Gazonul de pe noul „Neuman” a rezistat, dar ceva tot nu este bine… Cu liniile ce facem?





Una dintre temerile jucătorilor echipei UTA a fost faptul că gazonul ar putea ceda repede la meciul de debut cu FC Voluntari. Primele semnale că sunt anumite probleme cu suprafața de joc au fost la antrenamentul de joi seara, atunci când pe anumite porțiuni s-au desprins mai multe brazde.
Aseară, în timpul jocului, s-a întâmplat să mai sară brazdele, dar în mare gazonul a rezistat și nu a influențat foarte mult evoluția celor două echipe. Fotbalistul arădenilor, Alexandru Benga, a avut doar cuvinte de laudă.
„Este o mândrie să joci pe această bijuterie. Nu pot să spun nimic, totul a fost la superlativ legat de condițiile de joc, de arenă, de tot”, a spus Benga.
Un caz special este cel al lui Cristian Costin, cel care a evoluat pentru UTA în liga secundă, iar din vara trecută s-a transferat la Voluntari. La meciul de ieri, Costin a fost integralist pe postul de fundaș dreapta.
„Am petrecut mulți ani la Arad ca junior, ajungând aici când a început această construcție. Apoi, când am fost promovat la echipa mare tot așteptam ziua în care să joc pe această arenă. Uite că mi s-a întâmplat să joc meciul inaugural, chiar dacă ca adversar.
Arena este frumoasă, este cochetă, dar gazonul nu este ce trebuie. Nu vreau să fiu critic, dar nu se poate compara cu cel de la Viitorul sau de la Voluntari. Este moale și trebuie să te adaptezi pe el pentru că mingea nu prea sare. Sare o dată și apoi a doua oară nu mai sare… Este adevărat că nu este nici cel mai rău gazon, am mai jucat eu pe cel de la Craiova care se rupea la fiecare schimbare de direcție. Oricum, stadionul este frumos și mă bucur că am avut ocazia să joc pe el.”
O altă problemă este legată de trasarea terenului. Încă nu știm cine a fost „artistul”, dar surse din poliție ne-au anunțat că linia de centru a fost prinsă în trafic cu o alcoolemie destul de mare. I s-a întocmit dosar penal și i-a fost reținut permisul… Evident că glumim, dar la cum vedem linia asta nu putem să ne gândim decât la alcool.
Suntem la Liga 1, pe o arenă nou nouță, nu suntem la Cupa Fermierului… Se înțelege acest lucru?
Comentariile portalului
se tot incurajeaza si promoveaza cumpararea de autovehicule electrice dar infrastructura nu este pregatita pentru asa ceva
.... până la urmă,era ineficient,daca nu se mai folosea...parca eram.la.petrosani,sau Lupeni...cu turnuri și furnale care aduc aminte de un oraș Arad ,care câ (...)
la modelul de notare sant ffbuni note de procente