joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Cum faci și politică și bani în Arad? Te înscrii în PNL, îți „cumperi” funcție și, ulterior, primești bani de la Primăria șefului! Cam așa și cu Dorin Stanca, patronul Stacons…

    de Raluca Medeleanu | 17 iulie 2018, 9:56 AM | Culise | Recomandările editorilor

    5

    Așa cum se întâmplă mai tot timpul când e vorba de subiecte care merg mână în mână cu latura emoțională, afectivă, oamenii tind să se lase duși de val și să privească cu sufletul, nu cu rațiunea, un anume subiect. Așa s-a întâmplat și de această dată, în cazul mutării pieței agroalimentare din fața Catedralei, o piață pe care mulți arădeni o iubesc și o consideră parte a Aradului. Recalcitranți la schimbare, amenințați că își vor pierde un anumit stil de viață, că vor fi scoși din zona de confort a rutinei, oamenii au sărit să protesteze împotriva acestei mutări, iar cei care au obiceiul să facă opoziție în acest oraș i-au urmat. Însă în loc să privească problema profund, pe toate părțile, au făcut-o pripit, lăsând pasiunea să înlocuiască logica.

    Astfel că toată lumea s-a concentrat asupra unei abordări greșite a problemei: obișnuiți fiind că orice acțiune făcută de mai marii orașului are în spate un scop ascuns, pentru propriile beneficii și nu pentru bunăstarea orașului, toți și-au îndreptat atenția asupra spațiului Pieței Catedralei. Odată mutată, ce se va face acolo? De ce o mută? Ca să facă afacerea cuiva, ca să facă poate un supermarket acolo, ori o parcare pentru cineva… Cam asta a opinat toată lumea, uitând să plece ochiul exact asupra documentului pe care îl aveau în față, care era de fapt subiectul principal al ședinței de marți, 16 iulie. Consilierii nu au votat marți mutarea pieței. Asta s-a decis demult, așa cum a subliniat de atâtea ori chiar și primarul, însă nimeni nu l-a luat în seamă, fiind prea pătrunși de nervi. Dar acesta este efectiv adevărul, așa cum am subliniat și noi în articolul în care anunțam ședința. Nu mutarea pieței s-a votat, ci Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii pentru spațiile de pe strada Ioan Russu-Șirianu, acel studiu numit pe scurt DALI, iar aici intervine partea interesantă care a scăpat multora. Doar consilierul Lupaș a adus în treacăt acest lucru în discuție, amintind că studiul este cam scump. Dar din cauza că a adresat mai multe întrebări una după alta, această sesizare a cam trecut neauzită. Voit sau nevoit…

    Revenind la adevăratul subiect central al ședinței, acest DALI costisitor, nu putem spune că ne-a fost cam mare mirarea când am văzut care este firma desemnată să-l întocmească, așadar cui îi intră în buzunar toți acești bani grei.

    Este vorba de nimeni altul decât Dorin Stanca, directorul firmei Stacons.

    O figură relativ nouă în lumina publică arădeană, dar pe care noi am început să o studiem încă din 2014, când, simplu cetățean grijuliu, s-a înscris în BOARD Arad, acel comitet întocmit special pentru a veni cu idei creative pentru campania Arad Capitală Culturală Europeană. Pe atunci, domnul Stanca susținea sus și tare că dorește să facă lucruri foarte frumoase pentru Arad, deborda de creativitate și insista că orașul duce lipsă de o platformă pentru anunțarea evenimentelor culturale, chiar dacă la ora respectivă existau deja în oraș două astfel de site-uri (Arad Culture și Party Arad, ambele promovând evenimentele culturale). Dar domnul Stanca insista sus și tare că asta e o mare necesite pentru oraș, ideea lui cuprinzând lucruri atât de ample încât era evident că necesită o grămadă de bani ca cineva să le implementeze. Bun, platforma nu s-a mai realizat, a trecut și faza cu Arad 2021, apoi a mai trecut puțin timp, iar domnul Dorin Stanca reapare în peisaj, tot în postura de mare cetățean darnic al Aradului, neimplicat politic, care a întocmit, absolut gratuit, releveele Bisericii Franciscane din Cetatea Aradului, în vederea unei posibile viitoare reabilitări. După acel punct, am început să-l observăm tot mai des prin Primărie, mai ales pe la etaj, apoi ieșind și intrând prin biroul primarului, iar din noiembrie 2017, ce aflăm? Hopa! Domnul Dorin Stanca, prezentat „Doru Stanca”, intră în politică, taman în partidul din care face parte primarul, Partidul Național Liberal. Ascensiunea sa a luat avânt puternic de atunci, căci în nici un an a și ajuns vicepreşedinte al Organizaţiei Municipale PNL Arad.

    Revenind la „Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii” (DALI) pentru spațiile în care se dorește mutarea pieței agroalimentare, așa cum spuneam, nu mare ne-a fost mirarea când am văzut că Primăria Arad a contractat tocmai firma Stacons să o realizeze, exact unde e director Doru/Dorin Stanca. Pe ce sumă? Păi în bugetul local aflăm că 40.000 lei. Iar costurile estimate de Stacons pentru reamenajarea spațiilor pentru a găzdui piața, sunt de 4.703.898,33 lei, pe care primăria intenționează să le facă tot din bugetul local, însă momentan nu știm cu cine.

    În ceea ce privește explicațiile Primăriei Arad, referitor la modul în care firma Stacons – firma unui vicepreședinte PNL – a fost desemnată pentru a face această documentație, vom reveni cu răspunsul oferit de municipalitate.

    buget 1

    dali stacons

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    7 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.