raspunde cu o floare”… Frumos si original, chiar daca, in campania electorala din 2004, cind Falca l-a invins pe Popa, citeam ceva asemanator: ” La atacurile lui Popa, noi ii raspundem cu o floare”, idee folosita si la ultima dezbatere televizata dintre cei doi candidati (in turul 2), care a inceputchiar asa, cu Falca oferindu-i lui Popa o floare (gest care l-a scos din sarite pe Popa). Acuma, ce sa zic? O fi originala ideea cu Observator daruindflori adversarului… Sau, fiind o idee de succes, i-a placut atit de mult Observatorului incit a preluat-o?

      +5 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    8 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.