sâmbãtã, 20 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Rezultate finale la alegerile locale. Călin Bibarț, votat de 15.067 de arădeni (10.52% dintre cetăţenii cu drept de vot)

    de Adriana Barbu | 12 iunie 2024, 8:40 AM | Administraţie | Politikos | Știri Arad | Topic special

    3

    Călin Bibarț și soția sa, Cristina Bibarț

    Gata cu alegerile, cel puțin la nivel local. Aradul rămâne pentru următorii 4 ani cu primarul PNL, Călin Bibarț, și cu un consiliul în care PNL nu va avea majoritatea calificată chiar dacă va face alianță cu cei cu care a făcut alianțe și înțelegeri în ultimii ani: PSD și UDMR.

    Călin Bibarț a fost votat, la alegerile din 9 iunie 2024, de 15.067 dintre arădeni, câștigând noul mandat cu 28,47% dintre voturile valabil exprimate, potrivit rezultatelor finale indicate de Biroul Electoral Municipal Arad.

    Adrian Wiener, candidatul ADU, a adunat 12.605 voturi, fiind votat de 23,82% dintre arădenii care s-au prezentat la urne. Călin Bibarț a fost votat la alegerile din 9 iunie de 10,52% dintre arădenii cu drept de vot (143.194 de arădeni), dar a obținut procentul cel mai mare dintre toți candidații la scrutin.

    Tot sub 3.000 de voturi diferență între primii candidaţi la alegerile locale

    Diferenţa dintre Bibarţ şi Wiener a rămas aproape la fel și după patru ani, Bibarț adunând sub 3.000 de voturi în plus față de Wiener. Mai exact, Bibarț a câștigat alegerile locale cu 2.462 de voturi în plus față de Adrian Wiener, în condițiile în care acum patru ani diferența dintre cei doi candidați, care au ocupat și atunci primele două locuri, a fost de 2.738 de voturi. Călin Bibarţ a fost votat în 2020 de 14.613 de arădeni (33,67% dintre votanţi), iar Adrian Wiener de 11.875 de arădeni (27,36% dintre votanți).

    În municipiu au votat 54.425 de persoane, prezenţa la urne fiind de 38,03%, mult mai mare decât la alegerile locale din 2020, când a fost de 29,81%.

    Scorurile obţinute de ceilalţi candidaţi la funcţia de primar

    Candidatul PSD, Ilie Cheşa a fost opțiunea a 19,4% din alegători, adunând 10.269 de voturi.
    Ceilalţi cinci candidaţi pentru fotoliul de edil al Primăriei Arad au obţinut următoarele procente la alegerile din 9 iunie: Leontin Aslău (AUR) – 11,04%, Veres Attila – Csaba (UDMR) – 7,04%, Cristian-Aurel Galea (Partidul Alternativa Dreaptă) – 5,29%, Bogdan Lăbăşan (SOS România) – 3,35%, Dănuţ – Tudor Cotuna (PUSL) – 1,54%.

    Iată rezultatele finale pentru alegerea primarului Municipiului Arad:

    Călin Bibarţ (PNL) – 28,47%
    Adrian Wiener (ADU) – 23,82%
    Ilie Cheşa (PSD) – 19,4%
    Leontin Aslău (AUR) – 11,04%
    Veres Attila – Csaba (UDMR) – 7,04%
    Cristian-Aurel Galea (Partidul Alternativa Dreaptă) – 5,29%
    Bogdan Lăbăşan (SOS România) 3,35- %
    Dănuţ – Tudor Cotuna (PUSL) – 1,54%.

    Cum va arăta Consiliul Local al Municipiului Arad

    PNL a reușit să obțină însă doar 6 mandate de consilieri locali municipali, adunând doar 22.74% din totalul voturilor valide, în condiţiile în care acum patru ani obţinuse cu 10% mai mult: 33,21%.
    Consiliul Local Municipal Arad va avea următoarea componenţă:

    PNL – 6 mandate (22,74%),
    PSD – 6 mandate (21,54% ),
    ADU – 5 mandate( 20,09% ),
    AUR – 4 mandate (13,93% ),
    UDMR – 2 mandate (9,11% ).

    Consiliul Local Municipal Arad va avea următorii consilieri:

    PNL
    Cotoraci Coralia-Adina
    Faur Lazăr
    Waas Liliana-Viorica
    Fordon Decebal-Ciprian
    Dumitraș Flavius
    Mariș Florin

    PSD
    Ilie Cheșa
    Gheorghe Furău
    Cosmin Buruc
    Csilla Aur
    Georgiana Mariș
    Emil Moțiu

    ADU (Alianța Dreapta Unită)

    Wiener Adrian
    Săbău Daniela-Arieta
    Curcanu Dorian-Florin
    Vlad Sergiu-Cosmin
    Costea Ioan-Cătălin

    AUR

    Aslău Leontin
    Pop Sebastian – Tiberiu
    Mocuța Dorel – Ilie
    Pascariu Mihai – Cosmin

    UDMR
    Veres Attila – Csaba
    Horvath Julia

    Sub pragul electoral s-au situat: Partidul Alternativa Dreaptă – 4,22%, Partidul SOS România – 4,21%, PUSL – 2,27%, Uniunea Sârbilor – 1,84%.

    Citește și: 

    Lista nominală a noilor europarlamentari români. Din Arad, rămâne doar Falcă – Rezultate parțiale

    Câștigătorii la alegerile locale din județul Arad. Cine sunt primarii?

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Sa vedem cu cine va cauta sa faca Bibi majoritate …. ca ii mai trebuie 6 consilieri. Daca accepta UDMR ii mai trebuie 4 consilieri care pot fi de la orcare dintre: PSD, USR sau AUR. Daca se combina cu PSD este mai simplu.
      De fapt nu Bibi va negocia ci Falca cu Cheaa, Wiener sau Aslau. Care va fi mai ieftin si mai ghiocel va castiga ….. pentru ”binele aradenilor” cica?!
      Poate ramane Chesa pe tusa …. sa fie atent si sa fie ieftin si colaborationist. Valabil si pentru ceilalti 2.

      +8 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    5 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.