Cristian Costin, fotbalistul crescut de UTA, se desparte de Dinamo la finele sezonului





Cristian Costin (26 de ani) este originar din Bistrița dar și-a făcut junioratul la UTA Arad, la fel și liceul, fiind coleg de clasă cu Dennis Man La Liceul Sportiv. A fost câștigător al Cupei și al Supercupei României la juniori, sub comanda lui Dan Stupar, după finalele cu Poli Timișoara respectiv Viitorul Constanța.
Costin a debutat la seniori tot pentru UTA sub comanda lui Roland Nagy, jucând fie mijlocaș, fie fundaș de bandă dreaptă. A plecat apoi la Voluntari, în vara anului 2019, fiind în cei patru ani un important jucător al echipei ilfovene. A și fost autorul unui gol care a decis campioana, el fiind cel care a egalat la 2 pe FCSB în vara anului 2022, an în care CFR a luat campionatul. Fără golul lui Costin urma în ultima etapă un meci decisiv între CFR și FCSB.
În 2023 a plecat la Dinamo, club pentru care a fost mult timp titular pe postul de fundaș dreapta, dar în ultima vreme a pierdut lupta pentru titularizare în fața lui Maxime Sivis.
„Conducerea clubului Dinamo a luat decizia de a nu-i mai oferi o ofertă de prelungire jucătorului adus de la FC Voluntari, pentru care a evoluat în perioada 2019-2023. Deși a fost folosit titular pe postul de fundaș dreapta al echipei pregătite de Zeljko Kopic, Cristian Costin a fost tras pe linie moartă de către antrenorul croat al alb-roșilor din momentul sosirii lui Maxime Sivis la echipă”, scrie prosport.ro.
Cristian Costin este evaluat de site-ul transfermarkt.com la 550.000 de euro, iar în sezonul curent a strâns 27 de apariții pentru Dinamo în toate competițiile și a oferit o pasă de gol.
Citește și:
Costin, „piticul” care a decis campioana. Un copil atât de simplu, după vorbă, după port
Comentariile portalului
,,marioneta a intereselor străine", ,,mascarada", ,,simulacru". Penibilii Golanului s-au trezit din pumni, după șocul din alegeri, și latră din nou. La fel ca Piticul Buratino, ăla de zicea un (...)
Derby, de ce psihopat? Actuala conducere acopera mizeriile politiei: lipsa competente, lipsa ore lucrate, lipsa activitate si preventie, afaceri cu tigari si prostitutie, coruptie ...il mai stii pe dispecerul din (...)
Succes Medeea!