Cum va arăta clădirea Primăriei din Săvârșin. Investiție de aproape jumătate de milion de euro





Clădirea Primăriei din Săvârșin a intrat în lucrări la începutul acestui an. Administrația locală a scos la licitație lucrarea care a fost câștigată de Farbro Cameleon Company, iar în cadrul proiectului „Reabilitarea și modernizarea sediului consiliului local Săvârșin” se va schimba acoperișul, se vor realiza izolații în pardoseli, tavane și pereții exteriori, se va schimba instalația de încălzire, se va înlocui cazanul central de încălzire și se vor consolida magaziile existente.
Totodată proiectul presupune și modificarea aspectului arhitectural, astfel încât să creeze un ansamblu cu caracter reprezentativ pentru centrul civic al localității, în armonie stilistică cu aspectul Domeniului Regal din imediata vecinătate.
Termenul de realizare a investiției este de un an și jumătate, iar termenul de garanție este de minim 36 luni de la întocmirea procesului verbal de recepție a lucrărilor.
„Se mișcă foarte bine echipa. Suntem foarte mulțumiți de modul cum se lucrează și credem că va fi gata undeva anul viitor la început ”, ne-a declarat viceprimarul Marius Neamț (n.red. mai devreme decât este stipulat, ordinul de începere a lucrărilor fiind dat în luna februarie a acestui an, iar termenul de execuție este de 18 luni).
„Finanțarea este asigurată prin fondul de mediu în cadrul programului de eficientizare energetică a clădirilor publice, un proiect în valoare de 400.000 de euro. În urma intervenției asupra clădirii aceasta va deveni independentă din punct de vedere energetic încălzirea fiind asigurată prin sisteme de pompe de căldură, aer-apa și panouri fotovoltaice” , se arată într-o postare făcută de primarul Ioan Vodicean, pe o rețea de socializare.
Detaliile proiectului de la Săvârșin
Lucrări de execuție construcții civile:
– Lucrări de schimbare de acoperis cu propunerea schimbării învelitorii din țiglă în tablă cu piatră vulcanică pe ea;
– Schimbarea tâmplăriei care nu are un coeficient bun de izolare termică;
– Realizarea de izolații în pardoseli, tavane și pereții exteriori cu respectarea normelor tehnice
– Schimbarea instalațiilor de încălzire respectiv sanitare, inclusiv înlocuirea cazanului central de încălzire cu un sistem mai performant din punct de vedere energetic;
– Reabilitarea pereților și a finisajelor interioare ca urmare a tuturor schimbărilor ce se vor realiza;
– Refunctionalizarea magaziilor care astăzi au suficientă siguranță în exploatare, prin consolidarea lor.
– Modificarea aspectului arhitectural astfel încât sa creeze un ansamblu cu caracter reprezentativ pentru centrul civic al localității, în armonie stilistică cu aspectul Domeniului Regal din imediata vecinătate.
Organizare de șantier
Se propune următoarea soluție funcțională și tehnică:
– Demolarea parțială a anexei existente se propune datorita nivelului de degradare avansat și datorită comformării necorespunzătoare în plan al anexei;
– Extinderea spațiilor pentru a se aduce clădirea la cerințele funcționale necesare, și a spori nivelul de comfort;
– Modificarea golurilor de ferestre și de acces, pentru a se ilumina și ventila natural spațiile interioare;
– Amenajarea spațiului interior și exterior și recompartimentarea se va propune încât să răspundă specificului funcțional cerut în tema de proiectare;
– Refacerea instalațiilor;
– Reabilitarea finisajelor interioare și exterioare;
– Realizare acces persoane cu dizabilități, în două rampe cu podest intermediar de odihnă, lățimea rampei este de 1.10 m, rampa de urcare este propusă în exteriorul clădirii;
– Atât învelitoarea cât și șarpanta din lemn se va schimba datorită reconformării acoperișului, acoperișul propus se va realiza în 4 etape cu curte interioară;
– Subsolul nu poate fi extins pentru a se amenaja un spațiu de tip adăpost. Dotările nu fac obiectul prezentei proceduri de achiziție publică. Lucrările vor fi realizate în conformitate cu prevederile documentației puse la dispoziție și a legislației în vigoare.
Valoarea estimată este 2,759,815.08 lei fără TVA. Din care: Lucrări de constructii – 1.339.462,00 lei fără TVA (Eligibil); Lucrări de construcții – 1.382.662,37 lei fără TVA (Neeligibil); Organizare de șantier – 37.702,71 lei fără TVA (Neeligibil);
Firma câștigătoare: FARBRO CAMELEON COMPANY SRL Brazii județul Arad
Preț: 2.732.000 Lei
Comentariile portalului
Excelent! O adevărată teză de doctorat pe bune.
@cetatean, Lasă vrăjeală ieftina și mai bine explica-ne cum comunicau telepatic răzeșii lui Stefan, cum până mai acum câteva decenii prin niste insule oamenii tră (...)
Câţi dintre cei ce vând la piaţă marfă românească sunt producători cu certificat ? Ei nu tot de la an-gros le cumpără şi apoi ni le (...)