Concurs la Spitalul Județean Arad. Din vila de pe deal, din Drauț, Domșa „joacă” Sistemul Medical pe degete! Țolea are prima ocazie de a dovedi că are „boașe”





Nu s-a răcit anunțul făcut vineri, săptămâna trecută, de Consiliul Județean Arad, că urmează concurs pentru funcția de director la Spitalul Județean Arad, și plăcile tectonice au început să se miște cu mare ritmicitate. De fapt, „început” e un cuvânt care nu caracterizează pe de-a-ntregul situația… Mai potrivit ar fi „continuă”.
Sursele noastre medicale – ne referim la acelea care doar stau pe margine și privesc grotescul spectacol, oferindu-ne și nouă niscaiva informații – ne spun că într-o vilă, la Drauț, dar și în laboratoarele medicale și politice ale PNL se pregătește o mutare de proporții. Nici mai mult nici mai puțin că la conducerea Spitalului Județean Arad urmează să vină, SĂ REVINĂ în funcție, să se sacrifice din pensie pentru binele județului, Teodora Olaru! Da, da… Deși știm bine că niciun om nu e de neînlocuit, se pare că pentru Spitalul Județean din Arad Teodora Olaru e „piatră de fundație” care nu poate fi scoasă de la baza unității sanitare arădene. Sau, dacă nu e piatră de temelie pentru Spital, sigur e pentru Gheorghe Domșa, președintele Casei de Asigurări de Sănătate Arad, cel care nu dorește în niciun chip să se despartă de o doamnă doctor care nu i s-a împotrivit niciodată. Ba dimpotrivă… au colaborat minunat!
Deocamdată, la colțul opus, lui Domșa și Olaru, se situează doctorul Corina Crișan – intrată în PNL via Forța Civică – cea care, din câte am auzit, face eforturi politice imense ca să fie instalată (pardon, să câștige concursul) manager al „Județeanului”. Totuși, se pare că doamna Crișan s-ar mulțumi și cu funcția de director medical, în locul lui Carmen Neamțu.
Despre actualul director medical… Carmen Neamțu (of…of…of… Drăgane!, ce „denunțuri sentimentale nedorite ai făcut tu despre ea?”… ), aceasta, deși ar dori să ajungă manager ea însăși, și se laudă cu are drum deschis, nu e în „cărți”. Totuși, ceva ceva tot primește, în sensul că și-a rezolvat treburile cu funcția de decan la Facultatea de Medicină a Facultății „Vasile Goldiș”, are ceva probleme minore de incompatibilitate, dar a bătut palma și… nu pică de foarte sus… că doar de la director medical la decan e o realizare!
Nu în ultimul rând, fostul prefect Gheorghe Neamțiu (nu râdeți! :), cadru didactic la Universitatea „Aurel Vlaicu”, și-a anunțat în anumite cercuri intenția de a-și depune dosarul pentru concursul de manager. Nu știm pe ce se bazează dar, la cât de aerian ținem minte că era în urmă cu ani buni, nu ne mai mirăm de nimic acum.
Jocurile par făcute, betonate chiar: Teodora Olaru – manager, Corina Crișan – director medical, Mirela Bălan – păpușa „cimentată” ca director îngrijiri. Adrian Wiener – băiat bun dar nu mai are loc… Carmen Neamțu – decan la „Vasile Goldiș”.
Și… și… Adrian Țolea, președintele Consiliului Județean Arad, instituția care organizează concursul, unde e? Dacă toate jocurile se fac fără el, iar mutările îi vin în plic de la Ghiță, că o fi Domșa, că o fi Falcă, atunci mai bine nu accepta președinția interimară a CJA și îl lăsa pe Guțu… Măcar de la acesta nu ne așteptam la nimic – și nici nu credem că sperie pe cineva, la cât de spreriat e el însuși!
P.S. Vă place domeniul lui Gheorghe Domșa, de la Drauț, de acolo unde nu doar dirijează muncitorii de la vie, ci și doctorii din întreg Aradul?
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)