Crimă sau suicid? O tânără din Iași a fost găsită decedată și cu un colier din plastic în jurul gâtului
O tânără de 23 de ani a fost găsită fără suflare în zona pârtiei de schi din Iaşi, după ce, chiar în această după-amiază, părinții i-au anunțat dispariția, potrivit presei locale. Momentan nu se poate menționa dacă este vorba despre o sinucidere sau o crimă, scrie bzi.ro. La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj medical și polițiștii criminaliști.
„Astăzi, în jurul orei 15.30 polițiștii Secţiei 2 Poliţie Iaşi au fost sesizaţi prin 112 de către o persoană despre faptul că a găsit o tânără decedata, pe care o cunoaşte şi care i-a transmis anterior locul în care se deplasează. În cauza poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a survenit decesul tinerei. De asemenea, a fost dispusă efectuarea necropsiei pt stabilirea cauzei decesului. Părinții tinerei au sesizat dispariţia fetei, astăzi, 08.01.2021, în jurul orei 15.00”, a transmis IPJ Iași.
Potrivit primelor informații, se știe că fata, studentă la Medicină în anul V, a fost găsită chiar de prietenii săi. Apelul la 112 a fost făcut de ei. Fata le spusese joi că pleacă în zona de lângă pârtie. Colegii au venit să o caute şi au găsit-o moartă. În anchetă este folosit și un câine poliţist pentru a se afla mai multe detalii despre moartea tinerei.
Fata a fost găsită cu un colier de plastic în jurul gâtului, ca în cazul uciderii din Copou de acum șase ani, potrivit bzi.ro. Pe 28 februarie 2015, Diana Gugulică, de 16 ani, a fost găsită moartă. Autorul , iubitul fetei, care avea atunci 17 ani, este în penitenciarul din Tichilești, condamnat la 15 ani de închisoare pentru crimă.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)