joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    InclusivComunicat Samuel Caba, candidat PMP la Primăria Municipiului Arad

    de - | 29 martie 2016, 3:51 PM | Undeva

    0

    „Am fost de curând pe strada Meţiau, o zonă care se dorea a fi un „Magheru” al Aradului. Ceea ce am văzut m-a pus pe gânduri. Am văzut o stradă pseudo reparată, un fel de operaţie estetică efectuată de amatori, un fel de şaormă cu ingrediente dubioase. Iar asta m-a făcut să mă interesez ceva mai mult despre costurile lucrărilor de acest gen în municipiul Arad. Am rămas siderat în momentul în care am aflat unele din aveste sume. Cele pe care le-am putut consulta, deoarece foarte multe dintre investiţiile cel puţin ciudate ale actualei administraţii sunt ţinute „la secret”. V-aţi întrebat vreodată cât costă repararea unor drumuri care e făcută atât de prost, încât la prima ploaie mai serioasă, cratere imense se cască înapoi, înghiţind pivoţi, nervi, şi banii comunităţii. Nu o să mai spun ceva despre băncile de pe Meţianu, cred că s-a vorbit deja prea mult despre asta. Există două teorii în această chestiune. Sunt doar teorii, deci nu e cazul să ne aprindem mai mult decât e necesar. Lucrările de reabilitare a drumurilor în Arad costă mai mult decât oriunde deoarece firmele (de fapt, firma de casă) care realizează aceste reabilitări are preţuri foarte mari, preţuri care nu se regăsesc în calitatea lucrărilor. Acest lucru se întâmplă deoarece: fie această companie poate să pună ce preţ vrea ea pe aceste lucrări, deoarece „are la mână” administraţia, fie şpaga cerută acestei companii este atât de mare, încât aceasta trebuie să facă rabat serios la calitate. Sincer, aş vrea să cred că nici unul dintre aceste scenarii nu este adevărat.dar faptul că banii arădenilor sunt aruncaţi efectiv pe lucrări de proastă calitate mă pune pe gânduri. Şi, sunt sigur, vă pune şi pe dumneavoastră.”

    Samuel Caba – candidat PMP la Primaria Municipiului Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.