Consiliul Județean are în vedere cea de-a treia extindere pentru UPU





Consiliul Județean Arad pregătește documentația necesară realizării unei noi extinderi a Unității Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean Arad, intenția fiind de a încerca să se obțină finanțare europeană pentru proiect.
Ambulatoriul integrat și Unitatea de Primiri Urgențe au fost modernizate, din bani europeni, în anul 2015. Lucrările au fost realizate atunci pe o suprafaţă de 2.609,71 mp, din care extinderea UPU a fost de la 528 la 1004 mp.
După 7 ani, mai exact la finalul anului 2022, Consiliul Județean Arad a realizat un al doilea proiect ce a vizat extinderea Unității de Primiri Urgențe, cu încă 500 mp. Investiția de circa 5 milioane lei a fost asigurată tot din fonduri europene, prin programul Regio-POR, și a inclus achiziționarea de aparatură medicală.
Acum, Consiliul Județean pregătește documentația necesară pentru a încerca să acceseze o nouă finanțare europeană. Anunțul a fost făcut de președintele Iustin Cionca, în urma unei ședințe avute cu staff-ul, luni, 25 martie.
„Discutăm despre o nouă construcție la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Arad, pentru continuarea extinderii Unității de Primiri Urgențe. Este o parte a celei de a treia faze de extindere a UPU, pentru care pregătim acum documentația tehnică, iar apoi căutăm identificarea sursei de finanțare. Vă reamintesc că în ultimii ani Consiliul Județean a extins și modernizat de două ori Unitatea de Primiri Urgențe, pentru a oferi condiții mai bune pacienților care se adresează spitalului”, a spus președintele CJ.
Momentan, nu au fost prezentate detalii cu privire la suprafața luată de această dată în considerare, ori suma la care se estimează investiția. Din informațiile pe care le-am obținut, la ora actuală, în discuții s-a luat în vedere zona din spatele spitalului, în prelungirea actualului perimetru al UPU, undeva deasupra fostei zone de luat masa din cadrul spitalului.
Planurile sunt încă la o fază incipientă, urmând ca mai multe informații să fie disponibile după finalizarea documentației și prezentate în proiectul de hotărâre, la momentul în care va fi inclus pe o viitoare ordine de zi, în vederea obținerii aprobării consilierilor județeni.
Citește și:
Comentariile portalului
"Amenințătoare"? E clar, 😒
Totuși e bine că fraierit l-ați pus între ghilimele. Păcat că nu ați făcut același lucru cu pseudonimul. Și știți de ce? Simplu: (...)
Ce previzibil și ușor de "fraierit" ești. Îngrijorător e faptul că dai semne clare de "citire pe diagonală", stai, parcă se spune analfabetism funcțional, eh, hai (...)